Publicat în

NOŢIUNEA DE ETICĂ PROFESIONALĂ

Strâns legat de etica afacerilor, apare şi noţiunea de etica profesională. Ea este utilizată de cele mai multe ori pentru a desemna nu atât o ramură a teoriei etice, cât mai ales un cod moral al unor oameni care aparţin unei profesii anumite. Spre exemplu, „Jurământul lui Hippocrate”, ” Codul etic al notarului” etc.

Etica profesională este determinată de particularităţile specifice ale unor profesii, de interesele corporative, de cultura profesională etc. Oamenii ce îndeplinesc funcţii profesionale similare sau identice îşi elaborează norme specifice şi se asociază în baza unor principii de solidaritate profesională în stare să păstreze reputaţia grupului profesional dat.

În cadrul fiecărei profesii există problemele sale morale specifice, dar dintre toate profesiile pot fi remarcate o grupă specială, şi anume acelea a căror obiect este omul. Etica profesională are importanţă deosebită acolo unde reprezentanţii unei profesii anumite, în virtutea specificului activităţii, se găsesc într-o comunicare permanentă cu alţi oameni, ce poate avea o influenţă asupra lumii lor interioare, asupra destinului omului, asupra interacţiunilor morale. Astfel sunt etica învăţătorului, medicului, judecătorului, cercetăţorului, etica managementului etc.

Etica medicală cere ca să fie întreprins totul pentru a ocroti şi salva viaţa pacientului, indiferent de dificultăţi şi chiar propria securitate, să fie respectat principul confidenţialităţii a tot ceea ce pacientul îi spune medicului şi, în niciun caz, medicul nu trebuie să contribuie la moartea pacientului. Etica pedagogică îl obligă pe pedagog să respecte personalitatea elevului şi să manifeste faţă de el o exigenţă corespunzatoare, să se îngrijească de credibilitatea morală a pedagogului în societate. Etica cercetătorului include cerinţa slujirii dezinteresate a adevărului, toleranţă faţă de alte teorii şi opinii, inadmisibilitatea plagiatului în orice formă sau falsificarea premeditată a rezultatelor cercetărilor ştiinţifice.

Etica managementului determină ceea ce ce este drept, corect sau just în deciziile şi acţiunile care îi afectează pe alţii şi depăşeşte sfera problemelor corupţiei, furtului sau înşelăciunii. Ea se concentrează pe natura relaţiilor interumane cu angajaţii, cu clienţii, cu creditorii, cu distribuitorii sau cu membrii comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea o firmă.5

Etica profesională este totalitatea regulilor de conduită ale unei grupe sociale anumite ce asigură caracterul moral al interactiunilor determinate sau însoţite de activitatea profesională şi, concomitent, o ramură a ştiinţei ce stdiază specificul manifestării moralei în diverse tipuri de activitate. 6

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *