Leadership-ul ca şi concept ar putea fi poate tradus ca arta conducerii şi nu doar conducere, aşa cum spune dicţionarul englez – român pentru că leadership-ul ca şi materie de studiu reprezintă mai mult un ghid care să ne ajute sa înţelegem, să aplicăm şi să trecem prin procesul conducerii.
Unele definiţii pun accentul pe conducere ca proces. De exemplu Elliot Jaques şi Stephen Clement definesc leadership-ul ca fiind: „procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie pentru una sau mai multe persoane şi-i determină să acţioneze împreună cu competenţă şi deplină dedicare în vederea realizării lor”.
Alte definiţii ale leadership-ului pun accentul pe capacitatea liderului de a-i determina pe oameni să facă ceva (ce nu ar fi făcut de bună voie) pentru îndeplinirea unor obiective sau a unui scop comun. O a treia abordare în definirea leadership-ului pune accent pe relaţiile interumane care se stabilesc în cadrul acestuia. Astfel, Robert Tannenbaum, Irving Wescheler şi Fred Massarik definesc leadership-ul ca fiind „o influenţă inter-personală, exercitată într-o anumită situaţie şi direcţionată, printr-un proces de comunicare, către atingerea unui ţel sau a unor ţeluri specifice”.[1]
Leadershipul este o putere, o exercitare a influenţei unei autorităţi care caută să inspire conduita celorlalţi (indivizi şi grupuri) sau să-i influenţeze pe aceştia în scopul determinării lor de a participa activ la realizarea de bună voie şi cu entuziasm a obiectivelor clar definite. O echipă este un grup ce compune din doi sau mai mulţi indivizi care prezintă o organizare structurată sau nu, în scopul realizării unui obiectiv comun. Există trei moduri de creştere a eficacităţii unei echipe, şi anume, prin: efort; aptitudini şi cunoştinţe; strategiile axate pe randament.[2]
Un bun conducător este format, nu înnăscut, el se dezvoltă, trece printr-un proces continuu de educaţie, pregătire profesională, acumulare de experienţă şi auto-evaluare. Conducerea se referă, mai mult poate decât la orice altceva, la modul în care o persoană (în acest caz conducătorul unui compartiment sau organizaţii) le influenţează pe altele (subalterni, colegi de echipă) să realizeze un obiectiv, direcţionând grupul pe care îl coordonează astfel încât acţiunile acestuia să fie coerente şi să existe o cât mai strânsă coeziune.
Liderii conduc acest proces “punând la lucru„ calităţile şi trăsăturile lor de caracter, cum sunt de exemplu: convingerile, valorile morale sau de altă natură, etica, cunoştinţele, pregătirea profesională, caracterul. Deşi o funcţie ierarhică îţi oferă autoritatea de a realiza anumite atribuţii şi de a contribui astfel la atingerea obiectivelor organizaţiei din care faci parte, puterea oferită de poziţia în ierarhie nu te şi transformă automat în conducător ci îţi dă doar “calitatea” de şef. Conducătorul este diferit prin faptul că îi face pe subalternii (adepţii) săi să dorească să realizeze acele ţeluri înalte pe care el le propune, în loc să se simtă obligaţi să execute anumite sarcini care le sunt trasate.
Conceptul de leadership nu este sinonim cu cel de management.. Prin urmare, un lider este cel care le arată calea celorlalţi, adică îi călăuzeşte. Vis-a-vis de acest concept, există în literatura de specialitate mai multe modalităţi de explicare formulate in perioade diferite. Altfel, „leadershipul[3] este abilitatea de a influenţa prin comunicare actrivităţile altor indivizi sau ale grupului în vederea realizării cu pricepere a obiectivelor”. În viziunea altui autor: „Ledershipul[4] este procesul prin care o persoană stabileşte un scop sau o direcţie pentru un grup de indivizi pe care îi determină să acţioneze împreună, cu competenţă şi convingere, în vederea realizării misiunii propuse”.
Recent, specialistul în management John Kotter[5] susţinea că leadershipul apare în orice situaţie în care oamenii combină eforturile lor pentru realizarea sarcinilor. În interiorul unei organizaţii, managerul este o persoană recunoscută formal în ierarhia organizaţiei. El este cel care planifică, organizează, controlează şi ia decizii eficiente cu privire la activitatea organizaţiei. Este corect dacă afirmăm că un bun manager este totdeauna un bun lider, dar un bun lider nu este întotdeauna necesar sa fie un bun manager. În viziunea lui Warren Bennis[6] leadershipul „face ce este bine, mangementul face lucrurile mai bine”, în timp ce S.R. Covey[7] „leadershipul este investirea efortului pe drumul cel bun, managementul este cantitatea de efort cheltuită”.
Conceptul de leadership poate fi privit fie ca un atribut, fie ca un proces. Ca atribut, leadershipul este o colecţie de caracteristici – care îi fac pe unii oameni mai eficace în realizarea unui set de obiective. Ca proces, leadershipul este acţiunea liderului, întemeiată pe diferite surse de putere şi pe un set specific de aptitudini, îndreptată spre influenţarea membrilor unui grup, pentru ca activitatea acestora să urmărească realizarea unui obiectiv comun.
Există mai multe variante de opinie în ceea ce priveşte teoria conducerii, dintre care o menţionăm pe cea a lui Bass. El preciza că sunt trei modalităţi prin care oamenii ajung lideri:
- Au anumite trăsături de personalitate care îi conduc în mod natural către rolul de conducător;
- Există un eveniment important sau o criză care declanşează la o persoană obişnuită manifestarea unor calităţi de conducător extraordinare, sau,
- Oamenii pot alege să devină conducători. Calităţile de conducător se pot învăţa.
Când o persoană decide să te respecte în calitate de conducător, nu te evaluează în primul rând prin calităţile pe care le ai ci prin ceea ce faci, prin modul în care îţi foloseşti pregătirea şi abilităţile.
Hay a efectuat un studiu ce relevă că sunt mai mult de 75 de componente cheie ale satisfacţiei angajaţilor. Cel mai de încredere indicator care arăta în ce măsură există un nivel corespunzător al satisfacţiei salariaţilor dintr-o organizaţie s-a constatat că este încrederea în conducere. Iar pentru a câştiga încrederea este necesară comunicarea în 3 arii critice: explicarea strategiei companiei astfel încât angajaţii să o înţeleagă, înţelegerea de către salariaţi a rolului şi contribuţiei lor în atingerea obiectivelor organizaţiei şi împărtăşirea informaţiilor cu personalul, atât în ceea ce priveşte acţiunile companiei cât şi modul în care se doreşte a se ajunge la rezultatele propuse – obiectivele strategice.
Pentru a sintetiza conducătorii trebuie să fie demni de încredere şi capabili să comunice viziunea lor referitoare la locul companiei pe piaţă.
Studiind procesul de conducere putem identifica 4 factori majori care apar în cadrul acestuia, şi anume: liderul sau conducătorul, subordonatul, situaţia şi comunicarea. Fiecare dintre aceste elemente are importanţa sa, însă pe parcursul acestei lucrări ne vom axa mai mult pe primul element menţionat, conducătorul, precum şi pe studierea diverselor stiluri de conducere, aşa cum au fost ele clasificate de unul sau altul dintre autorii lucrărilor din domeniul artei conducerii.
Aşa cum menţionam anterior, un element important al conducerii îl reprezintă încrederea. Dacă eşti un lider în care se poate avea încredere, cei din jurul tău vor ajunge să te respecte. Pentru a fi un astfel de lider, eficient şi respectat, trebuie să fii un profesionist, să cunoşti bine cei 4 factori menţionaţi anterior (liderul sau conducătorul, subordonatul, situaţia şi comunicarea), să te cunoşti pe tine însuţi, natura umană, domeniul în care acţionezi, organizaţia în care lucrezi, să ai capacitatea de a face – fie că este vorba de a decide scopuri, de modalităţi de realizare a acestora, de implementarea strategiilor sau de motivarea oamenilor.
Conform autorului Max Landsberg, formula după care acţionează un lider eficient este următoarea:
Leadership = viziune x motivaţie x avânt
Majoritatea cercetărilor arată că liderii gândesc strategic, un lider eficient cunoscându-şi atât punctele forte cât şi limitele.
[1]Colectiv, Management și leadership în organizații publice, Suport de curs, Univ. Babes-Bolyai Cluj-Napoca, p. 54, http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/03/Management_si_leadership_in_organizatii_publice.pdf
[2] P. Duțu, Leadership și management în armată, Editura Universității Naționale de Apărare ”Carol I”, București, 2008, p. 10
[3] J.L. Gibson, J.M. Ivancevich, Organisations: behaviour, structure, process, Irwin, 1988
[4] V.A.Chișu, Manualul specialistului în resurse umane, Casa de editură Irecson, București, 2002
[5] John P. Kotter, Leadership for new manager, (2 nd.ed), Harvard Business School Press, Boston, 2001
[6] W.Bennis, B. Nanus, Diriger. Les secretes des meilleurs leaders, Intereditions, Paris, 1985
[7] S.R. Covey, Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe pricipii, Ed. Alfa, București, 2001
