Particularităţile comportamentului etic

Factorii care determină comportamentul etic

1. Reglementările guvernamentale. Reglementările guvernamentale interzic anumite procese de producţie, fabricarea unor produse, producerea anumitor materiale sau efectuarea unor practici comerciale. Firmele trebuie să cunoască ce este interzis în afaceri şi să respecte anumite prevederi legale. Datorită caracterului lor imperativ, reglementările guvernamentale fac ca afacerile unei firme să fie legale sau ilegale. De exemplu, în cadrul luptei cu fumatul în Republica Moldova au fost drastic limitate posibilităţile producătorilor de ţigări în reclamarea producţiei sale. Este interzisă reclama ţigărilor la televiziune, radio, pe panouri.

Dacă reglementările sunt insuficiente şi permit desfăşurarea de către firmă a unor activităţi incorecte sau care ar leza interesele clienţilor ori ale partenerilor, afacerile pot fi legale, dar neetice, incorecte. Această situaţie este frecvent întâlnită în practicile întreprinderilor, datorită inexistenţei unui sistem legislativ coerent care să reglementeze activitatea economică. Astfel, s-a pus problema ca producătorul nu numai să informeze consumatorul despre conţinutul produsului, dar ca toată informaţia de pe etichetă să fie clară (ca consumatorul să înţeleagă ce înseamnă fiecare termen utilizat) şi să se indice cum va influenţa asupra sănătăţii. De exemplu, în SUA au fost revăzute etichetele a câtorva companii, ce conţineau informaţie incorectă. A fost interzisă vânzarea produselor firmei „Procter and Gamble” sub denumirea ”Citrus Hill Fresh” deoarece, cuvântul „fresh” (proaspăt) nu poate fi atribuit unui produs din concentrate. În Republica Moldova conform normelor în etichetarea produselor alimentare este interzisă utilizarea desenelor, ilustraţiilor al fructelor şi legumelor pe etichetă, dacă acest produs este fabricat fără utilizarea componentelor naturale. Fiindcă, deseori consumatorul se orientează la o portocală apetizantă sau la un ananas exotic desenat pe etichetă, fără a atrage atenţie că cumpără o băutură din apă, îndulcitori, aromatizanţi şi nici un fel de portocale sau ananaşi.

2. Codurile de etică. Într-o economie concurenţială modernă corectitudinea în afaceri este unul din elementele definitorii pentru succes. Datorită acestui fapt, firmele încearcă să dezvolte la propriii salariaţi un comportament etic. Codurile de etică ale firmelor se adresează atât personalului propriu servind în procesul de încadrare pe funcţii, promovare şi salarizare, cât şi partenerilor de afaceri.

Firmele de renume din întreaga lume au elaborat astfel de coduri de etică, ele constituindu-se într-o adevărată carte de vizită prin care se creează imaginea asupra modului în care acestea înţeleg să facă afaceri şi să-şi trateze partenerii.

3. Caracteristicile individuale. Încă din copilărie, fiecare persoană îşi dezvoltă un set propriu de valori care este influenţat de părinţi, profesori, prieteni, societate. Fiecare persoană învaţă să distingă între „bine” şi „rău”, între „corect” şi „incorect”, structura psihică şi sistemul de educaţie având un puternic impact asupra gradului de stabilitate a acestor valori.
4. Regulamentele firmei. Membrii unei organizaţii tind să respecte conduita prescrisă de regulamentele de organizare şi funcţionare, regulamentele de ordine interioară, diverse norme interne pentru unele activităţi specifice sau fişele posturilor.
5. Presiunea socială şi gradul de profitabilitate a firmei. Sunt factori care au o influenţă esenţială asupra eticii afacerilor şi a responsabilităţii sociale. În situaţii dificile sau de criză, firmele sunt tentate să reducă responsabilităţile sociale şi standardele etice.

 Figura 2.2

Influenţa profitabilităţii firmei asupra caracterului etic al afacerilor

		Profitabilitatea firmei
		Negativă	Scăzută	Medie	Ridicată
Comportamentul etic	Ridicate
	Medii
	Scăzute
	Absente

Sursa: Nica C. Panainte “Managementul firmei”, ”Condor”, Chişinău,1994, p.98.

 

Manifestările similare apar şi atunci când presiunea socială este foarte puternică. În astfel de situaţii, responsabilităţile sociale sunt primele care vor fi afectate.[1]

Când presiunea socială este forte puternică firmele vor fi impuse să revadă normele interne de comportament. Pentru întreprinderile din republică presiunea socială, spre deosebire de alte ţări, deseori nu reprezintă o dificultate, ceea ce poate fi explicat prin pasivitatea comunităţii şi lipsa de informaţii adecvate. Cu toate acestea, în ultimul timp, au apărut schimbări în acest sens. Tot mai multe persoane apelează la instanţele judecătoreşti, în baza „Legii cu privire la protecţia consumatorului”, în vederea recuperării nu numai a daunei pricinuite de produsul, calitatea căruia nu corespundea, dar şi a daunei morale. Consumatorul devine mai insistent şi mai familiarizat cu drepturile sale.

În funcţie de modul în care managerii îşi definesc poziţia lor faţă de normele etice, legi, faţă de comunitate, precum şi în raport cu motivaţia şi strategia lor, pot fi identificate două categorii de manageri:

• · Managerul imoral („rechin”) – este un tip vechi de comerciant şi cel mai răspândit în sfera actuală a afacerilor; el acţionează potrivit teoriei X a lui McGregor, considerând oamenii ca fiind, în general, răi, slabi, leneşi şi înţelegând doar limbajul forţei; rechinul porneşte de la principiul „învingătorul ia totul” fiind conştient că dacă nu-şi elimină concurenţii aceştia îl vor elimina pe el; scopul lui este acela de a obţine cât mai mulţi bani şi putere indiferent de mijloace; nu ezită să speculeze situaţiile conjucturale în defavoarea partenerilor comerciali; managerul imoral consideră că legile sunt făcute pentru a fi ocolite, mai ales atunci când riscul este minim, iar morala, etica nu au nimic comun cu afacerile; lumea este considerată ca fiind duşmănoasă, periculoasă, iar natura – un depozit din care trebuie să se ia cât mai mult înaintea altora. Managerul imoral consideră că nu are nici o obligaţie faţă de comunitate, doar câştigurile imediate şi evidente justifică eventualele cheltuieli pentru aceasta.
• · Managerul moral („delfin”) – aparţine unei categorii relativ recent apărute, dar care se afirmă tot mai mult în mediul afacerilor. În concepţia delfinilor, majoritatea oamenilor sunt demni de respect şi încredere; managerul moral consideră că cea mai bună bază a colaborării sunt sinceritatea şi încrederea în afaceri; profitul trebuie obţinut în condiţiile respectării legislaţiei şi moralităţii; lumea este minunată şi oferă omului posibilităţi pentru descoperirea propriilor aptitudini; delfinii consideră că datorează viaţa lor naturii, pe care trebuie s-o conserve şi s-o facă mai frumoasă; managerul moral se consideră responsabil faţă de comunitate şi se implică prin cheltuieli în beneficiul acesteia.[2]

Managerul unei întreprinderi poate fi, la rândul său, „delfin” dintr-un anumit punct de vedere (de ex.: al relaţiilor cu oamenii) şi „rechin” din alt punct de vedere (de ex.: în relaţiile cu partenerii comerciali).

Profilul moral al managerilor îşi pune amprenta puternic asupra culturii organizaţionale.

Dezvoltarea morală a unei firme este determinată de cultura sa organizaţională, de valorile membrilor săi, în special a managerilor, precum şi de succesul firmei în rezolvarea problemelor, de situaţia profitabilităţii şi realizarea obiectivelor.

În analiza stadiilor de dezvoltare morală a unei firme trebuie să fie luate în consideraţie următoarele ipoteze:

• nu toate firmele trec prin toate treptele de dezvoltare morală;
• firma îşi poate începe activitatea în orice stadiu;
• dezvoltarea morală nu este un proces continuu;
• nu este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca firma să poată trece dintr-un stadiu de dezvoltare morală în altul.

Pe această bază, pot fi analizate caracteristicile următoarelor categorii de firme: firme imorale; firme orientate spre respectarea prevederilor legii; firme responsabile; firme orientate spre respectarea principiilor eticii; firme etice.

Firme imorale. Sistemul de valori este orientat spre obţinerea câştigului, practicile manageriale ale acestor firme sunt, de regulă, în afara legii. În dorinţa de a reuşi cu orice preţ nu manifestă nici un respect faţă de principiile eticii. Valoarea dominantă este profitul, iar preocuparea pentru etică apare numai după ce firma a fost surprinsă că face afaceri incorecte. Raţionamentele unei astfel de firme sunt: „nu am ştiut până acum”; „toată lumea face aşa”; „nu putem fi descoperiţi”; „munciţi din greu şi cât mai repede”. Nu au un cod al eticii.

Firme orientate spre respectarea prevederilor legii. Cultura managerială se bazează pe respectarea legilor, raţionamentele lor fiind: „tot ceea ce nu este interzis prin lege, este permis”; „dacă este legal, este foarte bine”. Aceste firme aderă mai mult la legalitate decât la etica afacerilor. Principala preocupare este profitabilitatea, iar codul de etică a afacerilor, dacă există, are un caracter intern. Principalii acţionari controlează afacerile, ceilalţi neavând nici un rol.

Firme responsabile. În firmele responsabile, cultura organizaţională cuprinde şi un alt sistem de valori decât profitul, productivitatea şi legalitatea. Firma începe să accepte mai mult atitudinea „cetăţeanul responsabil”, iar managerii sunt mai sensibili la cerinţele sociale, recunoscând că firma are şi responsabilităţi în acest domeniu. Are încă o mentalitate reactivă, fiind preocupată de problemele eticii în scopul schimbării imaginii nefavorabile ca urmare a unor acţiuni din trecut. Cresc preocupările şi pentru acţionarii mai puţin importanţi, iar codurile de conduită în afaceri sunt mai mult orientate spre exterior şi reflectă o preocupare pentru un public mai diferit. Trecerea în acest stadiu este adesea determinată de evenimente exterioare, care obligă firma să acţioneze cu metode opuse celor anterioare.

Firme orientate spre respectarea principiilor eticii. În astfel de firme are loc o schimbare esenţială în cultura organizaţională, care este mai puţin reactivă. Valorile eticii devin o parte a culturii manageriale, servind la orientarea managerilor şi a salariaţilor în diferite situaţii. Se realizează, în acelaşi timp, un mai mare echilibru între profituri şi etică. Efortul pentru crearea unui climat etic începe să devină mai evident iar, în soluţionarea oricărei probleme, se ţine seama atât de eficienţă cât şi de implicaţiile etice. Managerii încearcă să adopte un comportament etic, dar le lipseşte experienţa. Codurile de etică devin documente active, reflectând esenţa valorilor organizaţiilor.

Firme etice. În firmele etice, prin cultura organizaţională se promovează un echilibru între etică şi profit, iar valorile etice stau la baza comportamentului zilnic al acţiunilor individuale. Prin sistemul de sancţiuni se urmăreşte penalizarea şi corectarea comportamentului acelora care iau decizii greşite.

Deciziile sunt juste, cinstite şi profitabile, iar la fundamentarea lor se are în vedere un set de valori etice, care pot fi definite astfel: „tratează pe ceilalţi cu respect, preocupare şi cinste, aşa cum tu însuşi ai dori să fii tratat”; „fabrică şi vinde produse, astfel încât să fii satisfăcut atunci când tu şi familia ta le-aţi folosi”; „tratează mediul înconjurător ca şi cum ar fi proprietatea ta”.[3]

 

[1] Nica C. Panainte “Managementul firmei”, ”Condor”, Chişinău, 1994,  p.98.

 

[2] Mercioin Vasile „Managementul comercial”, Bucureşti, Ed. Economica, 1998

[3] Nica C. Panainte “Managementul firmei”, ”Condor”, Chişinău,1994.