Perfecţionarea sistemului dirijării practice a instituţiilor ocrotirii sănătăţii este în funcţie de modul de abordare a problemei, de complexul de sarcini şi de felul în care acestea vor fi rezolvate.
Sistemul conducerii conţine, după O. A. Deineko (1970), patru componente esenţiale: organizarea sistemului, metodele de conducere; cultura dirijării şi tehnica dirijării (figura 2.2). La rîndul său, fiecare dintre ele conţine un complex de probleme majore care, pe de o parte, explică conţinutul lor, iar pe de altă parte determină şi concretizează activitatea echipei de conducere privind perfecţionarea modelului de conducere ales.
Aşadar, organizarea sistemului implică rezolvarea a şase sarcini:
- Alegerea componentelor necesare pentru funcţionarea sa.
- Determinarea şi întărirea legăturilor funcţionale dintre aceste componente, adică a interacţiunii lor.
- Determinarea structurii interioare.
- Dinamizarea activităţii sistemului, de exemplu, pe baza cunoştinţelor, metodelor, instalaţiilor noi sau a reorganizării funcţiilor şi structurilor.
- Stabilirea unor interacţiuni exterioare şi a unei comunicări avantajoase atît pe verticală, cît şi pe orizontală.
- Generalizarea experienţei de lucru acumulate şi folosirea ei mai eficientă în condiţiile noi de funcţionare a sistemului.
Fig. 2.2. Abordarea complexă a sistemului dirijării
Organizarea sistemului, ca o componentă a conducerii, constă din trei etape – organizarea părţilor funcţional-structurale ale sistemului; organizarea procesului dirijării; determinarea şi repartizarea funcţiilor de conducere în procesul activităţii. Modelarea acestor componente necesită argumentare metodologică şi metodică.
A doua componentă a conducerii include metodele politice, social-psiho- logice, economice, de drept, organizatorice, matematice, grafice, sociologice etc., folosite în practica dirijării.
Cultura dirijării include nivelul calificării personalului dirijat, stilul conducerii şi cultura ergonomică. Tehnica dirijării prevede automatizarea sistemului de dirijare şi automatizarea prelucrării informaţiei. Unii autori (I. M. Slepenko, Iu. P. Averin, 1970) examinează principiile bine determinate ca pe o componentă de sine stătătoare a conducerii. Aceasta nu este o abordare corectă, deoarece componentele numite au nevoie de formularea şi elaborarea unor scopuri. Referitor la principiile dirijării, acestea sînt o prioritate a teoriei şi practicii ştiinţei conducerii ca disciplină de studiere şi cunoaştere, dar nu sînt componente ale ei. Nu împărtăşim nici opinia altui grup de savanţi (V. G. Şorin, 1972; De Groot, 1974; V. C. Gasnikov, 1982; A. A. Klementiev, 1985 etc.), care consideră că viitorul în ştiinţa şi obiectul conducerii îi aparţine tehnicii, mai ales din cauza introducerii în activitatea personalului de conducere a tehnicii de calcul. Fără a determina importanţa acestui factor în perfecţionarea sistemului de dirijare, susţinem părerile şi temerile serioase, expuse în lucrările semnate de V. G. Afa- nasiev (1973, 1980), V. M. Gluşkov (1974) I. M. Andreev (1980), Iu. Ekateri- noslavaskov (1988), în care autorii se pronunţă asupra riscului supraaprecierii acestui factor şi a neglijării altor factori, cum ar fi, de exemplu, factorul uman. Astfel, V. G. Afanasiev scrie că „omul treptat va beneficia de toate oportunităţile tehnicii de calcul contemporane, însă dirijarea (…) este mai întîi de toate o problemă economică, socială, ideologică, nu cibernetică, tehnică”.
Complexul de componente pe care îl include sistemul de conducere are o însemnătate mare pentru activitatea conducătorilor organelor şi a instituţiilor ocrotirii sănătăţii, pentru optimizarea dirijării, deoarece permite:
- Alcătuirea planului de perfecţionare a dirijării oricărui sistem sau subsistem din ocrotirea sănătăţii.
- Elaborarea programului şi a planului de calificare a personalului de conducere, individual şi în grupuri.
- Elaborarea metodelor de control al dirijării într-un sistem sau altul.
- Analiza informaţiei privind fiecare problemă.
Perfecţionarea procesului de conducere urmăreşte atingerea scopului principal – dezvoltarea unor noi sisteme.
Actualmente, particularităţile dirijării sistemului ocrotirii sănătăţii sînt determinate de trei circumstanţe principale: cerinţe noi faţă de oameni şi faţă de mecanismul conducerii, posibilităţi noi şi condiţii noi, în care are loc dirijarea. Cerinţele actuale presupun un practicism real al conducerii, la baza căruia trebuie să fie pusă abordarea ştiinţifică.
În condiţiile organizării şi funcţionării potenţiale a sistemelor alternative ale ocrotirii sănătăţii, aplicarea noilor metode de gospodărire, atribuirea statutului independenţei în activitatea sistemelor medicale, managerismul sînt o realitate. De reţinut însă că dirijarea sistemului ocrotirii sănătăţii are particularităţile sale, determinate de faptul că multe probleme ale sănătăţii depăşesc limitele medicinei şi se înscriu în categoria problemelor sociale.
Modernizarea sistemului de conducere a ocrotirii sănătăţii pe bază ştiinţifică şi prin modele verificate practic poate fi realizată cu succes numai printr-un complex de măsuri: dezvoltarea potenţialului de cadre specializate în dirijare (studierea, ridicarea calificării, aprecierea şi stimularea, permutarea); dezvoltarea calitativă a noilor baze informativ-tehnice cu folosirea tehnologiei computerizate; organizarea adecvată a muncii şi crearea condiţiilor necesare pentru activitate; elaborarea modelelor raţionale de dirijare şi a structurii eficiente a sistemelor de conducere; perfecţionarea stilului de conducere; elaborarea bazei legislative şi a materialelor metodice şi tehnologice argumentate din punct de vedere ştiinţific; redactarea documentelor, a actelor (de exemplu, a formularului conţinînd cerinţele profesionale, a scrisorii de intenţie) etc. Deci, problemele perfecţionării sistemului de conducere pot fi reduse la:
- competenţa conducerii;
- operativitatea conducerii;
- eficienţa conducerii.
Legea lui Bucher este în concordanţă cu aceste cerinţe: „Chiar şi o practică mică cere o teorie mare”.
Prin urmare, ideea conform căreia optimizarea dirijării nu cere resurse mari, eforturi fizice, sociale etc. este greşită. Acest proces este relativ lung şi cere investiţii
