Abraham Zaleznik considera că o cultură managerială pune accent pe raţionalitate şi pe control. Indiferent dacă energiile sale sunt îndreptate spre realizarea obiectivelor, spre resurse, spre structurile organizaţiei sau spre oameni, managerul este de fapt cel care rezolvă problemele cât mai eficient posibil (Abraham Zaleznik, 1998, p. 63). Un manager nu trebuie să fie genial, el trebuie să dovedească tenacitate, consecvenţă, tărie de caracter, inteligenţă, abilităţi analitice, toleranţă şi bunăvoinţă (ibid,. p. 64). Deşi Abraham Zaleznik percepe liderul şi managerul ca entităţi complementare; ei se diferenţiază prin motivaţie, mod de gândire şi de acţiune.
Atitudinile faţă de ţeluri. Managerii tind să adopte atitudini impersonale, chiar pasive faţă de ţelurile vizate. Obiectivele manageriale se nasc mai curând din necesitate decât din dorinţă. La polul opus, liderii sunt dinamici, modelând şi animând diferite idei. Aceştia adoptă o atitudine activă faţă de obiectivele lor. Influenţa exercitată de lider în schimbarea stărilor de moment, în evocarea imaginilor şi aşteptărilor, în stabilirea unor scopuri specifice determină direcţia în care se îndreaptă o afacere. Rezultatul net al acestui mod de raportare constă în modificarea modului în care oamenii percep desirabilul, posibilul şi necesarul.
Concepţiile despre muncă. Pentru a-i determina pe oameni să accepte soluţiile adoptate pentru diferite probleme, managerii trebuie să coordoneze şi să echilibreze continuu puncte de vedere opuse.
În timp ce managerii vizează limitarea variantelor decizionale, liderii sunt vădit preocupaţi de dezvoltarea unor abordări insolite pentru probleme dificile şi de deschidere. Pentru a fi eficienţi, liderii trebuie să-şi proiecteze ideile în imagini care să trezească interesul oamenilor şi abia apoi să dea curs acţiunilor.
Liderii adoptă poziţii care presupun un grad de risc ridicat; de cele mai multe ori, aceştia sunt temperamental dispuşi să caute riscul sau pericolul, în special atunci când şansa oportunităţii şi a recompensei pare promiţătoare.
Pentru cei ce vor să devină manageri, instinctul de supravieţuire domină necesitatea pentru risc şi o dată cu acest instinct se cristalizează şi abilitatea de a tolera rutina şi pragmatismul exagerat.
Relaţiile cu ceilalţi. Atitudinea managerilor faţă de relaţiile umane poate avea aspecte diferite – dorinţă de inter-relaţionare, dar şi preferinţa pentru un grad scăzut de implicare emoţională în acele relaţii. Deşi cele două perspective pot părea paradoxale, coexistenţa lor secondează activitatea managerială, subsumează căutarea compromisurilor şi stabilirea unei balanţe de putere.
Managerii relaţionează cu oamenii conform rolului pe care aceştia îl joacă într-o serie de evenimente sau într-un proces decizional, în timp ce liderii, care se preocupă în special de idei, interacţionează într-o formă mult mai intuitivă şi empatică. Distincţia se stabileşte între atenţia managerului faţă de modul în care se derulează evenimentele şi atenţia liderului faţă de semnificaţia evenimentelor pentru participanţi.
Un aspect interesant este felul în care subordonaţii îşi caracterizează managerii, respectiv liderii. În viziunea lor, managerul este implacabil, detaşat şi manipulator. Adjectivele care denotă percepţia angajaţilor sunt rezultatul priorităţii manageriale pentru menţinerea unei structuri raţionale şi echitabile bine controlate. În contrast, liderii sunt descrişi prin adjective cu un bogat conţinut emoţional. Aceştia inculcă sentimente puternice de identitate sau diferenţiere, de dragoste sau de ură.
Simţul sinelui. William James descrie două tipuri principale de personalitate – „o dată născut“ (once-born) şi „de două ori născut“ (twice-born) (în Abraham Zaleznik, 1998). Oamenii din prima categorie sunt cei pentru care viaţa a avut un curs mai mult sau mai puţin liniştit; dintre ei se aleg managerii. Ceilalţi sunt animaţi de o luptă continuă pentru schimbare şi devenire; ei sunt liderii.
În cazul managerilor, simţul sinelui este susţinut de perpetuarea şi consolidarea instituţiilor existente – managerul joacă un rol care se armonizează cu idealurile de datorie şi responsabilitate. Liderii tind să fie personalităţi de tipul „de două ori născut”, oameni care se simt izolaţi de mediul înconjurător. În cazul lor, simţul sinelui se sustrage relaţiilor dintre membrii, rolurilor profesionale sau altor indicatori sociali de identitate.
În studierea personalităţii managerului de succes se consideră (Mihuţ, 1998, p. 300-301) că următoarele variabile deţin o importanţă majoră: caractersisticile anatomo – fiziologice, gândirea şi preferinţa emisferică, simţul timpului şi, ca un corolar, temperamentul.
Pentru europeni, statura trebuie să fie impunătoare, iar înfăţişarea trebuie să fie agreabilă. Vârsta potrivită pentru un manager este diferită de la o ţară la alta, de la o cultură la alta. Managerii tineri sunt dinamici, ambiţioşi, predispuşi să-şi asume riscuri, dar sunt lipsiţi de experienţă. Subordonaţii tineri preferă să aibă drept manageri persoane tinere.
Sexul nu condiţionează performanţa managerială. Atât bărbaţii cât şi femeile pot fi autoritari şi au capacitatea de a influenţa oamenii. Câteva diferenţe psihologice şi atitudinale sunt evidente: eficacitatea bărbaţilor este uşor superioară în raport cu cea a femeilor; bărbaţii pun accent pe echitate iar femeile pe egalitate; bărbaţii utilizează o varietate mai amplă de tactici şi de strategii; profilul motivaţional al femeilor este ceva mai apropiat de unul optim; subordonaţii (indiferent de sex) preferă să aibă manageri bărbaţi.
Gândirea pozitivă reprezintă orientarea îndreptată spre valori superioare, fiind caracterizată prin entuziasm şi optimism. Acest lucru presupune două aspecte importante: privirea către viitor şi încrederea deplină în propria capacitate de acţiune.
Preferinţa emisferică constituie un aspect important care determină comportamentul managerului. Persoanele la care predomină funcţiile emisferei stângi sunt, de obicei, „dreptaci“, raţionali, tehnicişti, cu picioarele pe pământ. Stilul autocrat este adoptat, de regulă, de către persoanele din acesată categorie; managerii profesionişti (artizani) şi managerii tehnocraţi sunt dreptaci. De regulă, acestor manageri le lipseşte încrederea în subordonaţi, preferă standardele şi respectarea lor.
Managerii la care funcţiile emisferei drepte sunt predominante sunt mangerii artişti; ei nu iubesc matematica şi tehnica, le pace să improvizeze, au har, inspiraţie şi intuiţie; de regulă sunt stângaci. Ca manageri, sunt orientaţi spre relaţiile umane pe care le promovează şi le întreţin; sunt prietenoşi, altruişti, cultivă spiritul de echipă şi acordă subordonaţilor libertate de acţiune.
Stilul managerial democrat apare atunci când funcţiile ambelor emisfere cerebrale au aceeaşi pondere. Marile personalităţi manageriale au fost beneficiarele unui perfect echilibru al funcţiilor celor două emisfere.
