Spre deosebire de estimările obţinute în cadrul activităţii de prognozare, planificarea resurselor umane îşi propune explicit un grad cât mai mare de exactitate, având în vedere faptul că materializarea ei este de natură să asigure îndeplinirea obiectivelor propuse.
Practic, planificarea resurselor umane constă în analiza şi identificarea necesarului de personal, structurat pe categoriile socio-demografice cunoscute: profesie, nivel de calificare, vârstă, sex ş.a.
Procesul planificării este etapizat, principalele activităţi, fiind prezentate în figura 2.3. La rândul lor fiecare dintre activităţile în cauză presupune parcurgerea unor paşi succesivi, sau subactivităţi.
Fiind o parte inseparabilă a procesului general de planificare a organizaţiei, în planificarea resurselor umane vor fi avuţi în vedere toţi factorii de inluenţă a strategiilor globale (progresul tehnic, piaţa – în general şi piaţa muncii, cadrul reglementativ, relaţiile de parteneriat ş.a.), modul lor de acţiune şi de condiţionare a domeniului în cauză, precum şi necesitatea asigurării predominanţei factorilor intensivi (creşterea mai rapidă a productivităţii muncii, faţă de dinamica personalului şi a salariului mediu).
Chiar dacă nu poate fi inclusă în planificarea propriu-zisă a resurselor umane, planificarea individuală a carierei de către fiecare angajat reprezintă o condiţionare tot mai semnificativă, pe măsură ce efortul de continuă autoperfecţionare este direcţionat în mod conştient către cerinţele pieţei muncii, iar loialitatea faţă de firmă se obţine tot mai greu dacă sunt ignorate valorile personale, iar sistemul motivaţional nu răspunde aspiraţiilor celor în cauză.
