Planificarea strategică este un proces organizaţional sistematic, prin intermediul căruia organizaţia planifică activitatea sa viitoare. Planificarea strategică este necesară pentru ca organizaţia să poată reacţiona adecvat la schimbările mediului exterior, precum şi pentru o mai bună înţelegere a posibilităţilor actuale şi a celor viitoare ale organizaţiei. Conducerea organizaţiei rezolvă această problemă prin determinarea tendinţelor economice, sociale şi politice, care pot influenţa asupra activităţii ei, precum şi prin analizarea şi evaluarea resurselor interne ale organizaţiei. Planificarea strategică necesită înţelegerea clară a felului în care aceste două procese influenţează elaborarea deciziilor conducerii în scopul îndeplinirii scopului principal al organizaţiei. Acest tip de planificare permite conducerii organizaţiei să prevadă desfăşurarea evenimentelor şi să planifice activitatea viitoare, să elaboreze principiile generale de stabilire a obiectivelor şi sarcinilor organizaţiei şi, de asemenea, să stabilească vectorii de bază pentru perspective. Elaborarea detaliată şi realizarea planului strategic permite organizaţiei să ocupe o poziţie activă, în loc să reacţioneze doar la schimbările de situaţie în domeniul ocrotirii sănătăţii.
Organizaţia care face parte din sistemul ocrotirii sănătăţii participă la două tipuri de planificare: strategică şi operativă. Planificarea strategică este necesară pentru stabilirea locului organizaţiei în sistemul comun şi pentru instituirea direcţiei activităţii ei, de care se ocupă conducerea de vîrf a organizaţiei, definindu-i în felul acesta politica. Planificarea operativă de obicei se realizează la nivelul mediu al conducerii, care dirijează activitatea curentă a organizaţiei: aici intră elaborarea şi realizarea programelor noi şi organizarea unor noi servicii, cu alte cuvinte realizarea politicii stabilite în planul strategic. Ca exemplu de planificare strategică poate servi decizia de comprimare a serviciului staţionar al spitalului şi lărgirea volumului de servicii de ambulatoriu. Exemplu de planificare operativă este elaborarea planului lărgirii centrului medical de familie.
Procesul elaborării planului strategic include patru etape de bază:
- Evaluarea factorilor externi.
- Evaluarea factorilor interni.
- Definirea sarcinilor şi obiectivelor principale.
- Realizarea planului şi evaluarea rezultatelor obţinute.
Conducerea organizaţiei trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru elaborarea planului strategic şi să aloce în acest scop timpul şi resursele necesare. Conducerea este răspunzătoare pentru stabilirea obiectivelor principale ale planului strategic. În stabilirea unor sarcini concrete pot fi implicaţi lucrătorii din nivelul mediu de dirijare, această decizie deseori depinde de dimensiunile organizaţiei. Conducătorii nivelului mediu sînt răspunzători pentru realizarea planului strategic. La evaluarea planului strategic şi determinarea modificărilor necesare participă reprezentanţii ambelor niveluri de conducere. În procesul elaborării planului strategic este necesar de a avea ca repere concepţiile de bază ale planificării de sistem şi ale gîndirii sistemice. În conformitate cu concepţia gîndirii sistemice, conducătorii nivelului mediu trebuie să opereze cu categoriile componentelor separate ale sistemului comun al ocrotirii sănătăţii şi ale relaţiilor existente între ele. Acest lucru este important pentru stabilirea clară a interconexiunilor funcţionale în cadrul unui oraş dat sau al unei regiuni date, precum şi pentru determinarea legăturilor dintre subdiviziunile structurale ale organizaţiei însăşi. Gîndirea sistemică permite conducătorului să perceapă întreaga imagine a ceea ce se întîmplă şi să stabilească direcţiile prioritare ale activităţii. În procesul elaborării planului strategic se implică o mulţime de oameni, rezultatul realizării lui se răsfrînge asupra mai multora dintre ei şi, în mod firesc, ei sînt interesaţi de ce se va ocupa în continuare organizaţia. Acest lucru se referă atît la colectivul instituţiei medicale, cît şi la persoanele juridice şi fizice cu care instituţia dată interacţionează.
Multe din aceste persoane şi organizaţii nu participă nemijlocit la procesul planificării, cu toate acestea, elaborarea şi realizarea planului strategic al organizaţiei date îi priveşte direct. Asemenea persoane cointeresate sînt, de exemplu, furnizorii, ministrul ocrotirii sănătăţii, colaboratorii spitalului etc. De aceea, la întocmirea planului strategic este necesar să se stabilească cercul acestor persoane cointeresate, să li se anticipeze reacţia la acţiunile planificate, precum şi să se edifice cu ele relaţii de serviciu bune în procesul elaborării şi realizării planului.
Procesul de planificare strategică la nivelul instituţiilor medicale constă din 8 etape redate în figura 6.1.
Instituţia medicală trebuie să-şi formuleze misiunea specifică în cadrul mai larg al misiunii organizaţiei medicale din care face parte. De exemplu, Centrul medicilor de familie trebuie să-şi definească mai clar misiunea sa în corespundere cu capacităţile, segmentele de piaţă, poziţia verticală şi geografică pe care o ocupă. De asemenea, el trebuie să-şi definească obiectivele şi politica specifică într-un plan separat.
Misiunea instituţiilor medicale este acordarea serviciilor medicale populaţiei pe diferite niveluri, şi nu realizarea altor activităţi (spre exemplu, comercializarea produselor farmaceutice).
Directorul unei instituţii medicale trebuie să cunoască la toate etapele care elemente ale mediului extern trebuie să fie luate în consideraţie, pentru a atinge obiectivele propuse. În general, o organizaţie medicală trebuie să urmărească principalele elemente ale macromediului (demografic, economic, politic, social, cultural) şi componentele micromediului (pacienţii, concurenţii, furnizorii etc.), care pot influenţa capacitatea de a obţine profit. Instituţia medicală trebuie să dispună de un serviciu de marketing, care să ţină în vizor principalele tendinţe şi evoluţii ale mediului extern.
Pentru fiecare din aceste componente conducerea instituţiei medicale trebuie să identifice ocaziile şi ameninţările care apar.
Ocazia de piaţă reprezintă un segment de piaţă caracterizat printr-o anumită nevoie, pe care instituţia medicală o poate desfăşura ca o activitate profitabilă. De exemplu, implementarea asigurărilor obligatorii de sănătate reprezintă o astfel de ocazie.
Ameninţarea este o piedică apărută ca urmare a unei tendinţe sau a unei evoluţii nefavorabile a mediului care, în absenţa unei acţiuni ofensive din partea instituţiei, ar duce la deteriorarea capacităţilor de producere a serviciilor medicale sau a profiturilor (spre exemplu, lipsa posibilităţilor de pregătire profesională a medicilor pentru a desfăşura servicii specifice sau de performanţă).
O activitate ideală se caracterizează prin ocazii majore şi riscuri minore; o activitate speculativă presupune atît ocazii, cît şi riscuri majore; o activitate matură prezintă ocazii şi riscuri scăzute, iar o activitate neechilibrată are ocazii puţine şi riscuri majore.
La următoarea etapa a elaborării planului strategic este necesar de a evalua factorii interni şi cei externi care influenţează organizaţia. Evaluarea factorilor externi este identificarea tuturor elementelor din anturajul organizaţiei, care pot să aibă o influenţă asupra activităţii sale, asupra planurilor şi asupra posibilităţii realizării lor.
Posibilitatea realizării de către organizaţie a planurilor sale este supusă influenţei multor factori externi. Este necesar de identificat aceşti factori şi de analizat potenţiala lor acţiune. Există cîteva abordări pentru evaluarea influenţei factorilor externi. Să examinăm trei dintre ele.
