Rezultatul generic al oricărui proces de planificare îl constituie planul. De altfel, sensul iniţial al termenului de plan era cel de suprafaţă plană, respectiv de ceea ce se poate desena sau schiţa pe ea. Şi astăzi, planul se poate prezenta sub o formă grafică, tabelară, descriptivă sau combinată. În forma lui cea mai complexă, un plan trebuie să conţină următoarele elemente: obiective, priorităţi, responsabilităţi, termene, resurse şi metrici.
Obiective. Conţinutul acestor obiective se va lua din planul strategic al instituţiei publice, plan care a fost elaborat pe baza programului de guvernare aprobat de Parlament. Dacă instituţia respectivă nu are încă un plan strategic, atunci conţinutul obiectivelor se va obţine prin adaptarea obiectivelor de la instituţia tutelară şi prin luarea în consideraţie a nevoilor beneficiarilor, care au fost recunoscute ca fiind de interes public. Fiecare obiectiv va fi descris în mod sintetic, clar şi univoc. Realizarea lui nu trebuie să lase loc nici unei interpretări diferite faţă de cea a decidenţilor care şi-au asumat răspunderea elaborării planului. Aceasta va permite o evaluare corectă a modului de realizare a fiecărui obiectiv. Subliniem acest lucru deoarece în tradiţia planificării socialiste, obiectivele erau formulate în mod neutru, foarte general şi suficient de ambiguu, pentru a se putea interpreta în favoarea decidenţilor politici îndeplinirea lor.
Priorităţi. Obiectivele se diferenţiază între ele prin importanţă, anvergură, efort financiar, timp necesar de realizare, etc. Totodată, ele nu sunt complet independente. Ele se condiţionează reciproc, iar ordinea în care ele se realizează depinde de această intercondiţionare. De aceea, este foarte important ca structura planului să includă aceste priorităţi, sub diverse forme. De exemplu, obiectivele pot fi prezentate într-o ordine descrescătoare a priorităţilor lor.
Responsabilităţi. Pentru fiecare obiectiv trebuie menţionată persoana responsabilă cu realizarea lui, precum şi persoana aflată în poziţia secundară a responsabilităţii desemnate. Experienţa socialistă şi a perioadei de tranziţie de la noi, a demonstrat că formalismul planificării şi superficialitatea asumării răspunderii personale sunt elemente tipice pentru managementul neperformant. Elaborarea unui plan, într-o economie competitivă, bazată pe profesionalism şi performanţă trebuie să însemne şi asumarea unor responsabilităţi reale în realizarea cu succes a obiectivelor. Aceasta implică, în mod natural, consecinţa eliminării acelor manageri care şi-au dovedit incompetenţa prin eşecul nerealizării obiectivelor propuse în plan.
Termene. Obiectivele prevăzute au, de obicei, durate de timp diferite pentru realizarea lor, precum şi date diferite de începere a lor. De aceea, pe această dimensiune a timpului se vor marca cel puţin două elemente importante: data la care realizarea unui anumit obiectiv este planificat să înceapă şi durata estimată a realizării lui. În estimarea acestei durate se vor lua în calcul şi eventualele întârzieri care pot să apară pe parcurs.
Resurse. Se vor specifica îndeosebi estimările făcute pentru resursele umane necesare, resursele financiare operaţionale şi de investiţii, precum şi resursele materiale sau de infrastructură mai importante. Deşi sunt mai greu de cuantificat, resursele intangibile, cum sunt cunoştinţele, experienţa, talentul, prestigiul, etc., devin din ce în ce mai importante şi trebuie să fie luate în consideraţie.
Metrici. Este important ca procesul de realizare al fiecărui obiectiv să poată fi monitorizat şi evaluat pe întregul parcurs de realizare a lui. Finalizarea unui obiectiv nu trebuie considerată în momentul încheierii lucrărilor, ci în momentul în care se obţin parametrii funcţionali pentru care a fost proiectat obiectivul. De aceea, pentru fiecare obiectiv se vor specifica şi metricile pentru evaluarea rezultatelor obţinute. Totodată, aceste metrici permit adaptarea din mers a procesului de realizare a obiectivului, atunci când evenimente neanticipate produc o serie de dificultăţi. Subliniem importanţa acestor metrici pentru evaluarea cantitativă şi calitativă a procesului de realizare a unui obiectiv, deoarece în practica managementului românesc ele nu se folosesc. Simularea folosirii lor printr-un formalism anacronic nu este acelaşi lucru cu folosirea lor reală.
Programele sunt proiecţii ale planului pe perioade de timp mai mici sau pe segmente de activitate mai reduse, cum ar fi de exemplu realizarea unui singur obiectiv. Ele constituie astfel detalieri ale planului cadru sau dezvoltări independente realizate la un nivel ierarhic inferior celui la care s-a elaborat planul. Programele conţin toate informaţiile necesare şi modalităţile practice prin care se pot realiza obiectivele. În această viziune, programele constituie o documentare importantă şi necesară a oricărui plan.
Procedurile sunt programe care se aplică la o serie de activităţi repetitive. Pentru a nu se elabora de fiecare dată câte un program, se încearcă elaborarea unui program generic, care să se poată aplica ori de câte ori este necesar. Este un program de dimensiuni mici, cu o arie specifică de aplicare, foarte bine determinată. De exemplu, managementul calităţii dintr-o organizaţie se bazează pe elaborarea şi folosirea unor proceduri. De obicei, procedurile încorporează o serie de elemente legislative sau preluate din regulamentul de organizare şi funcţionare al organizaţiei respective.
