„Politica culturală” a firmelor comerciale, prin care se evidenţiază noua concepţie asupra relaţiei individ – cultura organizaţiei reprezintă o necesitate, în condiţiile în care cultura firmelor a devenit atât o resursă şi un mijloc de creştere a eficienţei lor, cât şi un instrument de management foarte eficace.
În măsura în care managerii încep să se interesează de viitorul firmelor comerciale, având în centrul atenţiei cultura acestora, acţiunile lor sunt integrate în domeniul „politicii culturale”.
Politica firmelor comerciale în domeniul culturii organizaţionale fiind foarte importantă pentru viitorul acestora, se impune, în primul rând, definirea noţiunii, a conţinutului şi a locului ei în ansamblul politicii firmelor comerciale, precum şi a obiectivelor şi strategiilor respectivei „politici culturale”.
Alături de politica de produs, de preţ, de distribuţie, de promovare, de personal etc., „politica culturală” reprezintă o latură a politicii globale a firmei comerciale şi cuprinde, în esenţă:
- fixarea obiectivelor din domeniul culturii firmei (instituirea şi promovarea unor norme organizaţionale, adoptarea unor modele de comportament eficiente pentru firmă, promovarea unor ritualuri, instituirea unor reguli privind obiectele de îmbrăcăminte etc);
- stabilirea unei ierarhii între obiective (unele obiective sunt mai importante decât altele şi prin faptul că atrag după ele apariţia altor obiective de atins sau, dimpotrivă, unele obiective sunt incompatibile);
- analiza interdependenţelor între obiective (multe din obiectivele stabilite în domeniul culturii firmei fiind interdependente, fie şi pentru că, deşi atitudinile şi credinţele decurg din sistemele de valori, ele le influenţează pe acestea din urmă, precum şi pe alte elemente ale culturii, modificându-se la rândul lor);
- alegerea mijloacelor necesare atingerii obiectivelor (mijloacele de realizare a obiectivelor fiind alese funcţie de scopurile vizate de către conducerea superioară a firmei).
Prin „politica culturală” a firmei comerciale trebuie să se înţeleagă o acţiune generală a firmei, conştientă, coerentă şi finalizată, care se exercită în domeniul culturii firmei, influenţând elementele materiale şi imateriale, subiective şi obiective ale culturii, adică elementele constitutive ale celorlalte politici, în vederea atingerii scopurilor vizate de către firmă.
Prin analogie cu politicile firmei, politica în domeniul culturii firmei comerciale mai poate fi definită ca reprezentând conduita pe care o adoptă firma în ceea ce priveşte definirea, identificare şi utilizarea componentelor culturii ei în scopul realizării scopurilor propuse.
„Politica culturală” a firmei vizează şi susţinerea activităţii culturale a firmei (ritualuri, mituri, povestiri etc.) în scopul adaptării ei la schimbările de mediu.
În acest sens, politica firmelor comerciale în domeniul culturii se manifestă în următoarele zone de interes:
- politica de produs;
- politica de vânzări;
- politica de preţ;
- politica de distribuţie;
- politica promoţională;
- politica de stocare;
- politica socială a resurselor umane.
Aceasta înseamnă că, „politica culturală” a firmei se află în relaţie de interdependenţă cu toate celelalte politici ale firmei.
În sens sociologic, cultura firmei este privită ca mod de acţiune, de trai şi de percepţie a lumii şi a modului de se reuni în grupuri a membrilor unei firme. Conform acestei abordări, politica în domeniul culturii s-ar circumscrie politicii sociale.
Cert este că, respectiva cultură a firmei înseamnă mai mult decât rezultatul abordării ei în sens sociologic, cuprinzând şi elemente materiale, vizibile care cad sub incidenţa aspectelor diferitelor politici (de produs, de distribuţie, promoţionale, de preţ etc). Deci, politica în domeniul culturii firmelor comerciale se dezvoltă ca o politică distinctă şi, foarte importantă pentru orice firmă, prin activităţile pe care le presupune.
Ţinând seama de conţinutul său tematic, politica culturală a firmelor comerciale poate fi structurată pe următoarele componente:
- cercetarea culturii;
- activitatea de inovaţie şi creaţie culturală;
- activităţi care privesc cultura acumulată a firmelor comerciale;
- orientarea culturii firmei potrivit cerinţelor vieţii economico-sociale;
- activitatea de organizare şi conducere a culturii firmei comerciale.
- a) Cercetarea culturii, se impune atenţiei prin efectuarea unor studii permanente asupra unor elemente culturale de orientare a activităţii firmelor comerciale. Ea are în vedere:
- analiza componentelor materiale;
- studiul învechirii economice a acestora; analiza circulaţiei creaţiei materiale;
- urmărirea componentelor imateriale;
- identificarea credinţelor, valorilor şi normelor;
- descrierea şi analiza produselor artificiale fizice, de comportament şi artificiale;
- monitorizarea comportamentelor fizice, verbale, nonverbale etc;
- poziţionarea elementelor culturii firmelor comerciale în funcţie de componentele altor firme concurente, în vederea stabilirii capacităţilor firmei şi de a le pune în valoare pe baza diferenţelor existente (obiective sau subiective);
- identificarea şi descrierea actorilor şi eroilor;
- identificarea şi analiza factorilor de influenţă ai culturii;
- analiza tipului de cultură organizaţională;
- identificarea punctelor forte şi slabe ale culturii.
- b) Activitatea de inovaţie şi creaţie culturală se manifestă sub forma unor valori, credinţe şi atitudinii, în vederea dezvoltării culturii unei firme comerciale şi idei benefice pentru firmă în scopul eficientizării activităţilor firmei, a inovaţiei şi a creaţiei culturale.
De asemenea, activitatea de inovaţie şi creaţie culturală se manifestă şi sub forma unor:
- modele noi de comportament eficient, respectiv a unor norme şi reguli moderne, care să contribuie la creşterea creativităţii şi iniţiativei pozitive;
- noi relaţii care să contribuie la crearea unui climat creativ şi inovator în toate compartimentele firmei comerciale;
- creaţii materiale care pot determina o creştere a gradului de satisfacere a nevoilor clienţilor;
- relaţii creative dezvoltate cu mediul extern firmelor, inclusiv cu clienţii lor.
Inovaţia culturală, prin analogie cu inovaţia de produs, se poate realiza prin acumulare, prin aplicarea:
- diferitelor inovaţii din alte domenii de activitate asupra componentelor materiale ale culturii firmei;
- unor idei, tehnici, tehnologii care să reprezinte un salt faţă de componentele culturale existente la un moment dat în cadrul firmei respective.
Noile elemente culturale modificate şi perfecţionate ale firmei trebuie aduse la cunoştinţa membrilor organizaţionali şi promovate în rândul acestora, în mai multe etape:
- la început se stabileşte perioada, momentul şi grupul în care se difuzează elementele culturale, corelat cu strategia culturală a firmei. Această etapă poate să fie una din cadrul procesului de fabricaţie, de comercializare, de tehnologie comercială etc.;
- apoi se procedează la alegerea sistemului de comunicare cu ajutorul căruia se vor putea lansa elementele culturale;
- într-o a treia etapă se are în vedere pregătirea evenimentului, organizarea acestuia, crearea unui climat adecvat acceptării şi însuşirii elementelor culturale;
- în sfârşit se procedează la alegerea modalităţilor de integrare a elementelor culturale în ansamblul fenomenului cultural al firmei comerciale.
- c) Activităţile care privesc cultura acumulată a firmelor comerciale au în vedere elementele culturii firmei păstrate de la înfiinţarea ei până în prezent (obiceiuri, tradiţii, componente materiale, creaţii materiale, mituri, povestiri, modele de comportament etc.), benefice
Aceste activităţi se referă, în primul rând, la preocupările firmei faţă de soarta acestor elemente ale culturii ei. Atenţia acordată acestora va fi în funcţie de gradul în care elementele culturii acumulate influenţează, într-o măsură mai mare sau mai mică, eficienţa şi eficacitatea respectivei firme.
În acest sens este necesară cunoaşterea permanentă a fiecărui element al culturii acumulate şi a contribuţiei aduse la atingerea obiectivelor vizate de către firmă.
Corelând informaţiile dobândite din interiorul firmei cu cele obţinute de pe piaţă, referitoare la comportamentul firmei şi la rezultatele lui, managerii vor putea să adopte o anumită atitudine faţă de soarta respectivelor elemente culturale. Astfel, managerii se vor situa, din această perspectivă, fie pe o poziţie de eliminare şi înlocuire a unor elemente culturale, fie vor adopta o atitudine de păstrare şi perpetuare a acestor elemente.
Cultura, prin faptul că delimitează un sens şi un mod de identificare pentru fiecare persoană ce se angajează, reprezintă un punct de reper pentru fiecare membru al organizaţiei. De aceea, managerii ar trebui să cunoască faptul că, unele elemente componente ale culturii ar trebui neapărat păstrate, în acelaşi timp, în care, altele ar trebui schimbate pentru asigurarea eficacităţii organizaţiei.
- d) Orientarea culturii firmei potrivit cerinţelor vieţii economico–sociale. Această activitate cuprinde ansamblul acţiunilor sociale, economice şi culturale de modificare, modelare şi schimbare a componentelor culturii firmei sub impactul factorilor de influenţă, endogeni şi exogeni.
În acest sens, respectiva activitate priveşte cultura unei firme comerciale sub toate aspectele ei, tangibile şi intangibile, acordându-le fiecăreia atenţia corespunzătoare rolului lor jucat în asigurarea eficacităţii şi eficienţei activităţilor desfăşurate de către respectiva firmă comercială.
Orice firmă, aflată într-o anumită etapă de dezvoltare, poate să valorifice efectele ansamblului de factori endogeni şi exogeni ce acţionează asupra ei, alcătuindu-şi, formându-şi şi dezvoltându-şi o anumită cultură care să contribuie la realizarea obiectivelor iniţial stabilite. Mai mult decât atât, odată alcătuită, cultura trebuie difuzată prin sistemele de comunicare şi de informare, atât în cadrul firmei pentru membrii săi, cât şi în afara acesteia.
Procesul de schimbare a culturii comportă două dimensiuni: schimbarea culturii vizibile şi schimbarea culturii invizibile. Dacă cerinţele vieţii economico–sociale cer o schimbare a nivelului vizibil, de suprafaţă al culturii unei firme, aceasta, în mare parte, este posibilă şi fără o diagnoză culturală. Aceasta din urmă fiind absolut necesară dar nu şi suficientă pentru schimbarea culturii ascunse, invizibile a unei firme. Cert este că, orice schimbare, indiferent la care nivel se operează, atinge şi celălalt nivel, sub diverse aspecte.
- e) Activitatea de organizare şi conducere a culturii firmei comerciale se referă la ansamblul de operaţiuni vizând atât cultura instituţională a firmei (cultura organizaţională) cât şi politica firmei în domeniul culturii.
În cadrul filosofiei firmei comerciale, a misiunii acesteia, un loc important îl ocupă precizările cu privire la anumite elemente componente ale culturii ei.
Prin regulamentele de ordine interioară, structura organizatorică, fişele posturilor, caietele de sarcini, contractele de muncă şi alte documente privind regulile, normele, valorile etc. din cadrul firmei, componentele culturii sunt organizate şi conduse, într-un mod care să le transforme atât în premise, cât şi în rezultate ale activităţilor eficiente şi eficace desfăşurate de către firmă.
Obiectivele urmărite de politica culturală a firmelor comerciale vizează atingerea scopului activităţii economico–sociale a firmei cu maximă eficienţă. Dincolo de tipul, profilul activităţii firmei sau de natura pieţei pe care acţionează firma şi căreia i se adresează cu bunuri sau servicii, obiectivele culturale ale unei firme privesc modul concret de utilizare a componentelor culturii firmei în scopul realizării unui profit maxim.
Odată obiectivele firmei fiind stabilite şi clar delimitate unele de altele, modalităţile de realizare a lor sunt multiple, neexistând o singură politică de urmat, ci mai multe.
Una din politicile de care firma comercială dispune în vederea atingerii obiectivelor propuse este şi politica ei în domeniul culturii.
În practică, firma nu cunoaşte decât în parte mediul exterior: cum variază preţul materiilor prime, al energiei şi combustibililor, cum evoluează rata inflaţiei, cum evoluează cererea consumatorilor, care va fi comportamentul concurenţilor. Alături de aceste elemente, parţial cunoscute, ale mediului exterior firmei, sunt unele pe care firma nu le cunoaşte decât foarte vag. În schimb, firma poate cunoaşte, cu eforturi mai mici, mediul ei intern, adică şi cultura ei, pe care o poate utiliza cu rezultate deosebite în scopul realizării obiectivelor pe care şi le-a propus.
„Strategiile culturale” semnifică principalele direcţii în care firma îşi poate mobiliza întregul potenţial pentru construirea unei culturi adecvate mediului în care ea acţionează şi a căror cerinţe cunosc schimbări în ritmuri exponenţiale. În cadrul acestor direcţii strategice ale firmei comerciale, fenomenul cultural reprezintă nucleul central asupra căruia acţionează totalitatea forţelor firmei.
Componente ale „politici culturale”, strategiile culturale fac parte şi se regăsesc în complexul strategic al firmei comerciale, sub denumirea de:
- strategie de produs (produsele firmei sunt considerate produse culturale, cultura firmei fiind ea însăşi un produs al firmei);
- strategie socială (purtătorii de cultură sunt oamenii, salariaţii firmei);
- strategie comportamentală (modelele comportamentale sunt componente ale culturii firmei);
- strategie a relaţiilor publice (comportamentele membrilor firmei comerciale atât în cadrul ei, cât şi în societate sunt determinate de cultura firmei) etc..
Toate aceste strategii sunt într-o strânsă interdependenţă, în sensul că, punerea în practică a uneia influenţează în ritmuri şi intensităţi diferite realizarea altora.
Punerea în practică a acestor strategii se realizează prin intermediul unui arsenal bogat de tehnici şi tactici. Ele se referă la modificări de proceduri, metode, tehnici şi tehnologii (de producţie şi de comercializare), la materiile prime şi materialele utilizate în procesul creaţiei materiale, la schimbări comportamentale, a obiceiurilor, a obiectelor de îmbrăcăminte, de design interior şi exterior etc..
În vederea stabilirii unor viziunii strategice în domeniul culturii firmei se porneşte de la poziţionarea culturii firmei în cadrul său managerial. O poziţionare corectă a culturii cere luarea în considerare a aportului acesteia ca resursă şi rezultat al activităţii eficiente desfăşurate de către respectiva firmă.
Trebuie remarcat faptul că, anumite componente ale culturii firmei au o poziţie mai bună decât altele, în ceea ce priveşte participarea la creşterea eficienţei firmei. De asemenea, în poziţionarea componentelor culturii firmei se ţine seama de structura pieţei pe care acţionează firma, de poziţia firmei în raport cu concurenţa şi de relaţiile acesteia cu exteriorul.
