Spre deosebire de strategii, politicile au în vedere un orizont de timp mai redus, un grad mai pronunţat de detaliere şi, în plus, conţin o serie de elemente suplimentare de natură operaţională. Dacă în cazul strategiilor vorbim de o acomodare a lor în funcţie de evoluţia factorilor externi, politicile sunt supuse unui proces mult mai acut de modificare, datorat schimbărilor contextuale.
O importanţă deosebită o au acele atribute ale politicilor ce le conferă acestora finalitatea dorită, şi anume:
- concordanţa cu obiectivele, strategiile şi politicile generale ale firmei;
- reflectarea setului de valori al organizaţiei privind atitudinea faţă de factorul uman;
- cuprinderea unei arii cât mai extinse din problematica de personal;
- concordanţa cu prevederile legale şi contractuale în materie, inclusiv cele aferente contractului colectiv de muncă;
- caracterul participativ al elaborării lor, mai ales pentru cei ce urmează să le aplice;
- corelarea procedurilor specifice domeniului;
- transparenţă şi adecvare, orientarea către angajaţi şi climatul de succes;
- definire clară şi redactare accesibilă.
Dintre numeroasele politici specifice managementului resurselor umane, vom menţiona – cu titlu de exemplu – câteva dintre cele mai relevante şi anume: politica oportunităţilor egale, sau a egalităţii şanselor; politicile de tip angajament, politici pe segmente de activitate, politica implicării şi participării şi politica relaţiilor cu angajaţii.
