În limba engleză se face o distincţie clară între politics and policies. Primul termen se referă la activitatea specifică partidelor politice şi respectiv, a politicienilor. Cel de-al doilea termen se referă la politicile instituţionale ale organizaţiilor private sau non-profit. În limba română operăm cu un singur concept politici care înglobează ambele semnificaţii. Noi ne vom referi în această lucrare numai la politici manageriale.
În literatura de specialitate există puncte de vedere diferite privind definirea conceptelor de politică şi strategie. Unii specialişti vorbesc numai despre politică şi politici, iar alţii numai despre strategie şi strategii. Pentru unii specialişti politicile au o sferă semantică mai cuprinzătoare, astfel că strategiile rezultă ca aplicaţii ale politicilor. Pentru alţi specialişti problema se rezolvă invers. În sfârşit, există specialişti care nu fac nici o diferenţiere semantică între politici şi strategii, folosind cele două concepte în mod interschimbabil.
Noi nu ne propunem să analizăm şi să decidem cine are dreptate. Vom considera însă că pentru managementul strategic are mai mult sens să folosim diferenţiat cele două concepte şi să acceptăm pentru conceptul de politică o sferă semantică mai mare, care înglobează semantica conceptului de strategie (Brătianu, 2002b).
Politica managerială care se realizează în cadrul unei organizaţii reprezintă o opţiune generică, mai greu de explicitat şi argumentat de către decidenţii managementului superior. Ea reflectă câmpul motivaţional al deciziilor majore, în concordanţă cu un sistem valoric care conţine mai multe elemente de ordin filosofic decât indicatori de performanţă. Politica managerială reflectă acel inefabil pe care managerii îl obţin prin educaţie, cultură şi talent. Ea este ancorată în trecut şi direcţionează procesul decizional mai mult prin conservarea unor valori ale organizaţiei decât prin generarea de noi valori. Politica managerială nu îşi propune să realizeze vreun obiectiv strategic, într-o perioadă dată de timp şi nici nu integrează resursele firmei cu capabilităţile ei în vederea realizării avantajului competitiv.
Politica unei organizaţii şi în special politica de calitate este legată în mod intrinsec de cultura instituţională a organizaţiei, în timp ce strategia este legată de managementul strategic. Această nuanţare este foarte importantă pentru acele organizaţii care se caracterizează prin culturi instituţionale puternice. Dacă pentru o întreprindere mică, cu 10-15 angajaţi, abia înfiinţată, cultura instituţională este practic inexistentă, pentru o organizaţie cu peste 1000 de angajaţi şi cu o istorie de peste 100 de ani, cultura instituţională este foarte puternică. În acest caz, politica organizaţiei devine mai importantă decât strategia ei, în sensul că poate asigura succesul sau frânarea managementului strategic.
Politica unei organizaţii joacă un rol foarte important în promovarea modelelor de gândire şi a generării unor atitudini care să asigure suportul motivaţional adecvat elaborării şi mai ales implementării unei strategii. De exemplu, dacă o firmă are politica de a angaja numai tineri, care să nu depăşească 35 de ani, atunci este clar că accentul se pune pe dezvoltarea modelelor dinamice şi creatoare şi pe o atitudine de asigurare a competivităţii strategice folosind creativitatea, vitalitatea şi chiar agresivitatea tinerilor angajaţi. Dacă politica unei organizaţii este satisfacerea la standarde cât mai ridicate a cerinţelor clienţilor, atunci strategiile elaborate trebuie să fie capabile să analizeze şi să formuleze foarte clar care sunt aceste cerinţe.
Pentru organizaţiile non-profit şi pentru administraţia publică, profitul nu poate constitui un obiectiv major. Accentul trebuie pus în schimb pe realizarea cerinţelor beneficiarilor, ceea ce înseamnă construirea unor atitudini corespunzătoare atât pentru managementul de vârf cât şi pentru cei care vin în contact direct cu clienţii. În acest sens, în sistemele de administraţie publică de la noi din ţară trebuie schimbată total politica faţă de populaţie. Pentru cetăţeanul care trebuie să-şi plătească taxele către stat este important ca primăria sau secţia financiară să-i creeze condiţii civilizate pentru a nu-i consuma timpul, inutil. Celebrele cozi de la casieriile noastre sunt nu numai cronofage, dar şi generatoare de un stres inutil şi inuman. Este absurd să stai la coadă ore în şir pentru a-ţi plăti o taxă către stat, dar aceasta este încă situaţia la noi. Este un primitivism care s-a cultivat decenii la rând pentru dezumanizarea cetăţeanului, dar acum, administraţiile publice trebuie să-şi schimbe în mod radical politica şi să găsească soluţii novatoare prin care serviciile se fac în favoarea cetăţenilor şi nu a birocraţiilor sau a birocraţilor.
Elaborarea unor noi politici constituie nu numai un deziderat, dar şi o necesitate pentru organizaţiile care reprezintă administraţia publică (Hughes, 1998). Acest proces de înnoire trebuie să se manifeste în acelaşi timp la schimbarea managementului birocratic bazat pe modele de gândire statice, liniare şi deterministe cu managementul strategic bazat pe modele de gândire dinamice, neliniare, aleatoare şi creatoare (Brătianu şi Murakawa, 2004).
