O prezentare sintetică a celor mai importante principii ale eticii în afaceri o face autoarea G.Ţigu, făcând trimitere la Thomas W. Dunfee, profesor de Etica Afacerilor la Warton School, Universitatea Pennsylvania:[1]
- Respectarea confidenţialităţii informaţiilor:
- de către salariat faţă de întreprindere
- de către furnizor faţă de clienţi
- de către negociator faţă de exterior
- Sensibilitate faţă de conflictele de interese:
- detectarea lor şi dacă este posibil, evitarea lor
- transparenţa
- apelarea la arbitrii neutri pentru rezolvarea lor
- Respect faţă de regulile de drept:
- în toate ţările, chiar dacă este vorba de legi necorespunzătoare, considerate proaste de către cei din afară
- pot fi exceptate unele situaţii extreme
- Conştiinţă profesională, profesionalism:
- exercitarea profesiunii cu conştiinţă şi prudenţă
- cultivarea competenţei profesionale
- limitarea deciziilor şi acţiunilor la competenţa profesională
- Loialitate şi bună credinţă:
- a nu înşela
- a-şi ţine cuvântul
- a fi echitabil
- Simţul responsabilităţii:
- a avea în vedere consecinţele practice ale deciziilor
- asumarea propriei responsabilităţi
- Respectarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi:
- libertate în comportament, de opinie
- evitarea discrimininărilor de orice fel
- Respectarea fiinţei umane:
- a nu aduce prejudicii intenţionate celorlalţi
- a respecta personalitatea umană, cu necesităţile şi exprimările sale.
