Ca elemente de autolegiferare, normele morale trebuie să fie comparate, evaluate şi ierarhizate. Aceste operaţii necesită o supraregulă sau o metanormă, ce arată întotdeauna calea Binelui. Această regulă supremă este principiul moral.
Principiile morale sunt acele norme de maximă generalitate care îşi propun să integreze şi să coordoneze într-un sistem coerent diferitele reguli morale, oferind totodată un criteriu universal de decizie morală justă într-o cât mai mare varietate de situaţii posibile. Metaforic vorbind, principiul moral (căci într-un sistem etic nu poate exista decât unul singur) joacă rolul busolei sau al Stelei Polare, care arată invariabil Nordul, în speţă acel comportament care satisface în cea mai mare măsură exigenţele moralităţii.
Cel mai des susţinut şi mai comentat principiu moral este, neîndoielnic Regula de aur, uşor de înţeles şi cu mare forţă persuasivă, chiar la o minimă reflecţie. Ideea de bază a Regulii de aur este reciprocitatea şi afirmarea implicită a valorii egale a indivizilor sub aspectul umanităţii lor.
Potrivit acestui principiu, în luarea deciziei moralmente corecte, agentul trebuie să răspundă cu sinceritate la întrebarea dacă lui i-ar conveni şi dacă ar accepta fără rezerve ca el însuşi să fie tratat de către ceilalţi la fel cum intenţionează să procedeze el în relaţia cu semenii săi. Prezentă în folclorul nostru în forma negativă „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face”, Regula de aur poate fi regăsită, ca o temă cu variaţiuni, în mai toate religiile lumii. Iată numai câteva exemple:
? în creştinism: „Ceea ce-ai vrea ca oamenii să-ţi facă ţie, fă-le şi tu lor” (Matei, 7:12)
? în islam: „Nici unul dintre voi nu este un adevărat credincios până când nu îi doreşte aproapelui ceea ce-şi doreşte sieşi”. (Coran)
? în iudaism: „Ceea ce este pentru tine detestabil, nu face aproapelui tău. Aceasta este toată Legea; restul sunt comentarii”. (Talmud)
? în budism: „Nu-i răni pe ceilalţi prin ceea ce te face pe tine să suferi”. (Udana Varga, 5, 1)
? în hinduism: „Aceasta este datoria supremă: nu face altora ceea ce nu doreşti ca ei să-ţi facă ţie”. (Mahabharata, 5, 1517)
? în zoroastrism: „Orice îţi displace ţie, n-o face altora”.
? în confucianism: „Ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie, n-o face altora” (Analecte, 15:23)
? în Bahá’i: „Şi dacă e să-ţi întorci privirea către dreptate, alege pentru aproapele tău ceea ce ai alege şi pentru tine”.
? în jainism: „Orice om ar trebui să se întrebe cum să trateze toate fiinţele aşa cum el ar vrea să fie tratat la rândul său”.
? proverb Yoruba (Nigeria): „Cel ce se pregăteşte să străpungă un pui de pasăre cu un băţ ascuţit ar trebui să-l încerce mai întâi asupra lui însuşi, să vadă cât e de dureros”. (apud Maxwell, 2003, p. 22-23)
În formele sale „populare”, Regula de aur prezintă însă un inconvenient major, care conduce la relativism – adică tocmai ceea ce urmăreşte să evite, oferind o regulă universal valabilă: indivizii sunt destul de diferiţi în ceea ce priveşte nevoile, dorinţele şi aspiraţiile lor, astfel încât ceea ce place sau displace unora nu coincide câtuşi de puţin cu ceea ce place sau displace altora. Un sado-masochist adoră să chinuie şi să fie chinuit, dar este îndoielnic că mulţi ar fi încântaţi să fie trataţi aşa cum ar dori să fie tratată persoana în cauză. Un om care adoră puterea sau faima, bogăţia sau contemplaţia teoretică, frumosul sau distracţia, cu greu ar putea să acţioneze de fiecare dată moral, călăuzit fiind exclusiv de acest principiu al reciprocităţii. Cu unele amendamente însă, Regula de aur poate fi ridicată la rangul unui principiu moral rezistent la o astfel de obiecţie.
Dar de unde ştie agentul moral că regula lui de acţiune are o semnificaţie şi o validitate supraindividuală, nefiind numai o toană sau o preferinţă subiectivă a sa? Cum poate fi el sigur că oricine altcineva ar trebui să recunoască şi să urmeze acelaşi principiu moral? Şi cum se explică faptul obişnuit, însă şocant, că atât de frecvent ştim ce este bine să facem şi, totuşi, facem pe dos? Acestea sunt, probabil, cele mai dificile probleme ale eticii, iar încercarea noastră de a găsi un răspuns ne duce în pragul unei alte teme fundamentale în filosofia morală: conceptul de valoare.
