Problema drepturilor omului

Se poate defini la trei nivele:

1. la primul nivel, se au în vedere relaţiile directe ale corporaţiilor multinaţionale cu angajaţii, furnizorii, clienţii şi comunitatea locală; recunoaşterea internaţională a drepturilor omului cere ca nimeni (nici o companie şi nici un guvern) şi nimic să nu încalce drepturile individuale şi colective ale celorlalţi: se interzice practicarea sclaviei, contractarea copiilor ca forţă de muncă şi exploatarea ordinară a oamenilor (de exemplu, când nu li se plăteşte un salariu care să le permită să trăiască la limita decenţei).
2. al doilea nivel, imediat următor, interzice companiilor multinaţionale să colaboreze cu furnizori sau cu terţi care încalcă, în mod evident şi repetat, drepturile oamenilor.
3. al treilea nivel, consideră drept culpabile companiile multinaţionale care îşi desfăşoară activitatea într-o ţară al cărei guvern este vinovat de încălcarea repetată a drepturilor fundamentale ale oamenilor.

Cel mai celebru exemplu care se poate oferi în legătură cu acest al treilea nivel se referă la Africa de Sud, în perioada apartheid-ului. Multe grupuri americane – organizaţii religioase, universităţi, grupuri de studenţi, cetăţeni şi alţii – au protestat împotriva apartheid-ului şi au exercitat presiuni asupra companiilor americane stabilite în Africa de Sud pentru a se retrage din această ţară. Anumite companii au afirmat că puteau face mai mult pentru anularea apartheid-ului dacă rămâneau în ţară, în loc să părăsească Africa de Sud. Leon Sullivan, membru al Consiliului de Administraţie al General Motors Corporation, a propus un ansamblu de principii conform cărora companiile americane ignorau legile apartheid-ului şi, în acest fel, nu încălcau, în mod direct, nici drepturile angajaţilor şi nici drepturile altor entităţi. Leon Sullivan considera că, în acest fel, vor face presiuni asupra guvernului sud-african, pentru ca acesta să revoce apartheid-ul; Sullivan a propus o perioadă de probă de 10 ani, timp în care spera ca aceste principii să reuşească să doboare regimul de apartheid din Africa de Sud. În 1987, după expirarea termenului propus, apartheid-ul era încă în vigoare; de aceea, în semn de protest, multe companii au părăsit Africa de Sud, printre care şi General Motors, General Electric, Xerox, IBM, Coca-Cola, Exxon şi Procter&Gamble. Alte companii au preferat să rămână, considerând că puteau fi mai utile societăţii dacă rămâneau, decât dacă făceau dezinvestiţii şi părăseau ţara. În 1994, apartheid-ul s-a încheiat, în mod oficial, şi încă nu se cunoaşte cu certitudine care companii au contribuit mai mult la înlăturarea acestui regim imoral: cele care s-au retras din ţară sau cele care au rămas în ţară. Totuşi, mulţi critici din domeniu afirmă cu convingere că multinaţionalele nu trebuie să-şi continue operaţiunile în ţările care încalcă drepturile cetăţenilor în mod flagrant⁷⁹.