Principalul în procesul conducerii este eficacitatea folosirii statutului de lider, influenţa personală şi puterea conducătorului. Trebuie menţionat că liderii eficienţi nu întotdeauna sunt şi conducători eficienţi, şi invers. Deosebirea între conducător şi lider-conducerea e un proces intelectual şi fizic al conducătorului, rezultatul căruia este că subalternii îşi îndeplinesc obligaţiile, iar efectul liderului este un proces de influenţă a unei persoane asupra unui grup de oameni. Conducătorul stă în fruntea organizaţiei datorită părţii formale a organizaţiei, şi are unele drepturi, puterea lui e bazată pe un şir de instrucţiuni, directive. Liderul nu are putere formală, numai capacitatea de a influenţa membrii grupului său, cu un anumit ţel sau scop. Influenţa (baza liderului) – purtarea, conduita unui individ, care schimbă conduita, relaţiile, impresiile altor persoane.
Influenţa poate fi exercitată prin diferite mijloace: de la rugăminte până la ameninţare cu pedeapsa, influenţa cu ajutorul ideii. Conducătorul contemporan e obligat să cunoască şi să folosească în lucrul său calităţile liderului, să dezvolte puterea sa ne formală.
Puterea – posibilitatea de a influenţa asupra altor persoane, asupra comportării lor).
În procesul conducerii putem evidenţia şi aşa o noţiune ca puterea subalternilor, conducătorul are o mare putere asupra subalternilor (leafa, mişcarea pe scara ierarhică, reducerea etc.). însă şi el, la rândul său, depinde de subalternii săi – informaţia şi prelucrarea ei, relaţiile sale cu subalternii din alte subdiviziuni. Din această cauză conducătorul trebuie să menţină o balanţă a puterii şi dependenţei faţă de subalterni.
