Mulţi oameni, mai mult sau mai puţin credincioşi, sunt convinşi că fără credinţă, morala dispare sau se alterează grav.
Şi totuşi, o serie de fapte uşor observabile în lumea contemporană contrazic acest postulat al dependenţei unilaterale a moralităţii faţă de credinţa religioasă.
Există oameni care cred în Dumnezeu, ceea ce însă nu-i împiedică să păcătuiască, abătându-se prin ceea ce gândesc, spun şi fac de la poruncile divine. Pe de altă parte există oameni care nu cred în Dumnezeu şi care dovedesc totuşi o înaltă probitate morală.
Între poruncile religioase şi normele morale există următoarele deosebiri:
1.Autoritatea poruncilor religioase e exterioară individului, forţa sau instanţa care solicită un anumit comportament e voinţa divină, a cărei măreţie de neînţeles sfidează raţiunea umană. Autoritatea normelor morale e conştiinţa lăuntrică a individului, voinţa lui autonomă care se supune propriei deliberări şi evaluări raţionale a valorii deciziilor sale şi a consecinţelor ce decurg din acestea.
2.Subiectul poruncii religioase e credinciosul, adeptul unei anumite confesiuni. De ex. israelitului îi este îngăduit de către Talmut să dea bani cu camătă, dar nu şi să mănânce carne de porc; creştinul are voie să mănânce carne de porc, dar nu are voie să dea bani cu camătă, la fel şi musulmanul, nu poate mânca carne de porc. Catolicii nu au voie să divorţeze, iar papalitatea consideră avortul ca pruncucidere, pe când protestanţii au voie să divorţeze şi să practice contracepţia. În pretinsa lor universalitate, normele morale, vizează omul în general, întrucât aceştia îşi merită demnitatea şi împlinirea fiinţei sale. Sub aspect moral nu consumul de alcool sau de anumite alimente este în sine blamabil, ci excesul de mâncare sau de băutură precum şi orice fel de lăcomie. Moralmente divorţul e în sine un eşec al partenerilor de viaţă şi orice decizie de despărţire luată cu uşurinţă este blamabilă ; dar dacă menţinerea unei căsătorii are consecinţe degradante pentru unul din soţi sau pentru amândoi, ca şi pentru copii, atunci divorţul este o soluţie care se impune.
3.Sancţiunile poruncilor religioase se produc în viziunea credincioşilor mai ales în viaţa de apoi, recompensele şi pedepsele morale aparţin în totalitate lumii pământeşti, fie că vin din partea celorlalţi, fie că sunt administrate de vocea interioară a propriei conştiinţe.
