Relaţia dintre stresul profesional şi oboseală

Actualmente asistăm la o extindere a stresului asupra tuturor laturilor existenţei şi activităţii umane, prin dislocarea oboselii care, cu cîteva decenii în urmă, se considera că interesează toate vîrstele, toate categoriile profesio­nale şi toate păturile sociale.

Oboseala, fenomen fiziologic ce interesează organismul în totalitatea lui, constînd în reducerea capacităţii sale funcţionale, în urma unei activităţi de o anumită intensitate şi durată, este reversibilă prin repausul zilnic, fără inter­venţia unor măsuri speciale. Oboseala poate avea forme diferite, în funcţie de efortul predominant prestat şi de sistemele funcţionale antrenate cu precădere în activitate. În baza criteriilor menţionate, oboseala se clasifică în musculară şi neurosenzorială şi, respectiv, în oboseala sportivului, a conducătorului, a femeii, a copilului, a bătrînilor, oboseala din mediul urban, oboseala avia­torului şi cosmonautului, a conducătorului auto, oboseala operatorului din laboratoarele centralelor nucleare etc. Pe lîngă oboseala generală, în literatura de specialitate se descriu forme particulare de oboseală: vizuală, auditivă, de coordonare senzoriomotorie (kinestezică) etc.

Din conturarea celor două entităţi reiese situarea oboselii în domeniul fiziologicului, iar a stresului, la limita dintre normal şi patologic.

Oboseala, ca mecanism de apărare, reprezintă un semnal de alarmă cu privire la imposibilitatea prelungirii efortului prestat fără riscul tulburării me­canismelor adaptative.

Desfăşurarea în condiţii corespunzătoare, activitatea profesională şi mai ales cea cu solicitare neuropsihică, concentrînd şi orientînd selectiv compor­tamentul individului în sensul rezolvării atribuţiilor ce-i revin, are un caracter nestresant sau chiar antistresant. Cînd însă munca se desfăşoară în condiţii nefavorabile, ca ambianţă şi mod de organizare, iar sub raportul dificultăţii, răspunderii implicate ori volumului sarcinii depăşeşte nivelul optim pentru subiect şi posibilităţile sale adaptative, apare situaţia de stres. Prezenţa fac­torilor de stres în cursul şi la locul activităţii grăbeşte apariţia oboselii. Obo­seala cumulativă, cronică, apărută ca urmare a intensificării solicitărilor prin muncă, pe o durată mai îndelungată de timp, în condiţiile unei recuperări insuficiente, facilitează instalarea stării de dis-stres.

Sub raportul manifestărilor funcţionale, oboseala are numeroase semne apropiate sau identice cu cele ale stresului. Totuşi, pe plan neuropsihic, este subliniată o stare de tensiune nervoasă şi o tonalitate psihică negativă, proprii dis-stresului.

Modalităţile de prevenire sau de evitare a oboselii şi stresului includ teh­nici asemănătoare.

Tentativa de a delimita net oboseala de stres este dificilă datorită interre- laţiilor dintre ele, iar în literatura de specialitate nu se fac astfel de precizări. Pînă acum 10-15 ani, cercetătorii francezi, vorbeau aproape în exclusivitate despre oboseală, iar în lucrările recente abordează stresul ca o complicaţie a oboselii, o urmare a cumulării acesteia.

În literatura anglo-saxonă, oboseala este considerată doar ca unul din semnele stresului, accentul punîndu-se pe studiul semnificaţiei acestuia, stre­sul fiind fenomenul cel mai frecvent în societatea contemporană, practic în toate sferele de activitate ale omului. Se poate conchide că, deşi cele două fenomene nu se pot delimita strict, relaţiile dintre ele ilustrează influenţa pe care o poate exercita unul asupra celuilalt cu repercusiuni posibile asupra subiectului uman.