Expresia relaţii de muncă desemnează, în general, toate activităţile care contribuie – atît oficial, cît şi neoficial – la organizarea relaţiilor dintre angajatori şi angajaţii lor. Elementul central al relaţiilor de muncă îl reprezintă relaţia contractuală care există între angajat şi angajatorul său.
Mulţi patroni şi manageri colaborează în activitatea lor cu uniunile sindicale ce-i reprezintă pe angajaţi. Ambele părţi au nevoie de un climat de muncă prielnic obţinerii performanţelor în organizaţie. Relaţiile de muncă bazate pe corectitudine, încredere şi sinceritate, însoţite de o legislaţie care să le stimuleze, constituie cheia succesului organizaţiei. Există trei activităţi de bază care stau sub semnul relaţiilor de muncă.
Sindicalizarea. Angajaţii simt că flexibilitatea şi libertatea lor în organizaţie sînt determinate de existenţa unui sindicat, care să le apere interesele. Există şi organizaţii în care constituirea sindicatelor nu este acceptată. Spre exemplu, la Lincoln Electiric Company absenţa sindicatului este rezultatul deplinei simbioze muncitori-manageri, considerate părţi ale unuia şi aceluiaşi întreg. Deoarece orice conflict determină scăderea productivităţii, compania a optat în rezolvarea problemelor ce pot apărea pentru asociaţiile de angajaţi, care dispun de programe independente de acţiune.
Patronii trebuie să răspundă doleanţelor raţionale ale sindicatelor, acor- dînd satisfacerea revendicărilor cerute, dacă aceasta este posibil, informînd angajaţii asupra efectuării unor schimbări importante în organizaţie sau despre strategiile de dezvoltare a acesteia.
Negocierea colectivă. Patronul, managerii din organizaţiile sindicalizate au obligaţia prin lege de a negocia cu reprezentanţii sindicatelor în vederea discutării şi stabilirii salariilor, programului de lucru, condiţiilor de muncă, drepturilor angajaţilor. Procesul de stabilire a acestui acord poartă denumirea de negociere colectivă. Pot fi utilizate – în egală măsură de ambele părţi – strategii şi tactici variate de negociere. Contractul încheiat devine apoi documentul de bază prin care cele două grupări îşi reglementează relaţiile: dacă apare o situaţie nefavorabilă, angajaţii pot declanşa grevă şi / sau patronul poate concedia angajaţii.
Identificarea neînţelegerilor şi soluţionarea lor. Nemulţumirile formale ale angajaţilor se numesc neînţelegeri. De regulă, neînţelegerile provin din interpretări greşite ale contractului patron-sindicat. Aceste neînţelegeri pot fi rezolvate de forul ierarhic superior. În organizaţiile nesindicalizate poate exista un sistem de rezolvare a neînţelegerilor numit program de acord pa- tronat-angajaţi, ceea ce poate determina menţinerea atitudinilor angajatului în stare nonconflictuală.
În menţinerea unui climat prielnic dezvoltării organizaţiei şi a relaţiilor pozitive de muncă, un rol deosebit de important îl are comunicarea angajat- patron şi patron-angajat. Nevoia de comunicare interpersonală şi intergrupală are un puternic caracter psihologic şi social.
