Pe parcursul evoluţiei sale unitatea economică produce un impact tot mai semnificativ asupra vieţii societăţii. Fiind destinată pentru a realiza anumite obiective economice, întreprinderea ajunge în prezent să devină principalul mijloc în transformarea ştiinţei şi tehnologiei de bunuri şi servicii de natură economică. În realizarea acestui rol economic, firma a efectuat şi continuă să efectueze o serie de schimbări sociale importante.
Modul în care sunt tratate unităţile economice în cadrul societăţii, precum şi stima şi respectul de care se bucură poartă un caracter fluctuant de la o perioadă la alta. În mare parte atitudinea faţă de business este influenţată de nivelul la care firmele abordează responsabilitatea socială.
Este evident că afacerile de ieri, de azi şi cele de mâine nu se vor derula fără a obţine profit, dar profitul trebuie să fie o recompensă pentru serviciile pe care întreprinderea le face societăţii. Totuşi, afacerile de azi trebuie să fie mai etice, mai implicate social decât cele din trecut, pentru că între timp, au fost elaborate noi norme, standarde, legi iar cerinţele persoanelor şi ale grupurilor de persoane care sunt influenţaţi de rezultatele firmei s-au modificat semnificativ sau radical. Peter Drucker arată că proprietarul, omul de afaceri, managerii trebuie să-şi „asume conştient responsabilitatea pentru binele comun şi să-şi frâneze interesul propriu şi autoritatea atunci când executarea lor dăunează acestora şi libertăţii individuale”.[1]
Literatura de specialitate ne oferă un şir de exemple elocvente din practica mondială, care demonstrează atitudinea unor firme faţă de responsabilitatea socială.
Astfel, la începutul sec.XX Andriu Carneghi, care se ocupa de producerea oţelului a investit 350 milioane de dolari în programele sociale şi a construit aproape 2000 de biblioteci. John D. Rocfeller a jertfit 550 de milioane de dolari şi a creat „Fundaţia Rocfeller”[2].
În jumătatea a doua a sec.XX activităţile de responsabilitate socială iau amploare. De exemplu, Procter&Gamble a retras în mod voluntar de pe piaţă tampoanele marca Rely, la numai câteva săptămâni după lansare, când s-a auzit de o posibilă infecţie. Acţiunea fără precedent a lui Procter&Gamble, a retragerii după ce cheltuise 75 milioane dolari în douăzeci de ani de cercetare şi pregătire a pieţei a constituit într-adevăr o strategie de responsabilitate socială a organizaţiei. Un alt exemplu de responsabilitate socială îl constituie acţiunea firmei americane M&M / Mars Co, când a suspendat folosirea unui colorant roşu artificial, folosit pentru bomboane, atunci când cercetările au arătat că unele forme clare de cancer sunt legate de asemenea coloranţi sintetici.[3]
Faimoasa firmă „Levi Strauss”, care constă din 140 de întreprinderi amplasate pe întregul mapamond şi unde lucrează aproape 44 mii de lucrători, anual consumă aproximativ 3% din profitul brut al său pentru activităţile de responsabilitate socială.[4]
Cu toate că situaţia economică în republica noastră este complet diferită, totuşi putem menţiona de acţiuni din domeniul responsabilităţii sociale. Astfel, istoria ne indică că încă la sfârşitul secolului XIX Princesa Dadiani finanţează construcţia liceului pentru oameni săraci, unde până nu demult era amplasat un bloc a Conservatorului.
În prezent, tot mai multe întreprinderi se încadrează în această activitate. De exemplu, programul municipal din oraşul Chişinău „De la inimă la inimă” prevede atragerea agenţilor economici spre finanţare şi patronarea familiilor cu mulţi copii, bătrânilor. Peste 240 de agenţi economici din municipiul Chişinău au acceptat să ia parte la implementarea acestui program, acordând patronaj de lungă durată la circa 4000 de persoane nevoiaşe din municipiu.
La această acţiune au răspuns aproximativ câte o întreprindere din zece la care s-au adresat. Mult mai receptive sunt întreprinderile mari, care activează pe parcursul unei perioade mai lungi de timp şi au reuşit să-şi formeze o cultură organizaţională puternică. Esenţial contribuie la realizarea acestei programe întreprinderile: „Piaţa Centrală”, ”Carmez”, ”Tutun CTC”, ”Moldtelecom”.
Totuşi, tratarea acestei responsabilităţi la nivelul unităţilor economice este încă superficială. Aceasta poate fi explicat printr-un nivel jos al profitabilităţii firmelor, precum şi prin necunoaşterea rolului responsabilităţii sociale în cadrul activităţii firmelor.
Literar prin responsabilitate se înţelege obligaţia de a răspunde, de a da seama de ceva, de a manifesta o atitudine conştientă faţă de obligaţiile sociale. În acest sens, o definiţie formală a responsabilităţii sociale prevede obligaţia managerului de a alege şi aplica acele acţiuni care contribuie la bunăstarea individului în consens cu interesul societăţii şi a organizaţiei pe care o conduce.
|
Responsabilitatea socială a firmelor este obligaţia managerilor de a întreprinde acţiuni care protejează şi îmbunătăţesc atât bunăstarea societăţii, cât şi interesele organizaţiei. |
În evoluţia sa termenul de responsabilitate socială a preluat diverse abordări:
- obligaţie socială;
- reacţie socială;
- răspundere socială.
- a) În conformitate cu prima abordare rolul unei întreprinderi în societate se reduce la cel de a obţine profit, încadrându-se în limitele legislaţiei. Datorită faptului că societatea admite existenţa întreprinderilor, obligaţia socială a lor constă în obţinerea profitului.
Acest punct de vedere se bazează pe lucrările lui Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie, care consideră că scopul fundamental pentru care societatea creează firmele este acela de a produce bunuri şi servicii şi de a maximiza profiturile. În consecinţă, singura responsabilitate socială a firmelor constă în utilizarea cu maximă eficienţă a resurselor de care dispune fiecare şi de creştere a profitului în limitele legii[5].
Această părere domina în rândul industriaşilor la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX. Ei considerau că businessul are doar o singură obligaţie – de a aduce profit. Magnatul Wiliam Wanderbild, care se ocupa de construcţia căilor ferate a expus părerea comună printr-o frază, devenită renumită:„La naiba cu poporul! Eu lucrezi pentru acţionari!”.[6]
În prezent această abordare a termenului de responsabilitate socială este depăşită.
- b) Potrivit celei de a doua abordare a responsabilităţii sociale, cea de reacţie socială, întreprinderea este menită nu numai să asigure societatea cu bunuri şi servicii, dar şi să aibă grijă de unele din problemele sociale existente legate de ocrotirea mediului, combaterea şomajului etc.
În acest caz reacţia socială este privită ca voluntară şi deseori este direct determinată de presiunile sociale. Însă, o unitate economică, care manifestă o reacţie socială în rezultatul boicotului unor grupuri sau presiuni ale consumatorilor nu poate fi tratată drept social responsabilă.
Astfel, când General Motors a scos de pe piaţă în 1980 1,1 milioane de automobile din cauza defectelor la sistemul de frânare, această acţiune nu a fost un exemplu de responsabilitate socială, ci o acţiune guvernamentală cu efect de lege, ceea ce a determinat scoaterea automobilelor de pe piaţa americană.[7]
- c) Evoluând conceptul de reacţie socială s-a transformat în prezent în cel de răspundere socială. Comportamentele sociale responsabile ale firmelor sunt anticipative, preventive şi nu doar reactive sau restaurative, însemnând mult mai mult decât obligaţia socială sau reacţia socială. Responsabilitatea socială include adoptarea unei poziţii de sprijin pentru problemele publice, acţiuni în favoarea grupurilor defavorizate, anticiparea nevoilor viitoare ale societăţii şi acţiuni pentru satisfacerea lor, conlucrarea cu guvernul în privinţa legislaţiei existente şi anticiparea legislaţiei dezirabile.
Un exemplu de răspundere socială servesc evenimentele de la fabrica Sara Lee Bakery din New Hampton, Iowa, SUA. Mulţi salariaţi din firmă au început să sufere de sindromul deficienţei carpiene, o afecţiune a încheieturii determinată de mişcările repetate ale mâinii. În loc să-i trimită pe salariaţi să urmeze şedinţe de fizioterapie – şi, în calitate de principal angajator din oraş să analizeze modul în care scade morala oraşului – managerii de la Sara Lee au investigat în profunzime problema. Managerii au ascultat sugestiile lucrătorilor din fabrică şi le-au solicitat inginerilor să proiecteze uneltele în aşa fel încât să elimine pe cât posibil efectele acestei probleme. Drept rezultat s-a obţinut o eliminare a sindromului deficienţei carpiene din fabrică într-o perioadă foarte scurtă de timp.[8]
Un alt exemplu elocvent de răspundere socială reprezintă comportamentul firmei „Mousauto”, care după două luni după ce au avut loc scurgeri de substanţe toxice în Bhopal la uzina construită de „Union Carbait” în India şi decesul a aproape 2000 de locuitori a acestui oraş, a uimit criticii săi, anunţând despre lansarea benevolă a programei „dreptul de a şti”, care constă în răspândirea informaţiei despre primejdiile posibile şi măsurile de precauţie, obligatorii pentru oamenii ce locuiesc în preajma a 53 de uzine ale acestei firme. [9]
Comportamentul întreprinderilor se bazează pe una din abordările menţionate mai sus, fiind influenţată de stadiul de dezvoltare morală a firmei şi în cazul dacă are loc o modificare a culturii organizaţionale e posibil să se schimbe şi punctul de vedere faţă de responsabilitatea socială.
[1] Drucker P.” Realităţile lumii de mâne”, Iaşi, Teora, 1999
[2] Mescon M.«Основы менеджмента», Москва, „Дело», 1996.
[3] Gh. Gh. Ionescu „Dimensiunile culturale ale managementului”, Bucureşti, Ed. Economica, 1996
[4] Mescon M.«Основы менеджмента», Москва, „Дело», 1996.
[5] Mercioin Vasile „Managementul comercial”, Bucureşti, Ed. Economica, 1998
[6] Речмен Д.. ”Cовременный бизнес” Изд. «Республика», Москва, 1995.
[7] Ionescu Gh Gh „Dimensiunile culturale ale managementului”, Bucureşti, Ed. Economica, 1996
[8] Samuel C. Certo „Managementul modern”, Bucureşti, Ed. Teora, 2002
[9] Mescon M.«Основы менеджмента», Москва, „Дело»,1996.
