Unul dintre primele aspecte ce se impun a fi soluţionate în legătură cu responsabilitatea socială corporativă (RSC) este însăşi definiţia sa, deoarece literatura de specialitate este vastă şi adesea divergentă la acest capitol. Forumurile specializate şi autorii în domeniu au abordat RSC din perspective mai ample sau mai restrânse, funcţie de context sau de teoria economică predominantă.
În ultimii ani, responsabilitatea socială corporativă s-a afirmat drept o nouă formă de guvernanţă în afaceri, fiind recunoscută într-un context global şi beneficiind de standarde internaţionale stabilite de către Naţiunile Unite, linii de conduită elaborate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi convenţii ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii. În mod deosebit, prin politica sa socială puternică şi prin obiectivele propuse în cadrul Strategiei Lisabona, Uniunea Europeană acordă o atenţie sporită dezvoltării conceptuale şi implementării practice a responsabilităţii sociale corporative.
Astfel, Forumul european pe probleme de responsabilitate socială corporativă în Europa, înfiinţat la iniţiativa Comisiei Europene, defineşte RSC drept „un concept prin care companiile integrează, în mod voluntar, aspectele de ordin social şi ecologic în operaţiunile lor de afaceri şi în interacţiunile cu stakeholder-ii lor” (CSR EMS Forum Final Report, 2004, p. 3). RSC este complementară abordărilor specifice pentru asigurarea unor performanţe sociale şi ecologice sporite şi nu trebuie înţeleasă ca un substitut legislativ sau ca o însărcinare a companiilor cu responsabilităţi de ordin public, care rămân în continuare, în principal, în seama guvernelor.
În viziunea Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), RSC este reprezentată de „multitudinea acţiunilor întreprinse de companii pentru a-şi consolida relaţiile cu societăţile în care activează”, iar organizaţia americană Business for Social Responsibility (BSR) consideră responsabilitatea socială a unei companii drept „îndeplinirea sau depăşirea, în mod constant, a aşteptărilor de natură etică, legală şi comercială pe care societatea le are de la aceasta”.
Premisa de bază de la care porneşte RSC este aceea că profiturile, oamenii şi mediul înconjurător pot fi armonizate într-o abordare corporativă strategică, astfel incât compania să devină viabilă din punct de vedere economic, responsabilă social şi atentă faţă de aspectele de ordin ecologic.
Diferenţele semnificative în modul de abordare a RSC apar în cadrul literaturii de specialitate, unde autorii au perceput sensibil diferit responsabilităţile unei companii faţă de societate, în ansamblul său. Astfel, dezbaterea principală în acest domeniu se referă la două concepţii distincte: RSC percepută ca obligaţie sau datorie morală faţă de o gamă mai largă sau mai restrânsă de grupuri de interese şi RSC drept iniţiativă asumată în mod voluntar de către companii, pentru a îndeplini obiective sociale, dar şi economice.
Într-un articol de dată foarte recentă, şi încercând să sintetizeze definiţiile din literatura de specialitate prin oferirea unei variante integrate, Falck şi Heblich (2007, p. 247) afirmă că „RSC este înţeleasă drept un angajament corporativ voluntar de a depăşi obligaţiile explicite şi implicite impuse unei companii de către aşteptările societale cu privire la comportamentul corporativ convenţional”.
Kotler şi Lee (2005, p. 3), într-o lucrare ce tratează exhaustiv conceptul analizat şi formele sale, consideră RSC „un angajament corporativ de a spori bunăstarea comunităţii, prin intermediul unor practici de afaceri discreţionare şi al alocării de resurse corporative”. Cei doi autori stabilesc o legătură intimă între RSC şi iniţiativele sociale corporative, definite drept „activităţi principale întreprinse de către o corporaţie pentru a sprijini cauze de ordin social şi pentru a-şi îndeplini angajamentele de responsabilitate socială corporativă asumate”.
Într-un model al performanţei sociale corporative propus de către Carroll (1979, 1991), definiţia RSC cuprinde trei aspecte articulate şi intercondiţionate (1979, p. 499): o definiţie de bază a tuturor responsabilităţilor sociale ale unei companii, o enumerare a aspectelor ce fac obiectul RSC şi o specificare a filozofiei răspunsului corporativ la presiunile de ordin social. Cu privire la primul aspect menţionat, o definiţie exhaustivă a RSC evidenţiază toată gama de obligaţii sociale pe care o companie le are faţă de societate: responsabilităţi economice, legale, morale şi discreţionare (filantropice). Aceste patru tipuri de responsabilităţi sociale formează responsabilitatea socială corporativă totală, iar, pentru a oferi o imagine ce reflectă realitatea la modul corect, ele trebuie analizate şi îndeplinite simultan.
RESPONSABILITATEA SOCIALA CORPORATIVĂ: Obligaţia asumată îii mod liber de o firmă,
dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice de a urinări obiective pe termen lung care sunt în folosul societăţii
