Rolul creativităţii. Necesitatea promovării creativităţii managerului

Fie că este în cauză conducerea unei instituţii sau organizaţii, fie că este vorba de dirijarea de sine, omul implicat în acest proces are nevoie de creati­vitate de nivel supramediu, pentru a atinge eficienţa şi performanţa. Această cerinţă presupune cunoaşterea propriului potenţial creativ, stimularea, deblo­carea, exersarea şi dezvoltarea lui prin antrenament individual şi/sau de grup, manifestarea în comportamentul managerial.

Procesele de informatizare, globalizare şi schimbare accelerată ce au loc la nivelul societăţii actuale cer accentuarea laturii creative a managementului care, de fapt, înseamnă promovarea în funcţii de conducere a unor manageri foarte buni specialişti, cu potenţial creativ-inovator, capabili de un comporta­ment cu o puternică determinare inovatoare.

Adaptarea organizaţiilor la economia de piaţă presupune, aşa cum arată specialiştii (Niculescu O., 1997; Pruteanu G., Munteanu V, 1998), schimbări profunde în domeniul managementului, printre care trecerea la un manage­ment creativ-inovator este o cerinţă de esenţă. De asemenea, aşa cum sublinia Armenia Androniceanu (1998), gradul ridicat de complexitate a problemelor în procesul tranziţiei va determina managerii instituţiilor să-şi constituie gru­puri creatoare şi o echipă managerială creativă, capabilă de un management ştiinţific creativ-inovator. Deci, accentul se pune pe promovarea formării comportamentului managerial creativ, a managerului inventator, capabil de excelenţă şi performanţă.

Creativitatea este necesară ori de cîte ori trebuie de inovat ori de introdus o schimbare originală într-o situaţie. Nevoia de a crea poate fi determinată de existenţa unei disfuncţii (există o problemă reală), dar şi de dorinţa de a progresa, de exemplu, fără a exista disfuncţii reale, pentru a întări poziţia în raport cu concurenţa, din spirit de competiţie.

Există trei mari familii de aplicaţii ale creativităţii:

• crearea, invenţia, inovaţia;
• rezolvarea problemelor;
• optimizarea a ceea ce există.

Creativitatea este necesară pentru cei care vor sau au de îndeplinit cel puţin una din aceste trei misiuni, dar şi pentru toţi cei ce vor să aibă putere asupra derulării propriei lor existenţe.

În funcţie de circumstanţe, creativitatea este diferită:

• artistică sau tehnică;
• intelectuală sau aplicată;
• ameliorare sau creaţie pură;
• generalizare sau creaţie nouă;
• descoperire / cercetare;
• idee nouă sau asocierea a două idei cunoscute;
• modestă sau grandioasă.

Treptat, stimularea creativităţii devine metoda de rezolvare a crizelor, de implementare a schimbărilor, de răspuns la rămînerile în urmă ale unor ţări faţă de altele, ale unor întreprinderi faţă de altele. Pentru întreprindere sînt foarte importante inovaţiile în domeniul produselor şi tehnologiilor, dar nu trebuie deloc neglijate inovaţiile în alte departamente – sisteme informaţio­nale, structuri organizatorice, procedee decizionale etc.). Pe plan mondial, se manifestă tot mai accentuat tendinţa de proliferare a acestora din urmă, ceea ce duce la optimizarea activităţilor în cadrul întreprinderilor.

În SUA, tehnicile creative au fost în mod original imaginate de ingineri pentru ingineri. În Europa continentală, părinţii creativităţii au fost responsa­bilii de marketing care, prin temperament şi prin funcţie, au descoperit îna­intea altora beneficiile care pot fi obţinute rapid prin utilizarea metodelor ne­convenţionale.

Lansarea unui nou produs înaintea altora, găsirea celei mai ingenioase modalităţi de a evidenţia avantajele lui, dinamizarea echipelor de cercetare şi dezvoltare, mobilizarea forţelor de vînzare – iată obiectivele care au demon­strat rentabilitatea investiţiilor în domeniul creativităţii şi au permis practicie­nilor să-şi consacre energia cercetării metodologice.

Funcţia de resurse umane a fost mult timp reticentă. Pînă nu demult, ea a investit mai degrabă în menţinerea poziţiilor decît în valorizarea resurselor şi gestiunea schimbării. Din cauza crizei, situaţia a evoluat considerabil şi abordarea creativă a căpătat titlu de nobleţe. Pînă la urmă, direcţiile generale au început să se detaşeze şi să accepte necesitatea creaţiei. După triumful in­formaticii, distribuit asupra sistemelor centralizate, s-a reuşit, de asemenea, dezvoltarea unei organizări fondate pe inteligenţă şi creativitate.

Modelul capetelor ce gîndesc şi al membrilor care execută şi-a arătat limitele: organizaţia, societatea de astăzi au nevoie de toate talentele, fără excepţie. Rămîne problema coordonării lor.

La mijlocul anilor ‘50 ai secolului trecut, John Paul Guilford, preşedin­tele Asociaţiei Psihologilor din SUA, a primit de la guvernul federal misiu­nea capitală şi un buget respectiv pentru a defini precis natura creativităţii şi mijloacele concrete de educare şi dezvoltare. Cercetarea sa s-a sprijinit pe abordarea ştiinţifică a metodei experimentale a lui Claude Bernard. El a în­ceput prin a constitui două eşantioane, fiecare a cîte un milion de persoane. Primul includea creatori recunoscuţi aparţinînd diferitelor discipline: tehnice, ştiinţifice, artistice, literare; al doilea era compus din simpli reprezentanţi ai populaţiei SUA.

O importantă serie de teste au fost administrate atît unora, cît şi altora. Analiza factorială a condus la concluzii care determină serioase mutaţii în cadrul civilizaţiei industriale:

• toţi oamenii, fără excepţie, posedă un enorm potenţial creativ. Pro­blema este că numai unii îl utilizează. Majoritatea nu au nici măcar ideea că l-ar putea exploata;
• potenţialul creativ este independent de sex, vîrstă, rasă, origine socia­lă;
• potenţialul poate fi trezit şi dezvoltat la orice vîrstă printr-o pedago­gie corespunzătoare.

Pornind de la această ultimă constatare, americanii au creat Fundaţia pentru educaţie creativă. Constituită în 1954 cu ajutorul cedării titlurilor de autor ale lui Osborne şi sub protecţia Colegiului de Stat din Buffalo, ea a fost şi este locul de întîlnire a tuturor oportunităţilor şi experienţelor teoreticieni­lor şi practicienilor lumii.

Pe lîngă revista trimestrială Journal of Creative Behaviour, fundaţia or­ganizează în fiecare an o întîlnire internaţională unde afluenţa este ca la un pe­lerinaj. Cercetători, studenţi, militari, înalţi funcţionari, preoţi şi rabini, asis­tenţi sociali, medici, arhitecţi, artişti, industriaşi, pensionari, autori de best- sellere şi persoane neavizate, americani, precum şi alte naţionalităţi – sînt cu toţii prezenţi.

Pornind de la această Mecca Occidentală, creativitatea migrează către toate continentele planetei. În majoritatea cazurilor, modelele de aici au fost preluate în Germania, Anglia, India, Franţa etc.