De la independenţă şi până în prezent, sistemul educaţional a suferit un şir de schimbări radicale şi a fost îmbunătăţită treptat calitatea studiilor, iar noua orientare se bazează pe dezvoltarea spiritului de iniţiativă, creativitate şi inovare. Conform Constituţiei Republicii Moldova tuturor cetăţenilor le este asigurat dreptul la educaţie, iar învăţământul primar şi gimnazial este obligatoriu pentru fiecare. Conform Noii Legi ai Educaţiei, statul garanteză de asemenea, educaţia secundară profesională pentru absolvenţii gimnaziului care au sub 16 ani şi care nu îşi continuă studiile în liceu. Studiile liceale sunt la fel gratuite. Autorităţile au fost incapabile să asigure însă, gratuitatea studiilor şi la alte nivele. Astfel, pentru studiile superioare, de masterat, doctorat înmatricularea se face după principii competitive cu posibilitatea continuării studiilor la buget sau în bază de contract.[1]
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, rata de înmatriculare în învăţământul primar şi gimnazial este în jur de 98 %. Deasemenea, se atestă şi o creştere a înrolării în învăţământul profesional – de la 60% în 2000 la 82% în 2006. Cu toate că s-a mărit şi numărul persoanelor care se înscriu în instituţiile de învăţământ superior cu aproximativ 33%, există în continuare foarte mulţi absolvenţi de gimnaziu care intră pe piaţa forţei de muncă fără a fi calificaţi, existând de asemenea şi mulţi angajatori dispuşi să-i angajeze ilegal şi să le plătească salarii mai mici. De aceea, se impune necesitatea unor intervenţii de orientare a tinerilor spre învăţământul profesional de specialitate şi suplinirea locurilor vacante din acest domeniu cu adevăraţi specialişti.
Conform unui raport realizat pe ţară în ianuarie 2009 de către specialiştii de la Expert-Grup, se menţiona că numărul absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior este în creştere în comparaţie cu cel al învăţămâtului mediu de specialitate (tabelul 1). În anul 1985, numărul studenţilor înmatriculaţi în şcolile profesionale era aproape egal cu cel al studenţilor din universităţi. În 2007, numărul persoanelor înmatriculate în instituţiile de învăţământ superior era însă de cinci ori mai mare decât cel al studenţilor înmatriculaţi în şcoli profesioanle şi de patru ori mai mare decât al studenţilor din colegii. În acelaşi timp, ca rezultat al creşterii numărului de persoane care renunţă la studii după nivel gimnazial, există o discrepanţă din ce în ce mai mare între persoane (diagrama 2), ceea ce condiţionează inegalităţi.[2]
Numărul studenţilor care îşi continuau studiile în instituţii superioare de învăţământ a crescut semnificativ până în anul 2006, când autorităţile au limitat numărul de înmatriculări pe bază de contract pentru a redirecţiona fluxul de potenţiali studenţi de la specialităţile tradiţionale (economie, drept, ştiinţe politice şi limbi străine) către specialităţile tehnice
În acelaşi timp, stabilirea unor limite ridicate de înmatriculare în învăţământul profesional nu a dus la creşterea numărului de studenţi. Numărul de persoane admise în 2006 şi 2007 în şcoli profesionale şi colegii a rămas constant în timp ce numărul studenţilor admişi în universităţi în 2007 a scăzut cu 31% comparativ cu 2005.
Şcolile profesionale sunt în continuare neatractive pentru că nu oferă cunoştinţe şi abilităţi suficiente absolvenţilor în timp ce condiţiile de trai şi de studii sunt sub orice aşteptări. Pentru a răspunde eficient dezvoltării economice, numărul specialităţilor oferite de şcolile profesioanle s-a redus de la aproximativ 359 în 1990, până la 85 în 2005, nefiind propuse specialităţi noi, ca urmare a unui interes redus faţă de acest gen de studii, dar şi a lipsei de cooperare din partea sectorului privat. Un alt aspect este că în Republica Moldova există doar două şcoli profesioanle private.
Prin urmare, calitatea învăţământului este stâns legată de investiţiile care se fac în acest domeniu şi de suma anuală rezervată din PIB. Cert este faptul că cheltuielile publice au crescut ca valoare nominală de la declararea independenţei, dar oricum nu sunt suficiente pentru a asigura calitatea procesului de studiu. Legea învăţământului stipulează că ,,statul garantează alocaţii anuale din fondurile bugetare pentru educaţie în proporţie de cel puţin 7% din PIB’’[3]. În Moldova, cota procentuală alocată din PIB constituia 6,2% în 2004, dar luând în considerare dimensiunile mici ale economiei autohtone, suma curentă alocată per student este mult mai mică în comparaţie cu alte ţări. Finanţarea inadecvată a sistemului educaţional este reflectată şi în salariile mici ale profesorilor, care sunt în medie cu 25% mai mici decât salariul mediu pe economie şi care constituie una din principalele cauze ale deteriorării calităţii procesului educaţional. Ţinând cont că cheltuielile publice nu acoperă în totalitate necesităţile din domeniul educaţional, un rol important îl joacă şi resursele private, în special la nivel secundar şi superior. Cu toate că autorităţile publice nu sunt capabile să finanţeze suficient sistemul educaţional, instituţiile educaţionale private nu sunt foarte răspândite în Republica Moldova. Acestea constituie aproximativ 0,8% din şcolile profesionale şi 17,2% din universităţi. Numărul mic de instituţii educaţionale private este rezultatul cerinţelor rigide pe care acestea ar trebui să le îndeplinească pentru a fi fondate, dar şi al deficitului de cadre didactice calificate. Oricum resursele guvernamentale rămân a fi limitate, iar cererea pentru servicii educaţionale private cel mai probabil va creşte. De aici, apare necesitatea de asigurare a corectitudinii şi transparenţei înmatriculării, precum şi a condiţiilor eligibile de funcţionare atât a instituţiilor de învăţământ publice cît şi private.
Finanţarea publică insuficientă şi cerinţele mici privind înmatricularea pe bază de taxe de studii au fost principalele cauze ce au dus la deteriorarea calităţii studiilor în perioada de tranziţie. Strategia Naţională ,,Educaţie pentru Toţi’’ recunoaşte deteriorarea considerabilă a calităţii studiilor în ultimii ani, în mare parte datorită micşorării valorii reale a alocaţiilor din bugetul de stat şi a unor factori interni. Aceştia includ orientarea continuă a curricumului către memorare şi aptitudini depăşite; relevanţa tehnicilor ineficiente de predare; absenţa criteriilor şi mecanismelor de evaluare obiectivă şi utilizarea marginală a tehnologiilor informaţionale. Calitatea educaţiei profesionale şi a celei superioare s-a deteriorat cel mai mult. Acestea au avut cele mai negative consecinţe pentru piaţa forţei de muncă. În foarte multe şcoli profesioanle şi de meserii curricumul de studii nu corespunde necesităţilor reale ale pieţei forţei de muncă. Chiar dacă există o cerere sporită de forţă de muncă calificată în domeniul agrar – industrial, rata de absorbţie a specialiştilor în acest domeniu este foarte mică din cauza numărului redus de absolvenţi dar şi a calităţii reduse a studiilor. Cooperarea ineficientă între instituţiile publice şi cel private în special, constituie un impediment în îmbunătăţirea calităţii studiilor şi crearea unei noi imagini a şcolilor profesioanle.
În instituţiile de învăţământ superior creşterea numărului de studenţi în domenii precum economia şi dreptul a fost însoţită de o degradare a calităţii studiilor cauzată de cerinţele reduse la înmatricularea studenţilor, dar şi de numărul insuficient de cadre didactice. O altă problemă evidentă este lipsa personalului tânăr în universităţi, în special în domeniul ştiinţelor şi tehnologiei.[4]
În pofida tuturor problemelor legate de calitatea procesului de învăţământ, profilul educaţional al populaţiei s-a îmbunătăţit ca urmarea creşterii investiţiilor private în educaţie. Schimbările produse au determinat dorinţa tinerilor de a avea studii superioare, ceea ce asigură ulterior, mai multe oportunităţi de angajare. De altfel, absolvenţii studiilor terţiare constituie cel mai activ grup în cadrul forţei de muncă, iar rata de activitate constituie 69,9%. Cel mai semnificativ declin s-a înregistrat pentru absolvenţii studiilor medii şi liceale precum şi pentru absolvenţii colegiilor .
Prin urmare, motivarea de a investi în educaţie ţine şi de accesibilitatea studiilor, dar şi de conştientizarea importanţei acestora. Capitalul uman poate să fie dezvoltat doar prin valorificarea capitalului educaţional, ceea ce semnifică mai multe investiţii în domeniul învăţământului şi pregătirea de specialişti cât mai buni care să facă faţă cererii de pe piaţa forţei de muncă. Doar investind în educaţie şi ridicând calitatea acesteia putem contribui la formarea unor generaţii puternice, descurcăreţe, cu spirit de iniţiativă şi creativitate. Tînând cont că fiecare om îşi petrece în sistemul educaţional a patra parte din viaţa sa, este esenţial atât pentru el cât şi pentru societate că el să înveţe cât mai mult şi să se perfecţioneze devenind un adevărat specialist în domeniul său de activitate.
[1] Legea învăţământului nr.457 din 21.07.1995
[2] Moldova: raport pe ţară – realizat în cadrul proiectului Analiza pieţelor muncii în regiunea Mării Negre, centrul analitic Expert-Grup
[3] Legea învăţământului nr.457 din 21.07.1995, art.61
[4] Calitatea studiilor superiore din perspectiva comunităţii academice – Institutul de Politici Publice, 2006
