Prevederea este principala funcţie a managementului întrucât în orice condiţie managementul se înscrie în orizontul viitorului. Henry Fayol a definit pentru prima data noţiunea de prevedere arătând ca administrarea de la o zi la alta nu asigură condiţiile necesare obţinerii unor rezultate profitabile.
Managementul este conceput ca un sistem şi astfel analiza factorilor care determină evoluţia dinamică a sistemului cât şi impactul interacţiunii acestora fac necesare încercările de descifrare a comportării sistemului în viitor. În conceptul de sistem, obiectul de studiu al managementului este ansamblul sistemelor care pot fi dirijate, deci a căror dinamică şi a căror stare implică anumiţi parametrii de dirijare sau de decizie; în acest context, funcţiunea prevedere apare ca un subsistem al managementului, deciziile în acest sistem fiind decizii strategice. Cu alte cuvinte activitatea de prevedere se materializează în managementul strategic.
Managementul modern este conceput în primul rând ca o activitate dinamică în continuă schimbare, aceasta fiind cerută în primul rând de dinamismul mediului extern care imprimă managementului un caracter de adaptare rapidă şi eficientă la noile condiţii. Aşadar managementul dinamic priveşte unitatea economică ca un organism complex în continuă creştere şi mişcare, permanent preocupată de creativitate şi de perfecţionarea continuă a tuturor laturilor de activitate, în vederea asigurării capacităţii competitive a adaptării rapide la cerinţele pieţei.
Managementul dinamic impune prevederea, adică identificarea tendinţelor ce vor acţiona în perspectivă. Viitorul nu este unic, dat, ci apare sub forma unui evantai de variante posibile, descrierea mulţimii de variante posibile formând obiectul cercetării prospective.
Cercetările prospective sunt cercetările orientate spre descrierea dinamicii viitoare a unui sistem cuprinzând evantaiul evoluţiilor şi stărilor posibile a acesteia în scopul schiţării orizontului în care se poate acţiona.
Aşadar cercetările prospective apar drept instrumente indispensabile ale managementului strategic.
Managementul Strategic poate fi conceput ca un sistem prognoza – strategie -plan.
Prognoza – este definită drept evaluarea probabilă stabilită în mod ştiinţific, a evoluţiei cantitative şi calitative a unui anumit sistem într-un interval de timp, reprezintă deci rezultatele unor cercetări care urmăresc să stabilească condiţiile, stările posibile şi probabilităţile asociate acestora, într-un viitor stabilit numit orizontul prognozei. Prognoza este o alternativă probabilă de comportare a unui sistem în viitor. Însă viitorul este incert şi dinamic şi din acesta cauză sunt necesare cât mai multe prognoze care să prevadă comportarea sistemului în viitor. A decide care este varianta optimă înseamnă a fundamenta strategia; astfel orice prognoză poate deveni o strategie dacă ne raportam la dinamismul managementului – la necesitatea schimbării. Alegerea din „n” prognoze (alternative) a celei optime în anumite condiţii la timpul respectiv înseamnă decizie strategică.
Managementul strategic, dinamic se bazează pe sistemul strategie – prognoza care permite o adaptare rapidă şi continuă la noile condiţii ce apar în mediul extern şi intern al unei organizaţii. în aceste condiţii, conceptul de strategie şi procesul de management strategic asigură calea de a face faţă schimbării.
Strategia pentru o organizaţie descrie calea prin care se acţionează pentru atingerea obiectivelor propuse, arată cum se poate învinge concurenţă. Obiectivele propuse, mediul extern şi mediul intern sunt factorii determinanţi ai managementului strategic.
Managementul strategic asigură organizaţia cu o acţiune de convergenţă în sensul că toate părţile componente ale organizaţiei lucrează împreună pentru realizarea aceloraşi obiective şi ţinte. Fără o ghidare asigurată organizaţional de către managementul strategic nu se poate asigura o unitate a scopurilor organizaţiei pentru ca tendinţa naturală a oricărui sistem este către entropie. Pentru organizaţii, aceasta se traduce prin faptul că fiecare activitate din cadrul acesteia are o tendinţă de a se dezvolta separat de celelalte activităţi (ex. dezvoltarea activităţii de producţie independent de activitatea de marketing).
