Ea este întîlnită şi sub denumirea de şcoala procesului de conducere sau şcoala tehnică. ŞCU este rezultatul suprapunerii a două concepte de conducere:
- Conceptul anglo-sacson un caracter ce se bazează pe cazuri practice în temeiul cărora sunt formulate principiile procesului de conducere. Promotorul acestui concept a fost americanul Taylor.
- Conceptul latin a cărui fondator este Fayiol. Acest concept are la bază metode deductive, principii cu caracter universal, cu alte cuvinte în analiza procesului de conducere al întreprinderii pornindu-se de la principii cunoscute se ajunge la realităţi.
Trăsăturile generale ale gîndirii ce fundamentează ŞCU se pot rezuma la următoarele:
ü Într este privită ca un sistem închis, izolat de mediu, iar structura organizatorică este reprezentată prin legăturile dintre funcţiile sale interne;
ü Se pune accentul pe latura conducerii teh-ec fără a se analiza aspectul soc şi psihologic al procesului de conducer.
Apariţia primei ŞCU a Mg este atestată în sec. 20 şi este legată de numele lui Taylor. Administratorul după Taylor trebuie să:
1) prelucreze conform metodelor ştiinţifice fiecare element al muncii;
2) pe criterii ştiinţifice să aleagă lucrătorii şi să-i înveţe;
3) utilizeze ştiinţa în ac lor şi să le sugereze muncitorilor că munca lor se bazează pe principii ştiinţifice;
4) asigure diviziunea muncii între manageri şi muncitori;
După Taylor metodele vechi impirice, subiectiviste şi netemeinice de conducere trebuie să fie înlocuite cu logica ştiinţifică a regulilor şi formelor. Principiile sistemului lui Taylor sunt:
- Înlocuirea metodelor tradiţionale bazate pe măestrie şi experienţa personală, prin metode ştiinţifice bazate pe analiza tuturor elementelor de conducere.
- Selectarea lucrătorilor pe baza unor criterii elaborate ştiinţific, antrenarea şi instruirea acestora.
- Colaborarea între muncitori şi administraţie în scopul aplicării în practică a organitzării ştiinţifice a muncii.
- Divizarea muncii: intelectuale şi fizice.
- Ridicarea conţinutului ec al muncii tehnicienilor şi prin urmare ridicarea nivelului ec şi cultural al lucrătorilor.
- Apropierea învăţămîntului tehnic superior de nevoiele producţiei.
- Întroducerea practicii de producţie a viitorilor ingineri timp de un an înaintea absolvirii instituţiei superioare.
- Analiza proceselor de muncă prin descompunerea lor în elemente componente.
- Evidenţierea strictă a timpului de muncă.
- Unificarea şi standartizarea operaţiunilor şi mişcărilor în procesul muncii a proceselor tehnice.
- Normarea strictă a muncii.
- Controlul tehnic asupra operaţiunilor tehnice şi de muncă şi asupra calităţii producţiei.
- Întroducerea şi aplicarea salarizării în acord cu tarifele difernţiate. În general sistemul conducerii ştiinţifice a intr poate fi rezumat după Taylor astfel:
- Ştiinţa în loc de deprinderi tradiţionale;
- Armonia în loc de contradicţie;
- Colaborarea în loc de lucru individual;
- Productivitatea maximală în loc de una limitată;
- Dezvoltarea fiecărui muncitor pînă la max.
Fayol abordează problema de organizare şi conducere a întreprinderii într-o viziune mai amplă analizînd Î în întregime – complexitatea tehnică şi soc-ec.
Principiile formulate de Fayoler sunt:
- Diviziunea muncii în activitatea de conducere şi executare.
- O strictă concordanţă între autoritatea personală şi oficială a conducătorului.
- Principiul deciziei unice.
- Succesiunea în conducerea într-erii.
- Subordonarea intereselor personale celor colective.
- Stimularea materială şi morală.
- Centralizarea funcţiilor de conducere.
- Structura erarhică a aparatului de conducere.
- Organizarea ştiinţifică a tuturor sectoarelor întreprinderii.
- Atitudine justă şi echilibrată faţă de personal.
- Stabilitatea cadrelor.
- Iniţiativă.
- Unitatea colectivului.
Fayoler pentru prima dată evidenţiază problema capacităţii de conducere a pregătirii pe care aceştea trebuie să o aibă insistînd pentru includerea conducerii ştiinţifice ca disciplină obligatorie în şcoli. El cu ajutorul analizei complexe a operaţiilor înfăptuite în îtr face o grupare sistematică şi a acestor operaţiuni-funcţii, grupare care în linii generale se utilizează şi-n epoca contemporană. Pentru prima dată el delimitează funcţia administrativă, aceasta fiind considerată o funcţie de bază a conducerii întreprinderii. El este considerat ca principalul exponent şi un promotor al mişcării europene de conducere ştiinţifică a întreprinderii. Contribuţia lui la consolidarea conducerii ca ştiinţă poate fi rezumată la următoarele rezultate:
- Prin analiza organizării şi a conducerii întreprinderii de sus în jos a determinat funcţiile într şi diviziunea muncii la nivelul conducerii.
- A stabilit funcţiile conducerii: a prevedea, a organiza, a comanda, a controla şi a coordona.
- A evidenţiat importanţa relativă capacităţii de conducere a personalului intreprinderii.
- A pus bazele principiilor generale de administrare a întreprinderii.
