În prezent, domeniul managementului nu mai este dominat de o singură şcoală de gândire managerială.Preocuparea actuală este aceea de a unifica într-o perspectivă coerentă diversele accente pe care se axeazănumeroasele şcoli de gândire managerială existente.Această şcoală continuă o parte a tradiţiei deschise de Henri Fayol, prin importanţa acordată funcţiilor managementului activităţi ca planificarea, organizarea, îndrumarea, coordonarea şi controlul, care
caracterizează munca unui manager. În această şcoală de gândire este inclusă şi nevoia de a studia rolurilemanagerului.Bazată pe studiile Hawthorne, această şcoală încearcă să includă rezultatele cercetărilor actuale din ştiinţelecomportamentale, şi a dat naştere unei discipline numită
comportament organizaţional
. Accentul cade pe stilulmanagerial, pe managementul participativ, munca în echipă, dinamica grupului, comportamentul individual,motivare şi comunicare, şi se consideră că este necesară integrarea într-o abordare coerentă a unui mare număr de cercetări.Această şcoală, care a avut un impact puternic asupra managementului, susţine că managerii trebuie să privească organizaţia ca pe un sistem un sistem deschis care interacţionează cu mediul şi care este alcătuit
din subsisteme interne legate între ele (subsistemul tehnic, subsistemul social şi subsistemul administrativ). Oschimbare sau o dereglare a unei părţi din sistem afectează celelalte părţi. Managerilor le revine rolul de aacorda atenţie intrărilor din mediul exterior (legi, reglementări, acorduri cu sindicatele, condiţii economice,oferta de forţă de muncă etc.), precum şi rolul de a căuta metode prin care să influenţeze mediul.Una dintre cele mai recente tendinţe în gândirea managerială este aceea de a privi organizaţia ca o cultură sausubcultură. Acest cadru de referinţă operează o distincţie între aspectul material şi aspectul imaterial alculturii: aspectul material include factorii fizici (clădiri, aspect, echipament şi tehnologie), în timp ce aspectulimaterial include valorile, normele, simbolurile şi scopurile care definesc modul în care oamenii ar trebui să
trăiască şi să se comporte (corect şi greşit, important şi neimportant) şi identifică scopurile pe care oamenii leconsideră motivante pentru a muncii. Această şcoală accentuează necesitatea utilizării metodelor cantitative în management, idee susţinută dedezvoltarea calculatoarelor şi a unor modele matematice şi statistice complexe. Anumite domenii ale uneiafaceri (contabilitate, finanţe, economie) sunt atât de complexe încât nu pot fi stăpânite decât prin utilizarea demodele matematice. Planificarea, previziunea şi luarea de decizii bazate pe analiza raţională a datelor suntaspecte importante pentru adepţii acestei şcoli. În perioada 1960-1970 accentul cădea pe încercarea de a descoperi un stil de management unic, universaleficace. Douglas McGregor considera că managerii pot fi clasificaţi în funcţie de percepţia pe care o au asupraoamenilor şi de comportamentul pe care această percepţie îl generează. Există deci două tipuri de manageri:cei cu o perspectivă negativă asupra oamenilor (Teoria X) şi cei cu o perspectivă optimistă (Teoria Y), aceastădin urmă teorie fiind considerată a fi cel mai potrivit mod de a conduce. Rensis Likert, Blake şi Mouton şiAbraham Maslow au definit modalităţi universale de a conduce, în timp ce Woodward, Burns şi Stalker (înMarea Britanie) şi Lawrence şi Lorsch (la Harvard, în Statele Unite) încercau să demonstreze că stilul demanagement necesar într-o organizaţie este influenţat de sarcinile şi tehnologia utilizate. De exemplu, procesetehnologice continue de dimensiuni mari, cum ar fi cele utilizate în rafinăriile de petrol, necesită un alt tip demanagement decât cel utilizat în ateliere auto de mici dimensiuni. Tipul de management utilizat depinde denatura sarcinilor, de tipul de oameni implicaţi, de cadrul temporal şi de obiective.Abordarea situaţională susţine că nu există un stil managerial a cărui eficienţă să fie universală, şi că estenevoie ca toţi factorii să fie analizaţi într-o situaţie dată, iar apoi fie să fie aleasă o persoană cu un stil care săse potrivească situaţiei, fie să fie instruiţi oamenii din punct de vedere managerial astfel încât să răspundăcerinţelor situaţiei respective.
