- Sistemul holonic
Teoria sistemelor identifică 2 perioade în evoluţia acestora:
- 1930-1980 – perioada concepţiei clasice asupra sistemelor;
- după 1980 – perioada concepţiei holonice asupra sistemelor.
Termenul de holon provine din limba greacă de la „holos” şi desemnează un întreg dedus în părţi. Este vorba aici de sisteme care operează în cadrul altor sisteme.
Un sistem holonic este un sistem de referinţă în cadrul căruia funcţionează 2 sau mai multe sisteme autonome adică n entităţi. În funcţie de valoarea lui n avem 2 situaţii :
- dacă n = 2 => caz particular în care se apropie de abordarea clasică;
- dacă n > 2 => caz specific al sistemului holonic cu diferenţe majore faţă de concepţia clasică.
Trăsăturile sistemului holonic:
- este în toate cazurile un sistem deschis;
- se pot constitui sisteme holonice de tip socio-economice sau socio-tehnice;
- presupune introducerea unor limitări în procesul de operare;
- desprinderea şi ataşarea faţă de sistemele autonome pot avea loc în planul abstract;
- apar deficienţe legate de rol, funcţii, optimizare, proprietăţi comparativ cu sistemele autonome; optimizarea vizează atât sistemele componente cât şi sistemele de referinţă;
- un tip particular de holon îl reprezintă sistemul activităţii umane.
Aportul tehnologiei informatice devine esenţial în managementul oricărei organizaţii. Administrarea firmelor holonice va avea la bază noile tehnologii informatice şi avantajele oferite de echipamentele informatice performante.
Folosirea reţelei holonice favorizează exploatarea cunoaşterii ca un nou tip de sursă. Informaţiile prelucrate de astfel de reţele pot fi defalcate în informaţii despre calitate, despre feedback-ul sistemelor, de mentenanţă, ecologice etc.
Managerii trebuie să-şi adapteze permanent profilul general şi stilul de management în raport cu exigenţele impuse de mediul concurenţial în care se desfăşoară activitatea.
Managementul holonic se va baza pe exploatarea cunoaşterii clasice dar şi pe cunoaşterea inconştientă (cunoaştere bazată pe intuiţie, imaginaţie…)
- Noi concepte privind procesele de afaceri
Economia modernă impune organizarea activităţilor pe bază de procese şi nu pe operaţii separate conform principiului diviziunii muncii. Prin proces vom înţelege aici un ansamblu de activităţi desfăşurate de o firmă plecând de la regula foii albe, adică făcând abstracţie de procedurile şi tehnicile urmate anterior.
Regândirea şi reproiectarea radicală a procesului de afaceri în vederea creşterii performanţelor economice se numeşte reengineering. În toate, tehnologia informatică va avea un rol fundamental pentru a depăşi vechile reguli şi pentru formularea altora posibil de aplicat.
Astfel de reguli sunt:
- informaţia apare simultan în oricâte locuri este nevoie;
- un salariat cu pregătire generală poate executa lucrările unui expert;
- valorificarea simultană a avantajelor centralizării şi a elementelor pozitive specifice descentralizării;
- procesul de luare a deciziilor presupune integrarea atribuţiilor fiecărui angajat;
- schimburile rapide de informaţii între participanţii din locaţii diferite;
- proiectele şi planurile pot fi actualizate şi revizuite instantaneu.
Toate acestea demonstrează rolul în creştere a tehnologiilor informatice. Pentru multe firme totuşi, efortul financiar este mare; acestea caută o variantă optimă din multitudinea de soluţii tehnice şi economice existente în prezent. De asemenea, firmele trebuie să aibă în vedere modul în care infrastructura informaţională a firmei se intersectează cu infrastructurile publice şi cu cele specifice noii industrii (a internetului, a comerţului electronic).
Vorbim de un concept nou, cel de IT, definit prin totalitatea investiţiilor efectuate de o firmă în tehnica de calcul, comunicaţii, pentru elemente de hardware şi software pentru suportul de stocare a datelor cât şi în personalul care furnizează aceste servicii.
Toate acestea reprezintă portofoliul IT în strânsă dependenţă cu infrastructurile ramurilor industriale (de exemplu sistemele de plăţi ale băncilor, sisteme de rezervare ale liniilor aeriene) şi cu cele publice (de exemplu furnizorii de servicii internet şi de telecomunicaţii).
