Soluţionarea dilemelor etice

Esenţa problemelor etice în unitatea economică constă în conflictul permanent dintre performanţa economică a firmei, măsurată prin costuri, venituri, profit, dividende etc., şi performanţa socială a acesteia, mult mai greu de evaluat şi reprezentând obligaţiile faţă de angajaţi, consumatori, creditori, furnizori.

Rezolvarea conflictului este adesea extrem de dificilă, presupunând evaluarea complexă a balanţei dintre realizarea economică şi performanţa socială, din perspectiva corectitudinii, cinstei, justeţei deciziei.

Dileme etice reprezintă situaţii conflictuale, când conducătorul trebuie să aleagă nu între două posibilităţi de a acţiona egale din punct de vedere etic, dar trebuie să decidă, trebuie să facă sau nu ceva, ce cu toate că este convenabil pentru el sau organizaţie, sau pentru ambii, se poate de considerat neetic.

Este etic de a nu divulga informaţia, care poate să-l facă pe un bun lucrător să-şi schimbe locul de muncă?

Este etic de a da mită, pentru a primi un contract avantajos?

Este etic de a permite companiei de a amplasa deşeurile dăunătoare într-o formă periculoasă?

Dl George şi Webley enumără o serie de subiecte care constituie frecvent dileme în etica afacerilor:

• etica personală;
• drepturile salariaţilor;
• securitatea / siguranţa consumatorului;
• discriminarea;
• codurile de conduită;
• practicile financiare (contabile);
• utilizarea energiei;
• responsabilitatea organizaţiilor;
• relaţiile cu corporaţiile;
• semnalele de alarmă;
• Internetul şi protejarea intimităţii;
• protecţia animalelor şi cercetarea;
• practicile de corupţie;
• salariile directorilor.[1]

Un sondaj pe această temă, efectuat pe un eşantion de 300 companii din S.U.A., a ilustrat faptul că în topul dilemelor etice se află conflictele de interese ale angajaţilor, darurile incorecte pentru persoanele de la nivel central, hărţuirea sexuală (91%), plăţile neautorizate (85%), spaţiul privat al angajatului (79%), conflictele între etica firmei şi practicile de afaceri (77%). După cum se pare, salariile directorilor nu constituie un motiv de îngrijorare, situându-se pe ultimul loc în topul respectiv (37%).[2]

Dilemele etice se pot regăsi practic la nivelul oricărei decizii luate în cadrul unităţii economice: în legătură cu salariaţii, furnizorii, clienţii, concurenţii etc.

Complicitatea dilemelor etice este indiscutabilă şi sunt necesare recomandări practice referitor la soluţionarea lor.

În acest caz, situaţiile conflictuale trebuie trecute succesiv prin trei filtre pentru a obţine o decizie etică, decizie care să optimizeze raportul: performanţa economică – performanţa socială. De fapt, este vorba de trei tipuri de analiză:

• analiza economică;
• analiza legală;
• analiza etică.

Analiza economică abordează problema managerială din perspectiva teoriei microeconomice. Această analiză se bazează pe convingerea că managerii unei organizaţii trebuie întotdeauna să acţioneze pentru maximizarea veniturilor şi minimizarea cheltuielilor.

Analiza legală tratează dilemele etice prin prisma teoriei legalităţii, pornind de la ideea că, într-o societate democratică, fiecare lege reprezintă judecăţile colective, morale făcute de membrii ei în legătură cu un litigiu determinat. Acest tip de analiză ajută la cunoaşterea legalităţii unei situaţii dar, deoarece legea nu acoperă decât parţial sfera standardelor morale, analiza legală este insuficientă în soluţionarea unei dileme etice.

Analiza etică este bazată pe procesele de gândire raţională. Optica este aceea că un manager va trebui să acţioneze întotdeauna în concordanţă cu anumite principii de comportament, care mai sunt denumite „standarde etice”.

Managerii pot fi încrezuţi că o acţiune potenţială va fi considerată etică de către publicul larg în cazul în care respectă unul sau mai multe dintre standardele de mai jos:

• principiul utilitarist;
• principiul individualist;
• principiul justiţiar;
• regula de aur;
• etica profesională;
• testul TV;

O răspândire mai largă au primit-o primele trei principii de formare a argumentării etice.

Principiul utilitarist –  acţionează într-un mod care va aduce cel mai mult bine celui mai mare număr de oameni. Tot beneficiul, fiind comparat cu dauna pricinuită trebuie să preleveze şi în acest caz acţiunea se consideră etică. Dacă există mai multe alternative, fiecare soldându-se cu un anumit nivel al pagubei, se alege varianta cu paguba minimă.

Principiul individualist – acţionează într-un mod care să se bazeze pe libertatea conştiinţei, pe libertatea individuală. Dreptul unui individ la libertatea de conştiinţă este sprijinit şi întărit prin oprirea altor indivizi de a limita această libertate. În această abordare responsabilitatea faţă de societate este marginalizată (de exemplu: un angajat al întreprinderii comerciale discută în afara acesteia despre politica de preţ în baza dreptului de a vorbi liber).

Principiul justiţiar – acţionează într-o astfel de modalitate încât acţiunea întreprinsă în anumite condiţii să poată fi considerată o lege, regulă sau normă de comportament universal. Conform acestui principiu deciziile etice nu trebuie să depindă de rezultatul concret (orice mită este un rău, minţirea unui client este imorală).

Respectarea simultană a acestor trei principii este foarte dificilă, uneori chiar imposibilă. Un manager, care urmăreşte, de exemplu, păstrarea secretului privind pătrunderea pe o nouă piaţă încalcă libertatea cuvântului, esenţială în principiul individualist. Prin această „lipsă” de transparenţă, managerul protejează interesele organizaţiei, angajaţilor, fiind etic conform principiului utilitarist.

La fel, uneori este complicat de cuantificat toate daunele, pagubele şi beneficiile cauzate de o acţiune sau activitate, precum şi de a evolua care dintre ele este minimă sau maximă. De exemplu, în cazul unei greve ce s-a finalizat în favoarea angajaţilor întreprinderii date, au suferit pierderi proprietarii şi furnizorii, respectiv şi consumatorii. Determinarea pagubei minime este dificilă.

De aceea, de rând cu principiile menţionate mai sus, la soluţionarea unei dileme etice mai pot fi folosite următoarele standarde:

Regula de aur      –    Acţionează în acelaşi   mod în care ai vrea ca alţii să te trateze pe tine.

Etica profesională   –     Întreprinde acţiuni care vor fi percepute drept adecvate de către un grup  dezinteresat de colegi care au aceeaşi profesie.

Testul TV        –          Managerii trebuie să se întrebe întotdeauna: „M-aşi simţi confortabil dacă ar trebui să explic unei audienţe naţionale la TV de ce am întreprins o asemenea acţiune?”.[3]

Decizii manageriale ideale, convinabile absolut pentru toate părţile cointeresate, practic nu există. Familiarizarea cu standardele etice permite managerilor să argumenteze decizia sa părţilor cointeresate, iar ultimilor – să evalueze calitatea argumentelor normale.

Deciziile etice, ca soluţii pentru rezolvarea dilemelor etice, prezintă o serie de particularităţi:

• majoritatea deciziilor etice au consecinţe ample ce nu se limitează la un singur nivel managerial;
• consecinţele deciziilor etice sunt, în general, nesigure şi greu de estimat;

 

• cele mai multe decizii etice au implicaţii personale asupra vieţii şi carierei managerilor, mai ales în condiţiile în care controlul managerial înregistrează rezultatele financiare ale activităţii şi nu calitatea etică a deciziilor ce au condus la rezultatele respective;
• cele mai multe decizii etice au multiple variante, ele nu reprezintă o simplă alegere între „da” şi „nu”.

Problema luării unei decizii etice se complică atunci când intră în conflict mai multe valori.

Nu este secret, că pentru manageri contează mai mult indicatorii cantitativi ai eficienţei de aceea deseori ei tind să evite soluţiile primite din aspect etic, care reprezintă pentru ei anumite dificultăţi. Aceste dificultăţi pot fi legate de contrariul dintre abordarea etică şi economică sau tehnică, fie de complicitatea operării cu diferite niveluri ale normelor etice. Ca ajutor în această situaţie pot servi (ce-i drept într-o măsură limitată) standardele menţionate mai sus şi unele recomandări referitor la implementarea soluţiilor etice în management.

1. La apariţia unui conflict între normele etice din diferite nivele, el se recomandă să fie soluţionat după principiul priorităţii. Aşa conflict e posibil când are loc amplasarea filialelor unei companii în ţări şi regiuni cu diferite culturi. Cu toate că hipernormele şi macronormele trebuie să domine, e necesar să fie luate în consideraţie şi micronormele.

Astfel, dacă o companie din vest creează o întreprindere într-o ţară în curs de dezvoltare, se utilizează regulile tehnicii securităţii primite în occident, ce interzic discriminarea în timpul angajării şi utilizarea muncii copiilor. Se consideră, că aceste hipernorme vor corespunde intereselor ţării date, cât şi partenerilor săi. În acelaşi timp, remunerarea muncii trebuie să fie stabilită în dependenţă de standardele locale, ca să se respecte „principiul echităţii” în relaţiile cu partenerii săi.

2. Etica businessului contemporan pune pe prim-plan acele norme care sunt clar formulate, deoarece în caz contrar ele sunt greu de utilizat la luarea deciziei manageriale.

Astfel, unele companii păstrează confidenţialitatea corespondenţei angajaţilor săi prin intermediul poştei electronice, motivând aceasta prin drepturile omului la taina corespondenţei, alţii o controlează, argumentând aceasta prin dreptul său la proprietatea computerelor şi păstrarea informaţiei de serviciu. O decizie etică reprezintă o expunere clară, fără ambiguitate al politicii companiei în ceea ce priveşte utilizarea computerelor de către angajaţi (indiferent de conţinutul concret al acestei expuneri).

3. La elaborarea deciziei manageriale e necesar de precăutat şi de evaluat aspectele economice, tehnice, sociale şi etice. Dacă se iau în consideraţie toate sau majoritatea din ele, decizia poate fi considerată ca argumentată în mod ştiinţific. Aspectul moral îl au multe decizii, care lezează interesele altor oameni sau organizaţii, deoarece alegerea corectă nu întotdeauna ţine de domeniul eticii.

Astfel, pentru reputaţia firmei e important de determinat, dacă vor influenţa asupra avantajului obţinut de întreprindere de la restructurarea ei pierderile morale, care vor apărea în urma reducerii cadrelor, sau invers, compania mai mult va câştiga decât va pierde, în opinia investitorilor, sau poate reducerea cadrelor nu are alternative şi nu poate fi evaluată moral.

4. Cu toate că pentru business motivarea economică a deciziilor joacă un rol primordial, aceasta nu presupune că etica cedează sau împiedică interesul economic sau de alt ordin. Unii manageri, deseori, atribuie eticii un sens de „antivenit” şi o exclud din criteriile posibile la luarea deciziilor de conducere. Dar aceasta este o poziţie greşită. La alegerea variantei optime e important, ca considerentele etice să majoreze influenţa factorilor economici, iar aceştia, la rândul său, să sporească influenţa factorilor etici. Etica nu pretinde la rolul de „judecător”, ci este îndreptată spre luarea unor decizii, fundamentate din toate punctele de vedere.

Astfel, decizia de a finanţa o activitate de caritate sau de a procura filtre noi de curăţire nu se poate de argumentat prin considerente economice, dar numai prin abordarea etică. Realizarea băuturilor spirtoase adolescenţilor majorează venitul, dar nu este admisibilă din punct de vedere etic, juridic, social şi totalitatea lor prevalează asupra argumentelor economice. Dacă din motive tehnice sau economice nu se poate de majorat calitatea produselor, cerinţele etice faţă de ele nu se anulează, dar se reduc la un nivel minim admisibil (produs nedăunător, un număr mic de reclamaţii).

Importanţa aspectului etic, sau măsura în care el trebuie să fie luat în consideraţie depinde, de un şir de factori prognozabili:

• Consecinţele morale, atât pozitive, cât şi negative;
• Consensul social – nivelul de acord sau dezacord moral din partea societăţii, consumatorilor sau colectivului organizaţiei cu o decizie sau acţiune;
• Dauna sau folosul probabil, la primirea deciziei pentru grupurile cointeresate;
• Viteza apariţiei consecinţelor;
• Mărimea distanţei (psihologice, culturale) între persoanele care au participat la luarea deciziei şi acei asupra cărora această decizie o să influenţeze (dacă distanţa e mică, atunci consecinţele se vor manifesta repede, dacă e mare, consecinţele vor ajunge mai târziu, într-o formă mai slabă sau nu se vor manifesta deloc);
• Concentrarea urmărilor – procentul de persoane, asupra cărora se vor manifesta consecinţele deciziei luate.[4]

În scopul soluţionării dilemelor etice din unităţile economice şi luării unor decizii manageriale, este util să se conducă de următorul model, care presupune parcurgerea anumitor etape:

1. Se culege informaţia pentru o fundamentare multilaterală a deciziei. Dacă sunt atinse interesele participanţilor de bază în afaceri, managerii prognozează nivelul de influenţă.
2. Se cumulează normele etice corespunzătoare de la diferite nivele. Dacă între ele apar careva conflicte, se utilizează regula priorităţilor: domină hipernormele, apoi macronormele şi doar, la sfârşit, micronormele. Însă toate trebuie să fie expuse clar şi pe înţelesul tuturor.

• După excluderea variantelor inacceptabile se pregătesc două variante argumentate etic – varianta dorită şi minim acceptabilă.

1. Se determină, dacă e posibil de modificat varianta minim acceptabilă în cea dorită.
2. Când nu este clar fundamentată decizia din punct de vedere etic este necesar de condus de alte aspecte: economice, sociale, tehnologice.

Astfel, reducerea personalului în urma modernizării procesului de producţie, dacă este dictată de necesităţile producţiei, e greu de evaluat din aspect moral. Câştigul sumar de la aşa reducere (economic, tehnologic) este superior considerentelor morale în folosul păstrării locurilor de muncă.[5]

Utilizarea flexibilă al eticii afacerilor permite firmelor de vază din străinătate să folosească maximal potenţialul factorului etic, fără a crea conflicte cu alte componente.

În scopul utilizării mai eficiente a eticii în luarea deciziilor manageriale sunt necesare cel puţin două condiţii: atenţia managerilor la aceste întrebări şi cultura organizaţională înaltă.

Prima este caracteristică pentru acele companii, unde conducătorii sunt lideri profesionişti, tot personalul se află pe poziţia că „un business etic – un business bun”, strategia şi tactica se subordonează satisfacerii cerinţelor participanţilor în afaceri, s-a format un mecanism flexibil de adaptare la mediul ambiant. În aşa organizaţii se consideră, că etica susţine cultura organizaţională la un anumit nivel cerut şi aceasta permite de a solidifica businessul.

 

[1] Zaiţ N. „Managementul intercultural: valorizarea diferenţelor culturale”, Bucureşti, Ed. Economica, 2002

[2] Zaiţ N. „Managementul intercultural: valorizarea diferenţelor culturale”, Bucureşti, Ed. Economica, 2002

[3] Samuel C. Certo „Managementul modern”, Bucureşti, Ed. Teora, 2002

[4] Шпотов Б. «Деловая этика и менеджмент: современные подходы»//«Проблемы теории и практики управления», №1, 2000

[5] Шпотов Б. «Деловая этика и менеджмент: современные подходы»//«Проблемы теории и практики управления», №1, 2000