Vroom şi Yetton au analizat modul în care şefii îşi consultă subordonaţii în luarea deciziilor şi au propus o clasificare a situaţiilor de luare a deciziilor structurată în cinci stiluri manageriale şi şapte tipuri de probleme (Vroom şi Yetton, 1973). Cele cinci stiluri manageriale sunt:
Stilul autocratic. Decizia este luată în exclusivitate de către şef, pe baza informaţiilor pe care el le are la dispoziţie în momentul respectiv. Decizia luată se transmite apoi fără comentarii subordonaţilor pentru a fi implementată. Este stilul prin care şeful demonstrează că el este sigurul care ştie ce trebuie făcut.
Stilul căutătorului de informaţii. Şeful cere subordonaţilor să obţină cât mai multe informaţii cu privire la o serie de aspecte corelate cu problema care îl interesează, fără să explice acestora despre ce problemă este vorba. Fiecare dintre subalterni devine astfel o sursă de informaţii utile pentru şeful lor. Pe baza informaţiilor obţinute separat pentru diferite aspecte ale problemei şi apoi integrate, şeful poate alege varianta de acţiune pe care el o considră ca fiind cea mai bună.
Stilul consultativ. Şeful se consultă cu subordonaţii asupra problemei şi asupra soluţiilor posibile. Consultarea se face în mod individual urmărindu-se îmbogăţirea contextului cognitiv şi înţelegerea cât mai bună a variantelor posibile de acţiune.
Stilul negociator. Şeful se consultă cu subordonaţii asupra problemei şi asupra soluţiilor posibile, în grup. Prin exprimarea ideilor şi sugestiilor în grup au loc şi o serie de negocieri privind cele mai bune soluţii. Decizia finală o ia însă şeful, care poate să ţină cont sau nu de opiniile subordonaţilor.
Stilul de grup. Contextul este similar stilului negociator. Diferenţa se produce prin comportamentul şefului care se comportă ca un moderator, încercând să obţină un consens din partea tuturor participanţilor din grup. Astfel, soluţia finală integrează cât mai mult participarea tuturor membrilor din grupul respectiv.
Cele şapte tipuri de probleme diferite se obţin prin modul în care se răspunde la următoarele întrebări generice:
- Există şansa ca o soluţie să fie mai bună decât o altă soluţie?
- Dispune decidentul de suficiente informaţii pentru a lua o decizie de calitate?
- Este o problemă structurată sau nestructurată?
- Este acceptarea soluţiei de către subordonaţi critică în implementarea ei?
- Dacă managerul decide în exclusivitate, va fi acceptată soluţia de către subordonaţi?
- Sunt obiectivele organizaţionale împărtăşite de subordonaţi?
- Există conflicte între subordonaţi cu privire la soluţiile posibile?
Trebuie să subliniem faptul că structurarea propusă de Vroom şi Yetton este relativă, deoarece în practica managerială rareori se pot găsi probleme care să se potrivească exact descrierilor de mai sus. Cu toate acestea, ea rămâne ca un referenţial interesant în analizarea proceselor decizionale în cadrul organizaţiilor.
