Structura grupului vizează caracteristicile organizării sociale a grupului, adică maniera în care s-a constituit grupul respectiv. Dintre aceste caracteristici cele mai
importante sunt mărimea şi diversitatea. Acestora li se adaugă normele, rolurile, statutul şi coeziunea.
Mărimea grupului. Din perspectivă practică putem admite că mărimea unui grup este cuprinsă între 3 şi 20 de persoane. Mărimea grupului are consecinţe importante asupra satisfacţiei şi performanţei. Se poate observa că indivizii aparţinând grupurilor mici au o mai mare satisfacţie privind apartenenţa în raport cu cei din grupurile mari. În grupurile mari, scad şansele de implicare, diversitatea opiniilor conduce la apariţia disputelor, timpul de exprimare a membrilor grupului se reduce, iar indivizii se tem că se pierd în anonimat când este vorba despre reuşitele grupului.
Întinderea grupului influenţează şi performanţa în realizarea lui. G. Johns arată că pentru a determina natura acestei influenţe este indicat să stabilim o tipologie a sarcinilor şi indicatorii unei performanţei înalte. Astefal, sarcinile pot fi aditive, disjunctive şi conjunctive. Sarcinile aditive sunt sarcini în care performanţa potenţială (Johns preferă această sintagmă pentru că, pe măsură ce sarcinile grupului cresc numeric, apar aşa numitele pierderi de proces ca urmare a problemelor de motivare, coordonare şi comunicare; performanţa reală este definită ca fiind performanţa potenţială minus pierderile de proces. Sarcinile disjunctive sunt cele în care performanţa potenţială a grupului este condiţionată de performanţa celui mai bun membru. Şi în acest caz, performanţa este direct proporţională cu mărimea grupului (cu cât grupul este mai mare cu atât probabilitatea ca el să aibă un individ cu performanţe de nivel foarte ridicat este mai mare). Sarcinile conjunctive sunt sarcini în care nivelul performanţei este condiţionat de performanţa celui mai slab membru. Performanţa potenţială şi cea reală se diminuează pe măsură ce grupul devine mai mare.
Diversitatea este astăzi un concept supralicitat şi privilegiat. Problema gestionării diversităţii în cadrul grupurilor reprezintă un punct delicat. Observaţiile cercetătorilor legate de cristalizarea socială a grupului arată că diversitatea afectează interacţiunea în cadrul grupului, coeziunea se realizează mai greu, comunicarea şi parcurgerea stadiilor specifice de dezvoltare cer răgaz. Grupul divers are meritul de a obţine performanţe în sarcinile care cer creativitate.
Normele reprezintă aşteptările comportamentale mutuale pe care le au indivizii ca membri ai grupului. Ele arată ceea ce este permis şi ceea ce nu este permis, impunând standarde de conduită. Prin intermediul normelor putem face predictibil comportamentul. Normele reglementează comportamentele relevante pentru grup, corespunzătoare obiectivelor şi realizării acestora; totodată, normele au ca suport suma atitudinilor împărtăşite de indivizii care compun un grup. Chiar şi atunci când nu există adeziune faţă de anumite valori şi credinţe, dar există conformare, aceasta este posibilă datorită sistemului de recompense şi sancţiuni (sociale, profesionale etc.).
Gary Johns (1996, p. 231) face o trecere în revistă atipurilor de norme: norme ale loialităţii, norme asupra ţinutei, norme asupra sistemului de atribuire a recompenselor (echitatea, egalitatea, reciprocitatea, recompensa socială), norme de performanţă.
Rolurile sunt comportamentele pe care alţii le aşteaptă de la noi sau poziţii în cadrul grupului însoţite de un ansamblu de comportamente aşteptate.
Consecinţele ambiguităţii rolurilor şi ale conflictelor de rol sunt similare: lipsa satisfacţiei, stresul, angajament temporar faţă de organizaţie etc.
Statutul reprezintă poziţia de bază a unui individ în structura socială. El desemnează anasamblul comportamentelor pe care le aşteptăm de la alţii, presupune reguli şi obligaţii. Organizaţiile sunt caracterizate, spune Gary Johns, prin sisteme formale şi informale de statut. Sisteme formale de statut sunt rezultatul efortului managerilor de a-i evidenţia oficial pe indivizii cu o poziţie superioară în raport cu alţii. Statutul formal în grup este observabil datorită simbolurilor asociate (titluri, funcţii, ambient special, salariu). Criteriile de identificare a statutului pot fi vechimea în organizaţie sau însuşi postul. Sistemul de statut informal acţionează într-un grup chiar dacă simbolurile de identificare lipsesc.
