Normele morale sunt clasificate în trei tipuri :generale, particulare şi speciale.
Normele generale, sau universale, sunt proprii tuturor colectivităţilor umane, au o mare durabilitate în timp şi reglează toate tipurile de relaţii şi de activităţi umane. Astfel de norme, în expresia lor pozitivă, sunt: „Fii sincer!”, „Fii generos !”, „Fii curajos !”, Fii recunoscător!”, „Fii loial!”, „Fii drept!” etc.
Normele particulare sunt acele norme ce se adresează unor grupuri sau colectivităţi determinate, ele posedă o anumită variaţie în timp, reglând relaţii sau activităţi particulare. În cadrul lor se înscriu normele privind viaţa de familie, normele morale ale muncii, normele privind diverse activităti profesionale, ce îşi elaborează etci particulare: „etica cercetării”, „etica medicală” etc.
Normele specifice se adresează unor grupuri rstrânse sau vizează relaţii şi manifestări cu totul specifice sau ocazionale. Spre exemplu, normele vieţii de la curţile împărăteşti, normele de protocol, normele decomportare civilizată în lume şi societate.
Respectarea normelor morale este asigurată de forţa opiniei publice, de convingerile interioare ale personalităţii ,ce se întemeiază pe reprezentările adoptate de societate cu privire la bine şi rău, echitate şi inechitate, virtute şi viciu etc.
Normele sunt constituite din următoarele elemente:
1.Primul element, fără de care acestea nu ar putea fi intelegibile si comunicabile, este expresia lor normativă. La rândul lor, expresiile normative se caracterizează prin două componente, mai mult sau mai puţin independente :
- prin conţinutul normei – modelul comportamental pe care îl propune şi îl solicită norma; :” Respectă-ţi păriţii”, „Să nu iei viaţa altuia” etc.
- prin forma lor, expresiile normative dau conţinutului normei anumite precizări foarte importante; forma expresiei normative indică, pe de o parte, forţa (tăria) În acest sens, trebuie să distingem:
- normele categorice („să nu furi”), care solicită imperativ sau neconditionat un anumit comportament;
- normele ipotetice („daca vrei sa-ti pastrezi sănătatea, evita excesele si viciile”), care doar recomandă un anumit comportament, regula impunându-se numai cu condiţia acceptării de către individ a unui anumit scop. O normă categorică ignoră circumstanţele particulare, pe când o normă ipotetică se aplică doar în anumite imprejurări, în funcţie de scopurile pe care şi le asumă în mod liber şi independent individul.
Forma expresiei normative indică totodată şi caracterul normei, care poate fi comparat analogic cu simbolurile matematice „+”, „-” şi „0”. După caracterul lor, expresiile normative pot fi:
- obligaţii, care impun individului să facă un anumit lucru – ex.: „spune adevărul!”
- interdicţii sau prohibitii, de ex.: „Să nu furi!”, care solicită individului să se abţină de la comiterea anumitor fapte;
- permisiuni, de ex.: „Poţi să nu autoacuzi.”, care îngăduie individului să adopte anumite comportamente în funcţie de interesele si preferinţele sale. 2. Autoritatea normativă, reprezintă acea putere sau instanţă care emite o normă având capacitatea să impună indvizilor respectarea ei fie prin persuasiune fie prin recurs la forţă. Autoritate poate fi:
- denominată – în cazul în care se face cunoscută şi acţionează la vedere (Poliţia, Parlamentul,);
- anonimă – atunci când forţa este invizibilă, dar cât se poate de activă, fie că e vorba de o presiune difuză, dar de loc neglijabilă, cum se întâmplă în cazul moravurilor şi obiceiurilor, fie că avem de a face cu cerinţe vitale sau spirituale care impun oamenilor să adopte un anumit comportament în vederea adaptării lor faţă de legile naturii si ale societătii.
3.Subiectul normei este acea clasă de indivizi cărora li se adresează autoritatea normativă cerându-le sau forţându-i să urmeze un anumit model de comportament. În unele cazuri subiectul normei este, explicit sau tacit, precizat, atunci când autoritatea normativă se adresează unei categorii de indivizi.(ex. „Locuri rezervate pentru personae cu handicap”). Alteori, subiectul normei este neprecizat, atunci când norma se cere respectată de către oricine, fără excepţie („Fumatul interzis!”).
4.Domeniul de aplicaţie a normei – reprezintă clasa de situaţii sau de contexte practice în care autoritatea normativă cere subiectului să adopte un anumit model de comportament. De ex.: „În caz de pericol trageţi semnalul de alarmă!”
5.Sancţiunile. Orice normă efectivă e susţinută şi întărită de anumite sancţiuni: consecinţele favorabile ori nefavorabile pentru subiectul acţiunii normate, care decurg, în conformitate cu avertismentele si prevederile autorităţii normative, din încalcarea/ aplicarea regulii de acţiune. Sancţiunile premiale recompensează aplicarea normei, pe când cele punitive pedepsesc încălcarea ei.
Utilizând aceste conceptualizări ale componentelor necesare, ce nu pot lipsi din alcătuirea normelor în general, vom încerca să caracterizăm normele morale, delimitând atributele proprii moralităţii în raport cu alte reglementări normative, cu care normele morale sunt adesea confundate. Una dintre cele mai frecvente confuzii se face între normele morale si moravurile care definesc ethos-ul unei comunităţi culturale.[1]
[1] Crăciun, D., Morar, V., Macoviciuc, V.,- Etica afacerilor, Editura Paideia, Bucureşti, 2005, pg. 5961
