Sistemul fiscal reprezintă ansamblul cerinţelor si principiilor referitoare la stablirea, urmărirea şi încasarea impozitelor în raport cu obiectivele social-economice urmarite prin politica fiscală.
În literatura de specialitate există opinii, potrivit cărora sistemul fiscal cuprinde totalitatea impozitelor şi taxelor împreună cu reglementările legale de natură fiscală, inclusiv metodele şi tehnicile de aşezare, urmărire şi percepere a acestora.
O opinie exprimată în acest sens[1], susţine că în structura sistemului fiscal trebuie incluse următoarele trei componente:
- totalitatea impozitelor, taxelor şi a altor venituri fiscale pe care statul, prin instituţiile sale specializate, le percepe în baza unor reglementări legislative cu caracter fiscal. Deoarece impozitele şi taxele, aşa cum s-a arătat, sunt instituite prin legi sau alte acte normative, care consfinţesc, în ultimă instanţă, dreptul de creanţă fiscală al statului asupra contribuabililor, toate aceste reglementări legislative de natură fiscală trebuie considerate ca făcând parte din sistemul fiscal;
- mecanismul fiscal, care cuprinde metodele, tehnicile şi instrumentele fiscale prin utilizarea cărora se asigură dimensionarea, aşezarea şi perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
- aparatul fiscal, fără de care celelalte componente ale sistemului fiscal ar rămâne inerte. Sistemul fiscal, cu toate implicaţiile şi funcţionalităţile sale, nu ar putea fi pus în mişcare fără existenţa aparatului fiscal, acest aparat constituind motorul care pune în mişcare mecanismul fiscal.
Prezentarea de mai sus induce opinia că sistemul fiscal este definit prin :
- cadrul de reglementare fiscală (legislaţia fiscală),
- mecanismul fiscal (procedura fiscală)
- arealul instituţional fiscal (aparatul fiscal).
În opinia noastră, sistemul fiscal se justifică a fi definit ca, ansamblul impozitelor şi taxelor instituite şi percepute, într-un areal determinat, de la contribuabili, în limitele unui cadru legislativ fiscal aprobat de forurile legislative competente.
Raţiunile pentru care susţinem acest punct de vedere, fără a neglija componentele sistemului fiscal, sunt în primul rînd de ordin practic, de analiză economică. Este mai simplu, mai operativ, mai oportun, şi mai eficient de analizat eficienţa sistemului fiscal la nivel macroeconomic, distinct, pe categorii de impozite instituite. Acest mod de abordare este relevant, iar elementele necesare pentru îndeplinirea acestui demers le oferă aparatul fiscal dacă managementul fiscal practicat sub aspectul gestionării informaţiei fiscle este adecvat.
Un alt aspect practic, de luat în considerare este perioada optimă de timp necesară pentru a interveni în eficientizarea sistemului fiscal. Dacă în domeniul reglementărilor cu caracter fiscal legislaţia presupune proceduri legislative birocratice (iniţiativă legislativă fundamentată economic şi raportată la diverse interese, scurgerea unei anumite perioade de timp[2], majoritate parlamentară, etc.), celelalte componente ale sistemului fiscal, rămîn la îndemîna managementului fiscal executiv pentru a le eficientiza. Agenţia Naţională de Administrare Fiscalî şi structurile sale teritoriale prin ordine sau decizii curente este abilitată să intervină operativ pentru eficientizarea procesului fiscal. De altfel în decursul istoriei există exemple de sisteme fiscale eficiente care au funcţionat fără a antrena aparatul fiscal (mai mult sau mai puţin numeros) şi fără a apela la prevederi imperative ale unui cod de procedură fiscală.
Fără a respinge opinia exprimată mai sus, considerăm că mecanismul fiscal şi aparatul fiscal, reprezintă mijloacele prin care se aplică, se pune în practică şi i se dă valoare şi eficienţă sistemului fiscal prin managementul fiscal practicat.
Într-o abordare generală, se poate vorbi în acest context de practicarea unui management fiscal public şi de mangementul fiscal al firmei.
[1] Topciu C, Vintilă G., Fiscalitate, Editura Secorex, Bucureşti, 1998.
[2] Vezi, art.3 din Legea 571/2003privind codul fiscal
