Superioritatea etică a capitalismului asupra socialismului

Economistul de orientare liberală Murray N. Rothbard⁶⁰ realizează una dintre cele mai complexe comparaţii între sistemele economice, evidenţiind superioritatea capitalismului şi din punct de vedere etic. Astfel, autorul contracarează o serie de critici care i se aduc capitalismului de către cei de orientare stângă.

• Pornind de la principii generale, autorul consideră că singura modalitate prin care se poate determina un individ să-şi îndrepte greşelile este prin argumente persuasive şi nu prin forţă, drept pentru care socialismul se bazează pe raţionamente eronate. Moralitatea unei persoane poate fi demonstrată numai când aceasta are posibilitatea alegerii libere, nefortuite, (liberul arbitru) între un act moral (pe care îl preferă) şi un act imoral (pe care îl respinge); astfel, numai în cadrul economiei de piaţă agenţii economici pot fi morali sau imorali, pentru că numai piaţa liberă oferă posibilitatea alegerii libere. Folosirea forţei / coerciţiei (specifică socialismului) este, în sine, cea mai mare formă de imoralitate (dictatorii nu-şi pot impune presupusele lor idealuri morale deoarece o fac în mod imoral; impunerea anumitor obligaţii asupra participanţilor la schimburile economice contrazice teoria deontologică a lui Kant).
• Cea mai frecventă critică adusă pieţei libere (şi pe care Murray Rothbard o respinge prin argumente logice) este aceea că nu reuşeşte să îndeplinească obiectivul egalităţii sociale; dar, într-o societate caracterizată prin individualism şi diversitate, egalitatea socială este imposibilă, la fel ca şi egalizarea veniturilor sau cea a oportunităţilor / şanselor. Singura egalitate posibilă şi permisă este cea a libertăţii.
• De asemenea, pieţei libere i se mai reproşează şi faptul că nu duce la eliminarea sărăciei şi că multă lume trăieşte la limita subzistenţei; considerând dezvoltarea economică a societăţii în perspectiva ei istorică, se poate observa că tocmai capitalismul este cel care a dus la o îmbunătăţire substanţială a standardelor de viaţă (intervenţionismul împiedică producţia liberă, iar socialismul nu poate realiza calculul economic); piaţa liberă rămâne singura modalitate de a înlătura sărăcia, deoarece maximizează satisfacţia consumatorilor şi a producătorilor.
• Pe de altă parte, în socialism, intervenţia statului poate avea efecte negative asupra celor harnici (abili) şi efecte pozitive asupra celor mai puţin dotaţi (chiar leneşi); astfel, socialismul este un sistem imoral pentru că defavorizează o parte a societăţii.
• O altă critică a capitalismului pe care autorul o contraatacă se referă la „legea junglei” care, conform socialiştilor, ar domina piaţa liberă (cei slabi sunt înlăturaţi în beneficiul celor puternici); autorul susţine, însă, că în junglă unii câştigă pe socoteala altora, în timp ce piaţa liberă favorizează câştigul tuturor celor implicaţi în schimb. Adepţii socialismului acuză piaţa liberă că păzeşte mai degrabă drepturile de proprietate decât drepturile oamenilor, dar, trebuie avut în vedere faptul că drepturile de proprietate sunt exclusiv drepturi ale oamenilor.
• În concluzie, autorul sintetizează afirmând că superioritatea capitalismului asupra socialismului se manifestă prin intermediul calculului economic (imposibil într-o economie centralizată), care vizează alocarea eficientă a factorilor de producţie. Piaţa liberă determină o ordine naturală, astfel încât orice intervenţie în acest sistem creează nu doar dezordine, ci şi necesitatea intervenţiei repetate sau a dezordinii cumulative, în încercarea de a combate acest dezechilibru general.

Comparaţie între economia de piaţă şi economia de comandă (consecinţe)