Tehnici de colectare a creanţelor fiscal, titlul de creanţă

Lista obligaţiilor bugetare, pe seama cărora se realizează veniturile buge­tului general consolidat îmbracă o multitudine de forme, impozite, taxe, contribuţii, etc..

Stingerea obligaţiei fiscale se realizează prin diferite tehnici (procedee), care presupun:

• plată directă, prin numerar sau prin virament;
• compensare, respectiv, din plăţile exigibile la o anumită scadentă sunt deduse sumele plătite în plus la buget, la scadentele anterioare;
• scădere din evidenţe în caz de: insolvabilitate, amnistie fiscală, anulare totală sau parţială, prescripţie;
• darea în plată;
• executare silită;              

România  a avut întotdeauna creat cadrul juridic necesar pentru recurgerea la proceduri de colectare a creanţelor fiscale, de la stabilirea titlului de creanţă la modalităţi de stingere a creanţelor pentru contribuabilii care nu-şi achită prin conformare voluntară obligaţiile bugetare.

Legislaţia aplicată până în anul 1989[1] a fost abrogată în anul 1996, noua legislaţie spe­ci­fică[2] fiind aplicabilă începînd cu anul 2003. Prin noua abordare legislativă, s-a urmărit ca apara­tul fiscal să dispună de reguli adaptate la economia de piaţă pentru colectarea obligaţiilor bugetare.

Colectarea obligaţiilor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu[3], după caz.

Titlul de creanţă este actul juridic prin care, potrivit legii, se stabilesc şi se individualizează obligaţiile bugetare de plată sub aspect instituţional, respectiv, al instituţiei competente să emită titlul, al instituţie răspunzătoare de încasarea acestuia şi de nominalizare a persoanei obligate la plată.

Titlul de creanţă, poate fi emis prin:

• decizia de impunere emisă de instituţia fiscală competentă;
• declaraţia fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligaţiile fiscale;
• decizia prin care se stabileşte suma de plată, pentru creanţele fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere);
• declaraţia vamală pentru obligaţiile de plată în vamă pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană;
• documentul prin care se stabileşte şi se individualizează datoria vamală, inclusiv elementele accesorii;
• procesul verbal de contravenţie, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale;
• ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti în cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare şi al altor creanţe fiscale stabilite, , de procuror sau de instanţa judecătorească.

1. Stingerea creanţelor fiscale prin plată, compensare sau restituire

Stingerea obligaţiilor prin plată

Obligaţiile fiscale se sting prin plată directă în numerar sau prin virament efevtuată de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este stabilit astfel:

• în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată elibe­rat de institutia fiscală încasatoare;
• în cazul plăţilor efectuate prin mandat, data înscrisă pe mandatul poştal;
• în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, dată la care bănca debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare speci­fice (confirmate prin ştampilă şi semnătura autorizată a acestora);
• pentru obligaţiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării documentului sau a actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii.

În documentul de plată plătitorul menţionează în mod obligatoriu actul prin care s-a instituit obligaţia de plată, numărul şi data acestuia, cuantumul obligaţiei de plată, precum şi instituţia care l-a întocmit.

Stingerea obligaţiilor prin compensare

Creanţele fiscale ale statului se sting prin compensare cu creanţele debito­rului reprezentînd sume de restituit. Operaţiunnea se realizează de către instituţia fiscal, din oficiu sau la cererea debito­rului, înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia.

Compensarea creanţelor debitorului se va efectua cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete în următoarea ordine:

• bugetul de stat;
• fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe;
• bugetul asigurărilor sociale de stat;
• bugetul naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
• bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Stingerea obligaţiilor fiscale prin restituire

Contribuabilii pot cere stingerea raporturilor de drept generate de existenţa unei creanţe fiscale prin restituire în cazul în care obligaţiile au fost plătite fără existenţa unui titlu de creanţă, în plus faţă de obligaţia fiscală evidenţiată sau ca urmare a unei erori de calcul sau a aplicării eronate a prevederilor legale. Pot fi restituite şi sumele de rambursat de la bugetul de stat, cele a căror drept de restituire este stabilit prin hotărâre definitivă a unei institţii judiciare competente, cele rămase după efectuarea distribuirii în cazul bunurilor vândute la licitaţie sau cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate;

2. Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

Aproximativ 15% din creanţele bugetare se încasează prin executare silită. Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei de plată.[4] Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia[5] este însoţită de un exemplar din titlul executoriu întocmit pentru fiecare tip de creanţă fiscală reprezentând impo­zite, taxe, contribuţii, alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.

În cazul în care există debitori care răspund solidar pentru aceeaşi creanţă fiscal instituţia de executare competentă emite un singur titlu executoriu în care sunt menţionate numele şi prenumele sau denumirea tuturor debitorilor.

Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului şi urmăribile potrivit legii. Valorificarea acestora se efectuează numai în cuantumul necesar pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare.

Bunurile supuse unui regim special de circulaţie por fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

În anumite cazuri, executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta.

Executarea silită poate fi suspendată[6] în cazul în care:

• a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
• la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;
• debitorul, după primirea procesului verbal de sechestru, solicită ca plata creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni;

Executarea silită se întrerupe:

• la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;
• în alte cazuri prevăzute de lege.

Executarea silită încetează dacă:

• s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu,;
• a fost desfiinţat titlul executoriu;

1. Executareă silită prin poprire

Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume reprezentând venitu­rile şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.[7]

În cazul sumelor urmăribile reprezentînd venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.

Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoana fizică, reali­zarea ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmării numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juri­dice se înfiinţează de către instituţia de executare printr-o adresa care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împre­ună cu o copie certificată după titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.

Poprirea nu este supusă validării şi se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit.

După înfiinţarea popririi terţul poprit este obligat:

• să plătească, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare;
• să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre acestea instituţia de executare;

Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde: denumirea şi sediul instituţiei de executare; numărul şi data emiterii; denumirea şi sediul sau numele, prenumele şi domiciliul terţului poprit; temeiul legal al executării silite prin poprire; datele de identificare a debitorului; numărul şi data titlului executoriu, precum şi organul emitent; natura creanţei fiscale; cuantumul creanţei fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, când acesta este mai mic decât cel evidenţiat în titlul executoriu, ca urmare a stingerii parţiale a debitului; contul în care urmează a se vira suma reţinută; semnătura şi ştampila instituţiei de executare.

2. Executarea silită a bunurilor mobile

Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege[8].

În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite:

– bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activi­tăţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele, furajele şi anima­lele de producţie şi de lucru;

– bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;

– alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

– combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;

– obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;

– bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.

Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se afla la un terţ. Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora se acoperă numai cheltuielile de executare silită.

Executarea silită a bunurilor mobile are la bază procesul verbal de sechestru, care cuprinde:

– denumirea instituţiei de executare, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut sechestrul;

– numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al delegaţiei;

– numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;

– sumele datorate pentru a căror executare silită se aplica sechestrul;

– numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor per­soane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;

– descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;

– menţiunea ca evaluarea se va face înaintea începerii producerii de valorificare;

– menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;

– numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz;

– menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

– semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor per­soa­nelor care au fost de faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste per­soane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va menţiona această împrejurare.

În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile seches­trate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru şi vor înştiinţa instituţiile de urmărire penală.

Executarea silită a bunurilor imobile

O procedură specifică o au bunurile imobile proprietate a debitorului care sunt supuse executării silite [9].

În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.

Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru care constituie titlul de ipotecă legală. Instituţia de executare care a instituit sechestrul va solicita efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite se poate numi un administrator-sechestru, dacă se consideră necesar pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrare.

3. Alte modalităţi de stingere a creanţelor fiscale

Creanţele fiscale urmărite pot fi scăzute din evi­denţa acestora în cazul în care debitorul respectiv se găseşte în stare de insolvabilitate[10].

Procedura de insolvabilitate se aplică în următoarele situaţii[11]:

• debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;
• după finalizarea executării silite, dacă rămân debite neachitate;
• debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase bunuri;
• debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut;
• debitorul persoană juridică îşi încetează activitatea şi sunt înregistrate obligaţii fiscale neachitate.

Creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate, se trec într-o evidenţă separată. În cazul în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate instituţia de executare va lua măsurile necesare de redebitare a sumelor şi de executare silită.

Pentru creanţele fiscale pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate a debitorului, instituţia de executare este obligată să urmărească situaţia debito­rilor până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, inclusiv pe perioada în care cursul aces­teia este suspendat sau întrerupt. Verificarea situaţiei debitorului se va face cel puţin o dată pe an, repetându-se, când este necesar, investigaţiile prevăzute de lege.

 

[1]   Decretul nr.221/1960 (abrogat de art. 116 din OTA.11/1996) cu privire la executarea silita impotriva persoanelor fizice a plaţii impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creantelor banesti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea confiscarii *) publicat în B. Of. Nr. 10/ 1 iulie 1960.

[2]   O. G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

[3]   Idem ar. 110

[4]     Art. 145 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală republicată.

[5]   Somaţia cuprinde ca elemente principale următoarele:denumirea organului emitent; data la care a fost emisă şi data la care îşi produce efectele; date de identificare a contri­bua­bilului; numele şi prenumele persoanelor împuternicite ale organului fiscal; ter­men de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune acesta; numărul dosarului de executare; suma pentru care sa început executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu;indicarea consecinţelor nerespectării acestuia.

[6]   Art. 148 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată

[7]   Art. 149 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată

[8]   Art. 151 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată

[9]Art. 154 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala republicata

[10]  Art. 176 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată

[11]  Idem