Teoria incompatibilităţii dintre afaceri şi etică (Albert Carr) – se poate stabili o analogie între această teorie şi responsabilitatea economică a firmelor: companiile trebuie să respecte doar „regulile jocului” şi să câştige avantaje de ordin economic în faţa concurenţilor; în rest, totul este permis. Teoria corespunde primei perspective30.
Teoria responsabilităţii unice a afacerilor de a face profit (Milton Friedman) – există o corespondenţă între această teorie şi responsabilitatea legală a afacerilor de a aduce profit şi de a maximiza valoarea acţionarilor lor, în limitele stabilite de lege. Teoria este asociată cu cea de-a doua perspectivă31.
Teoria „stakeholders” (Amitai Etzioni) – compania are o responsabilitate morală faţă de toţi cei care contribuie la consolidarea profiturilor şi activităţilor sale (teoria drepturilor „stakeholder”-ilor şi datoriilor companiei)32.
Teoria responsabilităţii sociale corporative (pragmatică vs. deontologică şi minimalistă vs. maximalistă) – se referă la totalitatea responsabilităţilor sociale (economice, legale, morale, discreţionare) pe care şi le asumă o corporaţie, din motive pragmatice sau deontologice33. Teoriile 3. şi 4. pot fi încadrate, împreună, în cea de-a treia perspectivă: preeminenţa eticii asupra afacerilor.
