O teorie asupra culturii susţinută de Hall, Schein, Denison şi Hofstede se referă la faptul că, orice cultură creată de o anumită organizaţie îşi conservă şi îşi ascunde elementele fundamentale şi mecanismele de funcţionare într-o mai mare măsură decât şi le arată.
Mai mult chiar, cultura este ascunsă şi de proprii ei membrii.
Astfel, cultura oricărei organizaţii este atât o cultură de suprafaţă (limbaj, reglementări legale, elemente materiale etc.), cât şi o cultură ascunsă (norme şi reguli unanim acceptate, credinţe şi prezumţii, modele de comportament etc.).
În sprijinul acestei teorii, Kotter şi Heskett descriu două nivele ale culturii unei organizaţii: unul invizibil şi greu de schimbat ce cuprinde valorile împărtăşite de toţi membrii organizaţiei, cu influenţă asupra comportamentului colectiv şi un al doilea, vizibil şi mai uşor de schimbat, care se referă la normele de comportament ce sunt transmise noilor membrii, norme ce sunt în concordanţă cu sistemul de valori acceptat de către toţi membrii organizaţiei.
Schein identifică trei nivele de manifestare a culturii organizaţiei, dintre care primele două, prezumţiile fundamentale şi valorile, sunt considerate ca făcând parte din cultura ascunsă a organizaţiei şi ultimul nivel, cultura materială, reprezentând partea vizibilă, de suprafaţă a culturii.
Un alt adept al acestei teorii, Denison, identifică patru nivele ale culturii unei organizaţii, nivele ce sunt prezentate de la cele mai vizibile, până la cele mai ascunse elemente ale culturii. Astfel, cultura materială, perspectivele (norme şi reguli aplicabile şi considerate drept comportamente soluţii la problemele uzuale etc), valorile şi prezumţiile/modele predictive (credinţele membrilor organizaţiei despre organizaţie, sistemele, procesele şi activităţile ei, despre relaţiile umane din organizaţie, despre ei înşişi etc) sunt cele patru nivele.
O altă teorie susţinută de Hall şi Hofstede caracterizează cultura organizaţiei plecând de la contextul în care aceasta apare şi se manifestă.
Hall identifică trei nivele la care se pot manifesta toate „sistemele de mesaje primite”:
- nivelul formal – conceptele sunt învăţate pe bază de percepţie şi persuasiune prin intermediul unor tipare conceptuale şi/sau comportamentale;
- nivelul informal utilizează modele noi comportamentale, creative;
- nivelul tehnic ce se transmite în termeni expliciţi.
Hall şi Hofstede au identificat două tipuri de contexte ale organizaţiilor, în care se dezvoltă culturi cu trăsături specifice: context înalt (informaţiile sunt mai mult implicite, doar o mică parte de informaţii fiind codificate de cele mai multe ori prin limbaj) şi context scăzut (majoritatea informaţiilor sunt transmise printr-un cod explicit).
