Teoria conducerii tranzacționale(Edwin P. Hollander[1])
Modelul legăturii diadice verticale(George Graen[2])
Abordarea tranzacțională se referă la stabilirea unei relații pozitive de reciprocitate între lider și echipă. Pentru ca ambele părți să obțină avantaje din acest tip de relaționare, liderul trebuie să identifice modalitatea potrivită prin care să își poată răsplăti oamenii din subordine. Se caută stabilirea și menținerea unui echilibru între latura profesională și cea umană. Studiile inițiale au fost făcute în legătură cu liderii militari, politici, iar ulterior, din zona de business.
În urma unei analize făcute în 1977, Abraham Zeleznik a concluzionat că managerii tranzacționali din societățile comerciale iau în calcul mai întâi necesitățile, dorințele și capacitățile oamenilor, trasându-le mai apoi sarcini în funcție de aceste considerente.
Acest tip de relație șef-subaltern presupune obținerea angajamentului oamenilor din subordine prin acordarea de recompense atunci când obiectivele sunt îndeplinite, și de premii, disctincții, promovări sau alte bonusuri atunci când se obțin rezultate extraordinare. Pe de altă parte, dacă țintele nu sunt atinse, se aplică măsuri coercitive. Toate acestea sunt condiționate de îndeplinirea obiectivelor și de calitatea muncii. Liderii tranzacționali „își abordează asociații din perspectiva schimbului: se urmărește schimbarea unui lucru pe altul – a locurilor de muncă pentru voturi sau a subvențiilor pentru contribuții la campanii”[3].
Abordarea lui James McGregor Burns a fost preluată în 1985 de Bass, aplicând-o și liderilor din alte domenii(educațional, public etc.). El a confirmat faptul că acest tip de conducător identifică așteptările celor din subordine, ia măsuri ca acestea să poată fi îndeplinite, emite cerințe realiste și îi răsplătește pe subalterni chiar și în situații în care scopul final nu este atins, cu condiția ca aceștia să fi depus maximum de efort în atingerea țelului.
[1]Hollander, Edwin P., Leadership dynamics. A practical guide to effective relationships, Free Press, 1978
[2] http://digitalcommons.unl.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1059&context=managementfacpub
[3] James MacGregor Burns,idem
