Tipuri de lideri

O primă clasificare se poate face în funcţie de gradul în care se pune accentul pe sarcini sau pe oameni. Astfel, menţionăm existenţa liderului charismatic şi a liderului necharismatic. Criteriile de diferenţiere între un lider carismatic şi unul necarismatic sunt: comportamentul, articularea acţiunilor, baza de putere şi relaţia între lider  şi angajat.

• Liderul charismatic este neconvenţional, articulează puternic viziunea viitoare şi motivaţia de a conduce, baza de putere este puterea personală (bazată pe experienţă, respect şi admiraţie), fiind elitist, antreprenorial şi exemplar; transformă personalul pentru a accepta schimbările radicale, descoperind trăsăturile personale specifice care conduc la realizarea unei bune conduceri în orice situaţie.
• Liderul necharismatic este convenţional (conform normelor existente), articulează slab obiectivele şi motivaţia de a conduce, baza de putere este puterea personală şi puterea specifică poziţiei pe care o ocupă conducătorul în ierarhia sistemului de conducere (bazată pe recompense, experienţă şi simpatie din partea omologilor), este egalitarist, căutând consensul sau îndrumarea subalternilor; determină angajaţii să împărtăşească viziunea sa.

În funcţie de gradul de flexibilitate al stilului de conducere, există două mari categorii de conducători: lideri flexibili şi lideri impulsivi.

Există două categorii de lideri: spontani şi desemnaţi.  Cei spontani sunt de două feluri: 1) lider de misiune, cel care este interesat de îndeplinirea misiunii grupului prin -organizarea celorlalţi, planificarea strategiei şi diviziunea muncii. El este cel care este perceput ca având experienţa cea mai relevantă pentru sarcină. 2) lider socio-emoţional, cel care este interesat de reducerea tensiunilor,aplanarea conflictelor, rezolvarea dezacordurilor şi menţinerea moralului. El este persoana pe care ceilalţi o desemnează drept cea mai plăcută din cadrul grupului. Într-un grup pot fi întâlnite ambele tipuri de lideri, fie în două personae, care se completează, fie într-o singură persoană.

În ultimul deceniu au avut loc mutaţii în domeniul managementului, care s-au repercutat şi asupra stilurilor de conducere şi, implicit, asupra tipurilor de lideri. Astfel, a apărut o nouă grupare a acestora în două mari categorii de conducători: tradiţionali şi neo-manageri; aceştia se prezintă în tabelul următor:

Tabelul 2

Tipuri de conducători

În categoria neo-managerilor se disting următoarele tipuri de conducători:

1. liderul “transparent” – apreciază ca autoconducerea este operantă doar atunci când toţi membrii colectivului au acces la informaţiile necesare privind vânzările, salariile, planurile strategice;
2. liderul “renascentist” – manifestă convingerea că un bun lider poate conduce orice afacere, mergând de la o firmă de asigurări până la o firmă industrială; urmăreşte să-şi asigure o gamă largă de capabilităţi, asimilând cunoştinţe referitoare la diferitele funcţiuni-cheie ale departamentelor de desfacere, marketing, producţie, finanţe;
3. liderul “radical” – consideră că una dintre principalele calităţi de care trebuie să dea dovadă un lider este capacitatea de a “crea afaceri” în ritmul extrem de rapid impus de dinamismul pieţelor.
4. liderul “descurcăreţ” – care este conştient că “vremurile bune” în care un conducător ce intenţiona să lanseze un nou articol, ar fi solicitat pur şi simplu resurse umane, tehnologice şi financiare (pe care, cu puţin noroc, le-ar fi obţinut) au trecut; în prezent, în condiţiile unor bugete austere, el consideră că una din calităţile vitale ale unui lider este aceea de a şti să se roage, să împrumute şi chiar “să fure” de unde se poate;
5. liderul “uman” – care apreciază că, într-o lume aflată în permanentă transformare, conducătorul trebuie să echilibreze cerinţele profesionale cu celelalte aspecte ale vieţii personale şi, în acelaşi timp, să-i ajute şi pe ceilalţi în realizarea acestui lucru.