Trăsăturile esenţiale ale unui sistem expert sunt:
Modularitate evidenţiată de faptul că utilizarea cunoştinţelor dintr-un domeniu e explicitată într-o bază de cunoştinţe structurată pe module.
Lizibilitate asigurată de o bază de cunoştinţe care poate fi uşor accesată de un nespecialist, formalizarea cunoştinţelor fiind independentă de interfaţa om-maşină.
Domeniile reprezentative de utilizare sunt:
- diagnosticarea şi interpretarea în care sistemul expert porneşte de la un număr de semnale şi reuşeşte să caracterizeze o stare, o situaţie;
- remedieri şi menţineri – atunci când sistemele expert au funcţii suplimentare, respectiv culeg şi interpretează cunoştinţele, formulează observaţii şi propun acţiuni;
- previziune şi planificare – atunci când se plecă de la o situaţie dată, iar sistemul poate propune o imagine a evoluţiei viitoare şi chiar opţiuni pentru planificare;
- activităţi de concepţie pentru că sistemul poate combina diferite restricţii specifice domeniului precum şi consecinţele lor asupra funcţionalităţilor.
Interesul major în realizarea sistemelor expert este de a difuza cunoştinţele experţilor umani într-o organizaţie.
