Modelul de dezvoltare morală a lui Kohlberg a fost pus în contextul afacerilor tot pe şase trepte de către George Starcher.[1]
Prima treaptă, de debut al raţionării morale, poate fi redată prin expresia conceptuală: puterea, forţa reprezintă temeiul dreptăţii.În această etapă, cel mai tare îşi impune voinţa, folosind dacă este nevoie si forţa fizică şi cea materială în acest scop.Etapa este sinonimă cu o lipsă totală de conştientizare morală, reflectată foarte bine de expresia „legea junglei”. În această etapă sunt posibile practici precum : ameninţări fizice şi intimidări la adresa unor oameni de afaceri, solicitarea taxelor de protecţie etc.
Cea de a doua etapă p poate fi surprinsă prin expresia : « totul este admis » , dacă te referi la afaceri. În această etapă, întreprinzătorii cred că pot face orice pentru a obţine profituri cât mai mari, atâta timp cât nu sunt descoperiţi. Practici precum distribuirea şi vânzarea de droguri sau de materiale pornografice s-ar încadra în acest nivel, dar şi mita dată oficialităţilor, furtul, neplata impozitelor, declaraţii vamale false etc.
A treia etapă corespunde următoarei caracterizări generice: „maximizează profitul pe termen scurt”. În această etapă începe să se ţină seama de practicile de afaceri acceptabile din punct de vedere legal şi social, însă cu unicul scop al creşterii la cotă maximă aprofitului pe termen scurt, făra alte consiferaţii de responsabilitate socială.
Cea de a patra treaptă corespunde caracterizării: „Maximalizarea profiturilor pe termen lung”. Este etapa în care, deşi predomină necesitatea maximizării profitului acţionarilor, acest lucru poate fi făcut ţinând seama de obiective mai îndelungate în timp, pentru un interes social mai larg, cum este cel al tuturor acţionarilor. Într-un asemenea stadiu, se poate renunţa la încheierea de contracte care, pe termen scurt, ar putea fi profitabile, care însă nu corespund ideii de afacere sănătoasă pe termen lung.
Cea de a cincea etapă poate fi caracterizată prin conceptul de stakeholder.
La acest nivel, companiile îşi vor face pubică, în acelaşi timp, atât misiunea lor economică, cât şi cea socială, recunoscând că trebuie ţinut contşi de interesele altor grupuri particulare, precum clienţii, furnizorii, angajţii, comunitatea locală sau regională. Fără să se gândească numai la interesul strict al acţionarilor. La acest nivel de judecare morală, pe lângă considerentele de ordin financiar în măsurarea succesului se ţine seama şi de indicatori precum: calitatea prodususlui sau serviciului, gradul de satisafcţie a consumatorului, sănătate, asigurările sociale etc.
Treapta a şasea poate fi caracterizată cel mai potrivit prin conceptul de corporaţie cetăţenească, sau întreprindere cetăţenească. Acestei etape îi revine redefinirea misiunii activităţii economice în societate, o redefinire în care ideea de afacere benefică trebuie să-i cuprindă pe toţi, atât ca cetăţeni ai unei întreprinderi particulare, cât şi ca cetăţeni ai lumii, care au drepturi, obligaţii şi responsabilităţi valabile în mod universal.
[1] Starcher, G. – Ethics and Entreprenourship – an Oximoron. A Transition to a Free market Economy in eastern Europe, EBBF, http//www.ebbf.org/ethics.htm, preluat din Craciun s.a.m.d.
