Universităţile sunt prin însăşi existenţa lor sisteme valorice în care se generează cunoaştere, se transmite cunoaştere generaţiilor de studenţi şi se transferă cunoaştere societăţii pentru a realiza cât mai multe şi cât mai benefice aplicaţii pentru oameni. Fără a face un inventar al marilor descoperiri ştiinţifice şi al creaţiilor inginereşti putem spune că majoritatea lor au la bază cercetări realizate în laboratoarele universitare. În această situaţie, a vorbi despre existenţa valorilor în viaţa universitară ar putea părea fără sens. Şi totuşi, cultura organizaţională care s-a dezvoltat înainte de 1989 în universităţile româneşti nu putea fi altfel decât esenţa culturii naţionale. Ori, ştim foarte bine că la vremea respectivă sistemul valorilor intelectuale autentice a fost înlocuit cu un sistem non-valoric. Schimbarea acestuia după 1989 cu un sistem de valori autentice s-a dovedit a fi un proces foarte lent şi confuz.
De exemplu, H.G. nr. 590/1997 privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului, la art. 21 alin. (1) prevedea: “Titlul tezei de doctorat se aprobă în termen de cel mult 6 luni de la data înmatriculării doctorandului de către consiliul facultăţii, respectiv de către consiliul ştiinţific al institutului de cercetare, pe baza propunerii conducătorului de doctorat”.
Analiza acestui text legislativ demonstrază foarte clar, cel puţin două erori valorice, în contextul vieţii academice:
- votarea unui titlu de teză de doctorat dintr-o anumită specializare de persoane care nu au nici o competenţă ştiinţifică în acel domeniu (profesori de la alte specializări, preparatori şi asistenţi care nu au obţinut doctoratul şi studenţi);
- votarea titlului disertaţiei care va fi elaborată peste 4 sau 6 ani de către doctorand, ceea ce demonstrează o ignoranţă totală privind progresul cercetării ştiinţifice; sunt multe domeniile de specializare în care tema propusă la admiterea la doctorat să fie deja perimată după 4-5 ani de zile.
În aceeaşi H. G. privind organizarea şi desfăşurarea doctoratului la art. 26, alin. (1) se prevedea: “Teza de doctorat se avizează de către colectivul catedrei, respectiv de către colectivul de cercetare. Aceasta se consideră acceptată în urma aprecierii prin vot deschis de către majoritatea membrilor prezenţi, dacă numărul celor prezenţi depăşeşte jumătate din numărul membrilor.”
Analiza acestui text legislativ produs în 1997, la sfârşitul mileniului 2, te lasă perplex. Se impune prin hotărâre de guvern să se voteze ştiinţa! Niciodată în istoria omenirii ştiinţa nu a fost validată pe baza votului democratic. Este ca şi cum am vota legile lui Newton sau legile lui Einstein.
Aceste aberaţii prezentate mai sus au foat eliminate din procesul de organizare şi desfăşurare a doctoratului prin H. G. nr. 37/1999, dar producerea lor ne demonstrează foarte clar confuzia creată prin substituirea modelelor valorice neliniare cu modele de gândire şi comportare liniară bazate pe votul democratic. Culturile organizaţionale existente în universităţile noastre sunt încă tributare sistemelor nonvalorice din trecut. Schimbarea lor în sensul reinstalării sistemelor valorice se produce lent, mult prea lent pentru cerinţele sistemului universitar (Brătianu, 2003d).
