Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

   Articolulul de fata isi propune sa analizeze unele aspecte ale tranzitiei moldovenesti apelind la modelele oferite de literatura de specialitate. De asemenea se va apela la un alt factor mai putin utilizat in literature occidentala – factorul identitar – insa foarte important pentru a intelege dificultatile si lentoarea cu care se desfasoara procesele de tranzitie in spatiul post sovietic, in incercarea unor societati, dar si statalitati relative tinere  precum cea a Republicii Moldova, de a se debarasa de sechelele experientei totalitare care mai marcheaza inca pasirea acestui stat spre o consolidare democratica ireversibila.

   Analiza este divizata in trei parti, developind pe rind contextul in care frontierele, factorul identitar si tranzitia postcumunista, reprezinta elemente distincte, dar care necesita o abordare sisitemica.

    Frontierele

   De obicei litertura Occidentala dedicata procesului de tranzitie de pina la mijlocul anilor 1990 ai secolului trecut, evidentia doua etape prin care trebuiau sa treaca tarile recent scapate de regimurile de guvernare autoritare din America Latina si Europa de Sud, pentru urma modelul de guvernare occidental democratic, mai exact – democratizarea si marketizarea ( trecerea la sistemul economiei de piata).

   Atunci cind s-a purces la analiza tranzitiei post-comunista din statele in unele din fostele state ale blocului socialist, s-a acceptat un al treilea factor – edificarea statatlitatii, admitindu-se ca pe linga procesele de democratizare si marketizare, statele post comuniste au mostenit  institutii birocratice slabe, ineficiente care trebuiau reformate ( Claus Offe, citat de Taras Kuzio ,, Transition in Post-Communist States: Triple or Quadruple ?” in Politics: 2001 vol. 21(3), pag. 168). Astfel conceptul de ,,triple transition” era aplicat unor state din Euraopa Centrala si de Est cu omogenitate etnica inalta ca Polonia, Ungaria , Cehia unde integrarea minoritatilor etnice in programele de incluziune societala au decurs neproblematic.

    O situatie mai specifica a fost cea a unor tari din spatiul post sovietic  sau ex –iugoslav ( Bosnia, Macedonia, Serbia) care aveau in componenta lor un intreg mosaic de minoritati ce impataseau diferite identitati entice, cuturale, religioase, lingvistice, cunoscind in istoria lor recentata, trasari si retrasari ale granitelor astfel incit frontierele entice lingvistice si culturale nu au coincis adesea cu granitele administrative, trasate arbitrar sau sub imperiul dictatelor internationale.

  Constituind zone cu coeziune morfopolitica fragile, pentru a explica particularitatile tranzitiei  tarilor balcanilor si din arealul Marii Negre, la cei trei factori enumerati anterior, Taras Kuzio mai adauga unul, cel identitar . Autorul a formulat ipoteza conform careia ,,cu cit mai inalta era pluralitatea culturala, lingvistica, religioasa in aceste state imature, cu atit mai dificila va fi tranzitia spre democratie” (Kuzio,    pag. 169). Desigur aici s-ar putea comtraargumenta cu faptul ca Albania si Armenia sunt tari cu grad de omogenitate etnica inalt, insa modelul lui Kuzio se refera la Ucraina  si face trimitere doar la unele tari din Balcanii de Vest si in acelasi timp nu la intregul spatiu post sovietic. Am considerat insa ca el se preteaza adecvat si situatiei din Republica Moldova mai intii pentru ca conflictele din Sudul si Estul Republicii  dincolo de factul politic au si o componenta identitara, iar apoi este foarte dificil sa faci o sociologie distincta a ceea ce se numeste identitate moldoveneasca.

    Sintetizarea facuta de Taras Kuzio conceptilui de natiune in mai ales in procesul tranzitiei postcomuniste este foarte semnificativa  :,, Natiunea genereaza putere colectiva, creeza un ,,noi” ( unitate, legitimitate, permanenta), permite mobilizarea si reprezentarea, motiveaza poporul gata sa faca cele mai inalte sacrificii pentru comunitatea politica ...O presupusa natiune intr-o democratie liberala relama recunoasterea unor frontiere,[a unui n.a]  popor care constituie comunitatea politica dinauntrul frontierelor  si care nu contesta existenta lor.”  (,, The national factor in Ukraine quadruple transition” Contemporary Politics, vol.6, nr.2, 2000, pag 144).

   De altfel identitatea si frontierele conform abordarii constructiviste a relatiilor internationale sint organic correlate intre ele fiind ,, mutual constitutive” (Nortautas , Kestutis 2005: 50-52 ). Identitatea este ceea ce trebuie de securizat, iar securitatea devine un element cheie al prezervarii identitatii. Logica identitatii ar reclama existenta unor hotare, linia separatoare intre ,,noi” si ,,ei”. Aceasta dilema a securitatii poate disparea  doar daca linia separatoare dintre ,,sine” si ,,celalalt” devine un punct de contact, dispare ca urmare a crearii unei identitati colective.

  

  Barry Buzan specifica de altfel in lucrarea sa ,, Popoarele, statele si teama”  ca imposibilitatea solutionarii problemelor interne pe cale politica le plaseaza automat pe agenda problemelor de securitate nationala. In cazul Republicii Moldova, care ne intereseaza aici, problema identitara capata prin urmare o importanta deosebita ,  referindu-se la insasi viabilitatea si existenta RM ca stat.

 

    Disputele privind problema identitatii s-au dat deopotriva  in mediul academic, dar mai ales in cel politic fara a se ajunge pina in prezent la o apreciere consensuala a acestei dileme.

   Pentru Republica Moldova problema in sine are mai multe laturi . Pe de o parte lipsa unui tratat de frontiera cu Romania o face vulnerabila fata de o amenintare imaginara externa, care pe linga lipsa unui accord politic de baza au determinat autoritatile de la Chisinau sa devina suspicioase asupra intentiilor reale ale Bucurestiului, desi Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta Republicii Moldova.   Pe de alta parte desi exista un tratat politic de baza intre Republica Moldova si Federatia Rusa,  Rusia recunoscind suveranitatea Moldovei in limita granitelor fostei RSSM, suportul direct si camuflat pentru cauza separatismului transnistrean, tradeaza intentiile sale de ,, prietenie” si recunostere a unei Moldove integre, scotind in evidenta reala amenintare externa.

  Diagnosticata geopolitic problema frontierei si implicit a identitatii sale, pune Republica Moldova intr-o situatie si mai dificila. Orice tratare de geopolitica serioasa distinge frontierele politice de cele geopolitice. Primele separa statele, fiind fixe vizibile fizic, ultimele sunt invizibile. delimitind spatii culturale, politice sau economice. Indiferent ca sunt imaginare sau reale, frontierele sunt legate indispensabil de chestiunea securitatii. In literartura de specialitate relatia granite de stat-frontiera geopoplitica opereaza cu trei variabile:

  -  atunci cind granita de stat corespunde cu frontiera geopolitica ( Finlanda. Suedia);

  -  cind frontiera geopolitica depaseste granite de stat ( cazul Rusiei, SUA);

  -  cind frontiera geopolitica se afla in interiorul statului (cazul Moldovei, Macedoniei).

 In cazul Moldovei din punct de vedere al dreptului international granite estica se afla la hotarul cu Ucraina, de facto se afla pe Nistru. Din punct de vedere economic nu exista o omogenitate a geografiei economice in toata tara, Chisinaul fiind unicul centru insufletit de activitate  economica ( desigur cineva ar putea replica ca Ribnita si Tiraspolul sunt centre economice, dar ne intrebam cit venit are bugetul Repulicii Moldova din activitatile economice de acolo). Din punct de vedere cultural frontiera ocoleste Gagauzia.  Astfel in loc sa uneasca, aceste frontiere despart, in loc sa edifice o unitate colectiva, ele provoaca separatisme colective.

  Punctul nodal al problemei il constituie lipsa unui proiect identitar colectiv construit pe principii societare, lipsa care continua sa alimenteze sentimentele de insecuritate reale si imaginare.

   Factorul identitar

 

   Consideram ca sub aspect identitar problema are doua dimensiuni: primo - lipsa unei identitati consenuale civice interne, secundo - Moldova nu este ferm angajata  in edificarea  identitatii sale colective europene.

   La capitolul dezbaterii identitatre interne, clişeele şi gîndirea stereotipico-doctrinară combinată cu un soi de melancolism romantic, împiedică tratarea acestei probleme într-un mod matur. Este foarte dificil să nu atingi anumite predispoziţii emoţionale într-o abordare non-conflictuală a respectivei probleme. In cartea sa recenta Statalitatea Poporului Moldovenesc  (2005: 393) Victor Stepaniuc face trimitere aprobator la un silogism al publicistului Viorel Mihail:

,,1. Să zicem că în Republica Moldova s-ar fi legiferat termenul de limba română. 2. După aceasta imediat va urma fireasca întrebare: care este numele vorbitorilor de limbă română? – Români, desigur! 3. În ce ţară ar trebui să trăiască toţi românii? – În România, desigur! 4. Concluzia: Republica Moldova este un stat artificial, fiindcă e locuit de români”. In ultima instanta autorul recunoste ca ,, nu exista si nici nu pot exista deosebiri intre limbile moldoveneasca si romana” (ibidem, p. 423).  Cu toate acestea ,, limba romaneasca si cea moldoveneasca srvesc drept semne distinctive a doua natiuni aparte” (ibidem, p. 407). Ceea ce se incearca a legitima, din cite observam, este incercarea de a face inseparabila denumirea limbii de cea a poporului. Or, argumentul este lipsit de substanta din cauza precedentelor deja existente. Exemplul care il aducem aici este cel al SUA, ai carei cetateni se definesc drept popor american, care insa vorbeste limba engleza, adica limba literara. Diferentele ,, de ordin ortopeic si lexical” despre care se vorbeste aici nu pot acredita ideea unei alte  limbi, cea moldoveneasca, ori aceste diferente exista si in limbajul folosit de americani ca de altfel si in regiunile istorice ale Romaniei. Problema nu este ştiinţifică, ci politică. Sunt o mulţime de exemple cînd o singură limbă are două sau mai multe denumiri.  Klaus Heitmann aduce exemple ,, in care o singura limba are doua glotonime, unul din ele fiind aplicat doar pentru o parte a ariei acesteea. Ca paralele am adus valenciana fata de catalana, flamanda fata de neerlandeza” (Heitmann 1998: 74).

    In acelasi timp nu putine au fost vocile care continua sa conteste statalitatea Republicii Moldova din interior. Termeni precum ,,faliment geopolitic” sau ,,constructie pasagera” sau mai nou ,,failed state” , pe linga faptul ca pot fi usor demontate argumentativ( dar nu acesta este scopul nostru aici) fiind usor fortate, submineaza increderea minoritatilor etnice in posibilitatile Republicii Moldova ca stat.

   Cel mai mare grup etno-cultural îl reprezintă ucrainenii, (1989 : 14%; 2004 : 8,4%). Pînă în prezent, ucrainenii au fost cel mai puţin mobilizat grup din punct de vedere politic în comparaţie cu alte grupuri.  Al doilea grup, după mărime, este cel al ruşilor (1989: 13%; 2004 : 5,8%). Aici converg problemele morfopolitice. Deşi se ştie că Transnistria este rodul unor chestiuni de ordin politic, de ordin extern , trebuie să fim de acord că şi elementul etnic a avut repercusiuni negative asupra situaţiei conflictuale.

   Daca initial miscarea de eliberare nationala de la sfirsitul anilor 1980 ai sec. XX a permis inlocuirea unui sistem de valori cu altul,  prin emaniciparea  grupului cultural majoritar romanii/moldovenii fata de marginalizarea si opresiunea sovietica( Sofransky 2001: 10), apoi pentru grupul rusolingv, dipariatia URSS i-a privat de autodefinirea lor etno-culturala.

   Daca catre momentul disolutiei URSS, 80% din georgieni si moldoveni considerau ca patria lor este Georgia sau Moldova, atunci 70% din rusi declarau ca patria lor nu este Rusia ci URSS (Kymlicka 2000: 64, nota 60). Situatia este explicabila. In perioada postbelica rusilor li se garanta in orice republica sovietica servicii sociale, institutii, scoli, media in limba rusa fara a se simti drept minoritate imigranta.  Desi in toate republicile sovietice limba rusa era limba obligatorie in scolile pentru bastinasi, copii de militari rusi ca si majoritatea rusilor in general nu erau obligati sa insuseasca limba din republica in care se stabileau. Vladimir Putin nu ezita sa aminteasca in fiecare an cu ocazia unor intilniri televizate in dialog cu cetatenii rusi, ca disparitia URSS  a fost o catastrofa geopolitica, care a lasat in afara Rusiei peste 25 mln. de etnici rusi.

   In momentul in care Uniunea Sovietica s-a dizolvat, in noile state independente promovarea unor reforme cultural lingvistice au devenit foarte nepopulare, mai ales in tari ca Letonia, Estonia si Moldova cu importante minoritati ruse in structura demografica. Desi in primile doua s-au evitat conflicte civile ( probabil si ca urmare a presiunii americane asupra Rusiei), apoi in cazul Moldovei bilbiiala la nivelul conducerii de atunci, febra unionista, speculate cu usurinta de o Rusie nestinjenita de vreo alta putere din exterior, ajungindu-se in cele din urma la doua focare de separatism in sudul si estul tarii ca masuri in extremis de autoprzervare a propriilor identitati.

     În timp ce se duc adevărate lupte de culise pentru denumirtea limbii, populaţia de fapt nu o cunoaşte. Aici trebuie să ne concentrăm eforturile. Mai mult ca atit, alolingvii nu vor mai avea atitudini sarcastice doar atunci cind se va vorbi o limba literar corecta. Astfel s-ar motiva şi grupurile etno-culturale de a învăţa limba majorităţii. Un multiculturalism autentic nu poate fi obţinut decît în cazul cînd cel puţin jumătate din minoritari vor cunoaşte limba moldovenească/română. Plus la aceasta, este nevoie să încurajăm grupurile etno-culturale să deprindă propria limbă – maternă.  

  La de-a doua dimensiune a identitatii pe care am identificat-o aici, cea externa europeana si care de asemenea si-a pus amprenta pe procesul tranzitiei, lucrurile nu sunt deloc mai simple ca in primul caz. Oricare din cazurile tarilor integrate recent in UE poate fi instructiv pentru RM, liderii de opinie facind mereu aluzie, nu cu putine argumente,  la Tarile Baltice.  Consideram ca exemplul este valabil doar de perspectiva actorilor interni ( grupuile de presiune, liderii politici) care s-au angajat hotarit in ancorarea europeana a propriilor tari, desi suportul popular s-a dovedit a fi moderat, de la 27% la 54% , intre 1995-1999, atit pentru NATO cit si pentru UE, in toate cele trei Tari Baltice ( Ausra Park 2005: 238). Din perspectiva sustinerii internationale nu trebuie sa uitam ca Moldova  a avut o atentie net inferioara in demersurle sale incepind cu recunoasterea si consolidarea statalitatii, si pina la pretentiile sale europene modeste, comparativ cu aceste state nordice.

  Modelul teoretic propus de Levitsky si Way – linkage si leverage- ar putea sa justifice oarecum nivelul succeselor pe calea democratiei si reformelor. Astfel acestia sutin ca cu cit nivelul presiunii (leverage) si legaturilor/ relatiilor (linkage) cu Vestul este mai mare cu atit mai multe sanse exista pentru ca tarile tinta sa urmeze calea spre modelul Occidental de modelare a instititiilor, libertatilor democratice si edificare a statalitatii.

  Vulnerabilitatile fata de presiunea externa (leverage)  pot include conditionalitatte politica sau masuri punitive, presiune diplomatica si interventie militara. Succesul acestora depinde de marimea satului tinta, aflarea sa printre prioritatile de politica externa ale Vestului, existenta unui hegemon/ alt jucator alternativ capabil sa opuna rezistenta. Moldova, era un stat mic in care se putea interveni oricind sub diferite pretexte, ceea ce s-a si facut, doar ca nu a intervenit Vestul ci Rusia. Apoi Moldova a fost sacrificata unor prioritati economice si de securitate( ca intregul Bazin al Marii Negre de altfel) cum au fost Orientul Mijlociu, Balcanii,  Europa Centrala. Despre jucatorul alternativ, comentariile sunt de prisos.

  Legaturile sunt definite de autori ( Lucan, Way  2005 : 22) ca fiind ,,densitatea contactelor unei tari cu SUA, UE, cu institutiile multilaterale Occidentale ”. Se au in vedere aici legaturile economice, care includ credite, investitii, asistenta. In Moldova asistenta a avut un caracter pur tehnic (TACIS), Moldova a pierdut valul european de investitii care a navalit asa numita ,,Noua Europa” ( intre 1998-1999, tarile Baltice au avut ISD intre 1mrd – 1,5 mrd euro fiecare (Daianu 2004: 243). Creditele care au fost imprumutate au fost prost gestionate,  Moldova avind pina si proleme cu achitarea cotizatiei anuale de citeva mii de $ la ONU ( astfel incit ,,oferta” pe care o facea Vasile Tarlev in intilnirea sa cu ambasadorii Moldovei din  2005 si anume - ca Moldova sa gazduiasca sediile unor organizatii internationale de prima importanta, sau sa organizeze conferinte internationale la fel de importante, dar bineinteles pe banii Occidentului, ramin a fi cel putin joviale).

  Se au in vedere legaturile geopolitice , adica cele cu organizatile, aliantele si guvernele Occidentale, iar Moldova nu este memebra deocamdata a vreunei organizatii sau aliante cu vizibilitate internationala, iar la capitolul parteneri strategici, are nevoie mai intii de credibilitate..

  Legaturile comunicationale ( cooperare transfrontaliera, retele de internet, aparitai in mass-media Occidentala) reprezita o alta dimensiune importanta , dar prost valorificata. Proiectul celor trei Euroregiuni la care Moldova este parte esuat, Internetul ramane inca a fi un lux pentru marea parte a populatiei, iar in  mass- media Occidentala imaginea traditional nu este printre cea mai buna. Merita de amintit  ca publicatii electronice consacrate cum ar fi Transitions Online confereau Moldovei o suprafata de 100.000 km patrati si o populatie de 10 mln. locuitori (tradind  lipsa de interes, putin probabil ca aceasta publicatie sa fi auzit de visurile marete ale ex- spekerului Motpan), iar intr-un studiu prezentat recent la o Conferinta in Istambul  sub denumirea ,, Moldova: a step too far for EU enlargement?”  (Phinnemore 2006: 4) Transnistria se afla la est de Prut, o abordare ciudata daca tinem cont de faptul ca Moldova este mediatizata in Occident si gratie acestui conflict . Imaginea tarii in publicatiile internationale respectabile reprezinta o aparitie foarte rara si ca urmare a masurilor ineficiente luate de misiunile diplomatice ( vezi : ,,How much do our embassies cost us?” (II) din 2006-09-01, The Journalistic Investigation Center ).

  In fine alte doua criterii pe care le stabilesc autorii sunt legaturile cu societatea civila transnationala care vizeaea aici retelele de ONG- uri, organizatii de partid etc. si legaturile sociale- turismul, migratia, diaspora si mobilitatea si educarea elitelor in Vest. La aceste doua capitole s-a scris suficient de critic si cantitativ astfel incit ar fi innoportun sa repetam papagaliceste.

  Cu toate acestea se invoca de catre autoritatile de la Chisinau, copilareste aproape cu orice ocazie, ca Moldova este parte a istoriei europene , a geogarfiei, latinitatii si crestinismului deci a identitatii europene. Desigur argumetele ni se par corecte, dar ele nu vor mai putea justifica lipsa de progrese facute pe plan intern. Aceste argumente sunt un dat, o stare de fapt, nu un rezultat recent. Aceste aspecte existau mai mult sau mai putin vizibil si inaintea procesului de integrare europeana, care este o constructie contemporana recenta. Dovezile europenitatii noastre vin de acum incolo.

  Altfel nu ne-am putea  explica cum un stat ca Republica Moldova, contestat de unii, supraevaluat in sanse de altii, care trece prin atitea crize identitatare in viziunea celor dintii sau se afla deja la a treia experienta a statalitatii in viziunea celor din urma, ar putea aspira la un proiect numit UE, care iata parcurge si el o criza idetitara (mai ales externa ).

  Citeva elemente pe  agenda  tranzitiei .

   Dupa cum precizam la inceput unele tari din spatiul post-sovietic s-au vazut puse in fata situatiei de a trece prin mai multe procese de tranzitie simultan – de la economie planificata la cea de piata, de la un stat totalitar  la unul descentralizat, democratic si eficient, de la lipsa societatii civile la edificarea acesteea si de la o criza identitara, atomizata la coeziune identitara.

   Daca tranzitia a inceput odata cu dobindirea independentei, apoi sfirsitul ei poate fi mai greu de anticipat. La nivelul constiintei colective ,,tranzitia se va incheia cind colectivitatea nu va mai vorbi despre ea” ( Zamfir 2004: 14). Tranzitologistii opereaza insa cu un alt aparat categorial de evaluare a democratiei si anume conceptul de democratie consolidata, care ,, la o intelegere comuna reprezinta un proces vizibil prin care regulile, institutiile si constringerile democratiei ajung  sa constituie the only game in the town , singurul cadru legitim de urmarire si exercitare a puterii politice” ( Diamond 2004 : 20) democratia, astfel in viziunea a doi importanti tranzitologi Juan J. Linz si Alfred Stepan ,,capata rutina si se internalizeaza adinc in viata sociala, institutionala si chiar psihologica”.

   Nicolae Chirtoaca ajunge la concluzia ca Republica Moldova se afla abia in faza stabilizarii democratice, dupa ce a demarat un sir de reforme cu caracter liberalizator, ca premize de baza pentru demararea procesului de democratizare a societatii. Faza stabilizarii ramane a fi una critica pentru continuarea cu succes a reformelor, ea insa nu este ireversibila, astfel incit in locul atingerii consolidarii democratice, datorita societatii civile slab conturate, a unui pluralism politic abia coagulat, dar mai ales datorita fenomenului ,,captured state”, existind riscul alunecarii spre un regim autoritar.

  Conceptul ,,captured” state reprezinda o paradigma recenta a Bancii Mondiale si FMI, menita sa explice quasi esecul reformelor in multe din statele postcomuniste. Ideea de baza este ca presiunea de a adopta un curs de reforma suboptimal, deriva nu din perdantii traditionali ai tranzitiei- muncitori disponibilizati, pensionari saraciti sau birocratie ineficienta, ci mai degraba ca o consecinta a presiunii exercitate de cistigatorii pe termen scurt ai tranzitiei, grupari economice si politice cu interese inguste, politicianiste si  mercantile a citorva oligarhi, in dauna bunastarii generale a populatiei (Omelyanchuk  2001: 3-4). Agentii care faciliteaza procesul de capturare sunt indivizii, grupurile sau firmele din companiile  publice sau private, care tind sa influenteze legile, regulamentele, politicile guvernamentale in propriul lor avantaj prin mijloace ca santajul, mita, traficul de influenta. De asemenea acestia detin sau controleaza importante mijloacele mass - media pentru a influenta opinia publica in directia dorita de ei si tot ei  sunt interesati ca societatea civila sa fie slab institutionalizata, iar mass media incomoda sa fie sufocata, cenzurata.

      La o analiza atenta a articolelor de investigatie din presa, se va observa de altfel ca atit in cadrul opozitiei active, atit in cazul celei pasive, dar mai ales in cadrul partidului de guvernamint sau chiar partidelor extraparlamentare, exista suficienti ,,capturatori” pentru a se gasi explicatii la ,,tranzitarea prin tranzitie” a Republicii Moldova in scurta sa ,,statalitate pasagera” , altfel  spus la jubileul ,,celei de-a III-a  statalitati” in ultimii 15 ani, conform metodologiei oferite de FMI si BM.

    Vom mai preciza ca nivelul de capturare coreleza cu nivelul libertatilor civile existente in tarile in tranzitie (Omelyanchuk  2001: 6). Raportul Freedom House pe anul 2006, ofera Republicii Moldova la capitolul drepturi politice 4 unitati conventionale , iar in dreptul libertati civile – 3, ceea ce conform metodologiei de calcul ii confera statutul de tara partial libera. Faptul ca in ultimii 3/4  ani Moldova a ramas la acelasi nivel, dovedeste faptul ca tara nu a facut schimbari revolutionare in ultimii doi ani de coalitie la guvernare a melanjului cromatic revolutionar.

   In efortul intelectual facut de tranzitologi se recunoaste si faptul ca ,, acolo unde provocarea constructiei statului include diviziuni etnice sau de nationalitate semnificative.. consolidarea democratiei este favorizata de constructia unui stat atotcuprinzator ce ofera egalitate politica tuturor cetatenilor”  (Diamond 2004: 26). Abordarea  identitatilor multiple ar fi una din solutiile de compromis propuse Linz si Stepan. La fel ca si conceptul de frontiera , identitatile multiple nu sunt fixe sau ,,primordiale.. ele sunt mai curind schimbatoare, construite pe baze sociale”, iar ,, daca politicienii , sau cercetatorii din stiinte sociale nu forteaza polarizarea, multi oameni  pot prefera sa se considere ca avind identitati multiple si complementare” ( Linz , Stepan 2005 : 62).

   Dupa  mult contestata ,,Conceptie a politicii nationale de stat” in care mai ramine inca sub semnul intrebarii continutl sintagmei ,, neutralizare politico juridica a tentativelor de demoldovenizare”, sunt semne fragile, deocamdata, ca formula identitatilor multiple ar fi o foaie de parcurs. ,,Cine se simte confortabil utilizând numele de român, să aibă dreptul să o facă, fără nici un fel de constrângeri din partea statului sau din partea factorilor politici. Cine insistă să îşi asume identitatea moldovenească, inclusiv sub aspect etnic şi cultural, nimeni nu este în drept să-i impună o altfel de identitate... Republica Moldova a aflat cu surprindere că compoziţia naţională a cetăţenilor acestei ţări, după ultimul recensământ, ar reprezenta circa 87 la sută moldoveni şi circa 2 la sută români. Un frate se recunoaşte ca moldovean, alt frate se recunoaşte ca român. Celelalte grupuri etnice, naţionale din ţara noastră nu au această problemă identitară. Prin urmare aş fi iresponsabil, dacă aş insista să mă cert cu fratele meu, numai pentru că el are o altă opinie”( din discursul lui Iurie Rosca in cadrul seminarului „Moldova şi Instituţiile Euro-Atlantice: conjugarea eforturilor”, Chisinau 19-21 octombrie 2006). Cu abordari lamuritoare a venit si Victor Stepaniuc : ,, Si daca majoritatea moldovenilor, mai degraba sau mai tirziu, se vor considera romani, iar romanii vor decide din nou sa-si numeasca limba cumva altfel, nici o putere nu este in drept sa-i impiedice sa faca aceasta” ( Stepaniuc 2005: 423).

   Integrarea Europeana si Euro Atlantica, care ar putea servi ca un alt indicator al finisarii tranzitiei si consolidarii democratice ar putea solutiona si problemele identitare. Fobia inoculata cetatenilor din Transnistria, ca de altfel si teama guvernarii comuniste din ultimii 6 ani de guvernare de NATO, este nejustificata. Ori unul din criteriile politice fundamentale de aderare la aceasta organizatie este tocmai respectarea drepturilor minoritatilor. In ultima instanta aceasta aderare ar putea rezolva o serie importanta de probleme, impacind simultan tranzitia, frontierele si identitatea, prima disparind, iar celelalte doua fiind securizate.

  

   Concluzii:

 Faptul ca in Republica Moldova se speculeaza cu capitalul identitar pentru a se obtine dividente politice, scoate in evidenta o criza de idei a actualei clase politice, sau ceea ce Adam Michnik numea ,,osificare intelectuala”, dovada acestui fapt fiind lansarea unor programe politice putin diferentiate intre ele sau credibile si incercarea de a compensa acest handicap prin asocieri cu fantasme ale trecutului inter sau postbelic.

  Datorita retoricii populiste si disputei interne pentru patentarea ideii de integrare europeana, aceasta risca sa se transforme dintr-o certitudine a unui proiect de viitor intr-o alta formalitate pe piata de idei ratata. Nu se aduc deocamdata argumente clare pentru cursul de reforma ireversibil, ceea ce ne face sa credem ca o aplicare ferma a principiilor de democratizare pe plan intern s-ar solda cu retrogradarea din viata publica activa a unei bune parti din clasa politica actuala.

  Arhitectii multiculturalismului moldovenesc nu vor putea rezolva problema identitara daca pentru satisfacerea unei minoritati etnice vor fi sacrificate altele sau chiar mai grav majoritatea titulara.

    Bibliografie:

 

Daianu Daniel (2004) Pariul Romaniei. Economia noastra: reforma si integrare, a se vedea cap.III accesibil la www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=6007

Diamond, Larry . Plattner ,Marc F. coord. (2004) Cum se consolideaza democratia , Iasi. Polirom, 352 p. A se vedea in special Larry Diamond ,, In cautarea consolidarii”, p. 15-38 si Juan J. Linz & Alfred Stepan ,, Drumul spre o democratie consolidate”, p. 51-67.

Heitmann, Klaus (1998). Limba si Politica in Republica Moldova, Chisinau

 Kuzio,Taras. (2001). ,, Transition in Post-Communist States: Triple or Quadruple ?” in Politics, vol. 21(3), pag. 168 -177

 Kuzio,Taras. (2000). ,,The national factor in Ukraine’s quadruple transition” in Politics , vol.6, nr.2, pag. 143-164

Kymlika, Will (2000). ,, Teorie politica occidentala si relatii etnice in Europa de Est”, in Polis, vol. 7, nr. 2. p. 5-72 .

Levitsky, Steven. Way, Lucan A. (2005) ,, International Linkage and Democratization”, in Journal of Democracy , no. 3, p.20-34

Nortautas, Statkus. Kestutis, Paulauskas (2006). ,,Foreign Policy of Lithuania: linking  theory to practice” Lituanian Foreign Policy Review, pag. 41-82,

http://www.lfpr.lt/uploads/File/2006/Statkus_Paulauskas.pdf

Omelyanchuk, Oleksiy (2001), Explaining State Capture and State Capture Modes : The Cases of Russia and Ukraine. CEU, Budapest. 27 p.

Park, Ausra . ( 2005). ,,Starting from scratch: The Role of Leadership in the Foreign Policymaking of the Baltic States  1991-1999”, in East European Quarterly, XXXIX, No. 2, , pag 229-265

Phinnemore, David  ,, Moldova: a step too far for EU enlargement?” 3rd Pan-European Conference on EU Politics, Bilgi University, Istanbul, 21-23 September 2006,

www.jhubc.it/ecpristanbul/virtualpaperroom/031.pdf 

Sofransky, Octavian ( 2001). ,,Interethnic Relations in Moldova: The Impact of European Integration”  Conflict Studies Research Center, in Highway or Barrier? The Republic of Moldova’s Integration into Euro-Atlantic Structures p.8-35

Stepaniuc, Victor. ( 2005). Statalitatea Poporului Moldovenesc, Chisinau 2005, 520 p.

Zamfir, Catalin (2004). O analiza critica a tranzitiei. Polirom, Iasi, 200 p.

Flux , 24/10/2006, din discursul lui Iurie Rosca in cadrul seminarului „Moldova şi Instituţiile Euro-Atlantice: conjugarea eforturilor”, Chisinau 19-21 octombrie 2006.

Загрузка...