Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Odată începute relaţiile diplomatice au o existenţă continuă în perspectiva procesului de dezvoltare. În practică însă relaţiile diplomatice pot şi să inceteze. Spre deosebire de stabilirea relaţiilor diplomatice , care este rezultatul a două voinţe politice puse de acord, încetarea relaţiilor diplomatice este rezultatul voinţei politice unilaterale, ea nu se realizează prin acord între state.

încetarea relaţiilor diplomatice poate fi:

  • încetarea temporară / suspendarea. Suspendarea relaţiilor diplomatice este o procedură provizorie având la bază o lipsă a motivaţiei politice de a întreţine un dialog. Acest interes poate să dispară unilateral în cazul în care într-un stat apar schimbări fundamentale atipice sau noi forme de guvernare ce au nevoie de recunoaştere. Relaţiile diplomatice se stabilesc între state, dar se realizează prin intermediul guvernelor liantul fiind obiectivele commune. De aceea, practica unor state de a considera ca fiind necesară recunoaşterea formală a unui guvern constituit altfel decât pe baza transferului legal al relaţiilor diplomatice şi înfiinţarea de misiuni diplomatice permanente. În acest caz ambasadori deja numiţi anterior trebuie să prezinte scrisorile de acreditare şi să primească agrementul de la noul guvern. Se consideră în perioada dintre apariţia noilor forme de regimuri politice sau guvernare şi până la recunoaşterea acestora o suspendare formală (temporară) a relaţiilor diplomatice.
  • încetarea definitivă, când avem situaţia de rupere a relaţiilor diplomatice. Procedura ruperii relaţiilor diplomatice este stabilită de doctrină ; institutia este doar menţionată în art. 45 al Convenţiei de la Viena din anul 1961, care prevede numai coconsecinţele care urmează în cazul ruperi relaţiilor diplomatice definitive sau temporare. Convenţia de la Viena din anul 1969 cu privire la tratate stabileşte, în art. 63, de asemenea consecinţe ale acestui act. Dreptul internaţional nu stabileşte nici condiţiile şi nici temeiul pentru care un stat poate rupe legăturile diplomatice. Carta ONU la articolul 41, pe baza căruia se recomandă ruperea colectivă a relaţiilor diplomatice cu un stat, pentru raţiuni de securitate, este norma juritică care prevede însă o sancţiune. Ruperea relaţiilor diplomatice poate însă avea temeiuri variate, dat de dreptul internaţional prin recunoaşterea dreptului fiecărui stat de a decide suveran acest lucru.

Ruperea relaţiilor diplomatice este, de regulă, un act unilateral unilateral cu efecte bilaterale, în sensul că dacă un subiect al relaţiilor internaţionale decide ruperea relaţiilor, ambele state trebuie să-şi retragă misiunile diplomatice, dar nu este exclusă nici varianta bilaterala în care statele convin bilateral ruperea relaţiilor.

“Războilul este în afara legii“ considera Philipe Charer şi se considera că acestea intrerup relaţiile diplomatice, căci statele trebuie să fie intotdeauna paşnice, dacă întreţin raporturi diplomatice. Însă în practică statele au o atitudine mai flexibilă. Razboiul fără declaraţie nu duce automat la ruperea relaţiilor diplomatice menţinând relaţiile. Declaraţia de război este dimpotrivă socotit ca un mod de exprimare a voinţei unilaterale a unui stat de a rupe relaţiile diplomatice.

Voinţa de rupere a relaţiilor diplomatice nu este considerată suficient experimentată dacă sunt declanşate ostiliăţi militare, fenomen care nu poate duce la concluzia că statele devin în întregime ostile şi care în unele situaţii poate fi interpretat că se limitează numai la rezolvarea unui diferend anume. Războiul nu are influenţe nici asupra relaţiilor diplomatice în cazul în care părţile negociază un armistitiu. Armistiţiu poate fi considerat o restabilire a relaţiilor diplomatice, deşi starea de război continuă. Pot înceta relaţiile diplomatice pe baza unei declaraţii de război, fără ca ostilităţile să înceapă sau să-i urmeze. Istoria ne arată prin ruperea relaţiilor cu puterile Axei 1939 - 1945 ca această declaraţie de război nu este necesară.

Загрузка...