Prima obligaţie a misiunii diplomatice este de a nu interveni în afacerile interne ale statului acreditar. Art. 41 al Convenţiei de la Viena din anul 1961 prevede:, ,Fără a aduce atingere privilegiilor şi imunităţilor lor, toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii şi imunităţi au datoria de a respecta legile şi regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se aniesteca în treburile interne ale acestui stat”. Această obligaţie se fondează pe principiul egalităţii statelor.

Principiul trebuie înţeles în sens larg. Astfel, ambasada Suediei a intervenit la guvernul R.F.G., susţinând că aceasta a stabilit impozitul pe capital, exceptând bunurile statelor care au fost în război cu cel de-al treilea Reich. MulţLautori consideră că acest demers este legitim, deşi este o intervenţie în treburile interne ale R.F.G., întrucât se invoca o discriminare.

În toate cazurile, însă, intervenţia trebuie să fie pe căi legitime. Un şef de misiune diplomatică nu va putea să participe la o campanie electorală, să subvenţioneze un partid politic. Astfel, lordul Sackville, ministrtil Angliei în S.U.A., a scris în anul 888 unei cunoştinţe, ce a divulgate scrisoarea, care ar fi candidatul american la preşedinţie, preferat în Anglia; faptul s-a corisiderat inacceptabil, lordul devenind persona non grata. Pentru a evita asemenea abuzuri, art. 41 al. 2 al Conventiei de la Viena din anul 1961 prevede că, toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredinţate misiunii statului acreditant, trebuie să fie negociate cu M.A.E. al statului acreditar sau prin intermediul său on cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit”

Totuşi, misiunea diplomatică poate întreţine relaţii cu presa, poate face Legea internă a unor state interzice unor organe proprii de a lua legătura cu misiunile diplomatice; este cazul Elveţiei, care interzice militarilor de a avea asemenea legături. conferinţe de presă, în măsură în care prin aceasta nu se exercită presiune asupra statului acreditar.

Regula art. 41 al. 2 al Convenţiei de la Vieria trebuie înţeleasă şi în sensul că misiunea statului acreditant trebuie să-şi desfăşoare activitatea în capitală. Totuşi, art. 12 al Convenţiei prevede:, ,Statul acreditant nu poate, fără a obţine consimţământul prealabil expres al statului acreditar, să stabilească birouri facând parte din misiunea diplomatic într-o altă localitate decât cea a misiunii însăşi” 16.