Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În toate formele de organizare ale omenirii, diplomaţia a existat şi va continua să fie una dintre cele mai importante discipline de promovare şi realizare a politicii externe a statelor. Marile puteri ale lumii, toţi marii şefi de stat au recurs la serviciile diplomaţiei şi ale diplomaţilor pentru atingerea scopurilor în cunoaşterea obiectivelor politice declarate sau secrete ale aliaţilor sau duşmanilor precum şi în elaborarea sau adaptarea propriilor orientări de politică externă, în scopul apărării intereselor proprii cu o eficienţa sporită în mediul continental şi mondial.

Diplomaţia definită ca „ştiinţă şi artă“, ca „o profesiune distinctâ, de o complexitate deosebită“, implicând mânuirea cu inteligenţă a celor mai multe concepte elaborate de ştiinţele sociale şi, îndeosebi, de ştiinţa dreptului şi relaţiilor internaţionale (New Approaches to International Relations) -Morton A. Kaplan unul dintre cei mai reputaţi analişti ai relaţiilor internaţionale.

Nicolae Titulescu apreciază ca „diplomaţia sintetizează mai multe ştiinţe“, prin care „arta diplomaţilor le pune în operă în complexele tratative în care sunt angajaţi “

Caracterul complex al acestei profesiuni rezultă din mandatul încredinţat negociatorilor din cele mai vechi timpuri până astăzi. Diplomaţilor li s-a incredinţat misiunea să negocieze tratate de pace sau de alianţă, înţelegeri în probleme de însemnatate majoră pentru statele respective, conventii mutilaterale, in care interesele statelor trebuia sa fie cât mai bine reflectate.

Naţiunile lumii au cunoscut momente de confruntare şi colaborare, de bătălii militare şi relaţii paşnice, de unitate şi dezbinare. Rolul avut de diplomaţie şi diplomaţii în aceste evoluţii a fost acela de a tatona „terenul“ pentru încheierea armistiţiilor şi pentru încetarea ostilităţilor; pentru încheierea păcii şi convenirea condiţiilor menţinerii şi consolidării unor relaţii paşnice, după semnarea tratatelor de pace.

Complexitatea mandatului diplomatic şi dificultăţile - nu de puţine ori greu de depăşit - în finalizarea sa conferă diplomaţiei „un statut distinct“, situând-o intre „cele mai complicate profesiuni“, atrăgea atenţia cercetatorul britanic J.W. Burton în lucrarea sa de referinţă Systems, States, Diplomacy and Rules (Cambridge University Press, 1968).

Printre aspectele politice care au suscindat interesul faţă de această zonă se numără şi rolul jucat de diplomaţie în planul politicii externe. Se poate porni de la o sumă de concepte şi principii ferme ale politici interne şi externe constând în preluarea iniţiativelor şi angajarea totală în abordarea intereselor externe precum şi efortul jucat fără ezitare pe arena politică a lumii cu scopul de exprima interesele statului. Delimitarea acestei trasături poate fi facută după zonele de interes prin îndepărtarea axelelor disptelor zonale, conformarea faţă de prevederile legale internaţonale, nerecurgerea la forţa în reglementarea conflictelor,contribuţia exprimată pentru înlăturarea divergenţelor pe plan zonal şi internaţional.

În baza acestor concepte s-a format treptat nuanţe specifice ale desfăşurării şi derulării actelor diplomatice, existenţa sa fiind ca o garanţie de natură socială de exprimare la nivel internaţional al formelor şi intereselor entitaţilor statale.

Amatorismul şi improvizaţia în sistemul diplomatic implică riscuri imense şi pot avea consecinţe de o gravitate deosebita.

Denumirea în funcţii diplomatice a unor oameni a căror pregatire nu are nimic comun cu problematica existenţa în relaţiile internaţionale şi nici o bună instruire va fi pus în situaţia să semneze acte prin care angajeaza statul, ale căror consecinţe nu vor fi în masură să le inteleagă. Harta politică a lumii este o dimensiune dinamică în care s-au schimbat şi se vor produce schimbări în multe privinţe prin încheierea şi desfacerea alianţelor, prin întocmirea şi semnarea de noi acorduri şi tratate, prin noi înţelegeri şi noi forme de cooperare instituite, care nu de puţine ori au fost încalcate sau modificate.

Prin respectarea fermă a regulilor şi principiilor stabilităţii diplomaţia şi actul diplomatic sunt coloana fundamentală pe care s-a sprijinit politica externă.

Charles Maurice de Talley Perigort( 1754-1838), unul dintre cei mai diplomaţi ai Franţei şi ai lumii, a jucat un rol important în conturarea şi adoptarea hotărârilor Congresului de la Viena (814­1815). Congresul de la Viena delimita crearea unor forme stabile şi a unor reguli ce caracteriză diplomaţia cu privire la autonomia, caracterul şi relaţiile specifice ale clasei alcătuitoare descriind-o în două ipostaze deschisă şi secretă. Diplomaţii au un rol activ în convorbirile diplomatice în cursul cărora sunt dezvoltate importante resuse ca potenţial subiect în sugerarea soluţiilor, mod de convenienţă al partenerilor şi implicit al convergenţei intereselor reprezentate.

Un accent deosebit se pune pe imunitatea diplomaţilor şi protecţia acestora factor ce crează un mediu de desfăşurare cu caracter special deoarece ei îndeplinesc misiuni de maxim interes pentru statul cel reprezintă.

Deplina protecţie şi inviolabilitatea diplomaţiilor serveşte încrederii reciproce şi bunei convieţuiri a popoarelor ( De lingua latina, Cartea a IIIa, Nonis Marcelus ).

Rolul diplomaţiei pe aria politică este o adaptare continuă la climatul şi dezvoltarea societaţii umane. În zilele noastre interesul dominant îl constituie problematica economică ca formă evolutivă a confruntăriilor militare. Evoluţia relaţiilor comerciale în convenirea celor mai avantajoase tranzacţii se arată ca o noua cale în crearea de noi monopoluri sau imperii ce pot schimba sau înclina axa lumii în favoarea lor.

Загрузка...