Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Consiliul Economic şi Social are cele mai multe atribuţii în ceea ce priveşte apărarea juridică internaţională a drepturilor omului. Acestea îi sunt fixate prin Carta O.N.U., care la capitolul X, art.62, îi atribuie o serie de funcţii şi puteri, potrivit cărora el poate face sau iniţia studii şi rapoarte privind problemele internaţionale în domeniul economic, social, cultural, educativ, sanitar către Adunarea Generală şi instituţiile specializate interesate.

O prevedere importantă a Cartei O.N.U. este înscrisă în acelaşi articol, pct.2, în care Consiliul Economic şi Social are atribuţia expresă „de a face recomandări în scopul de a promova respectarea efectivă a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pentru toţi”5. De asemenea, potrivit Cartei, acest important organ al O.N.U. are competenţa să pregătească proiecte de convenţii pe care să le supună spre aprobare Adunării Generale şi poate convoca conferinţe internaţionale în probleme de competenţa sa.

Studierea atentă a acestor atribuţii scoate în evidenţă faptul că sediul material în ceea ce priveşte apărarea internaţională a drepturilor omului este situată, potrivit Cartei O.N.U. în competenţa Consiliului Economic şi Social.

Subliniem faptul că organele O.N.U. au dreptul să-şi creeze organe subsidiare care să le sprijine în realizarea atribuţiilor ce le au, potrivit Cartei Naţiunilor Unite.

Consiliul Economic şi Social a creat o serie de organe subsidiare care îl ajută în exercitarea atribuţiilor şi care se ocupă, la rândul lor, de o vastă problematică în acest domeniu, fiecare având regulamente de funcţionare proprii, dar fiind subordonate organului O.N.U., care le-a creat şi faţă de care răspund în exercitarea mandatului primit.

În continuare vom face o scurtă prezentare a structurii şi atribuţiilor unor organe subsidiare ale Consiliului Economic şi Social cu preocupări în domeniul apărării juridice a drepturilor omului.

  1. Comisia pentru drepturile omului – este cel mai important organ subsidiar care se ocupă de aceste probleme, având competenţă în toate chestiunile ce privesc domeniul respectiv. Ea a fost creată de către Consiliul Economic şi Social în anul 1946 şi ţine sesiuni în fiecare an.

Comisia pentru drepturile omului are în subordine următoarele organisme:

  1. subcomisia de luptă contra măsurilor discriminatorii şi protecţia minorităţilor. Această subcomisie, la rândul ei, are în subordine multe grupuri de lucru, astfel:
  • grupul de lucru pentru comunicări;
  • grupul de lucru pentru sclavie;
  • grupul de lucru pentru populaţia autohtonă

De asemenea, comisia mai are şi alte grupuri de lucru în acest domeniu, astfel:

  • grupul de lucru special pentru Africa australă;
  • grupul celor trei pentru eliminarea apartheidului;
  • grupul de lucru pentru dispariţii forţate sau involuntare;
  • grupul de experţi guvernamentali asupra dreptului la dezvoltare.

Fiind, aşa cum arătat mai sus, cel mai important organ subsidiar al ECOSOC pentru apărarea şi promovarea drepturilor omului, Comisia efectuează studii în domeniul drepturilor omului, pregăteşte recomandări şi elaborează proiectele instrumentelor internaţionale în acest domeniu. De asemenea, poate îndeplini şi unele sarcini speciale încredinţate de Adunarea generală sau de Consiliul Economic şi Social. Poate, în acelaşi timp, să facă anchete în cazul unor sesizări privind încălcarea drepturilor omului şi să examineze comunicări privind aceste încălcări.

Comisia desfăşoară o activitate de colaborare apropiată cu toate celelalte organe O.N.U., competente în problema drepturilor omului, şi, în mod deosebit, contribuie la coordonarea de către Consiliul Economic şi Social a activităţilor privind drepturile omului în cadrul sistemului O.N.U.

Comisia poate invita oricare stat să participe la discutarea unor anumite probleme care îl interesează în mod special. De asemenea, orice mişcare de eliberare naţională recunoscută de către Adunarea Generală a O.N.U., poate fi invitată la discutarea oricărei probleme care o interesează în mod deosebit.

Instituţiile specializate sau cele interguvernamentale pot participa la deliberările în problemele care prezintă interes. Organizaţiile neguvernamentale cu statut consultativ îşi pot desemna observatori autorizaţi care să asiste la şedinţele publice ale Comisiei.

În scopul înlăturării cauzelor de violare a drepturilor omului, Comisia numeşte experţi – raportori, reprezentanţi speciali sau alte persoane pentru anchetarea situaţiei drepturilor omului în anumite ţări, care urmăresc domenii precise ale drepturilor omului.

Spre exemplificare, la cea de-a 46-a sesiune, ţinută la Geneva între 29 ianuarie - 9 martie 1889, Comisia pentru drepturile omului a abordat în cursul dezbaterilor problema eradicării apartheidului, a analizat încălcările drepturilor poporului palestinian de către Israel, reafirmând necesitatea convocării unei Conferinţe Internaţionale pentru pace în Orientul Mijlociu, a constituit un grup de lucru cu scopul de a adopta rezoluţii şi decizii asupra situaţiei drepturilor omului şi a violării acestora în ţări ca 6: Afganistan, Albania, Chile, Cuba, Salvador, Iran, Liban, Guatemala şi a examinat raportul Grupului de lucru cu privire la dispariţiile forţate sau involuntare şi a documentelor raportorilor speciali consacrate execuţiilor sumare sau arbitrare, a torturii, intoleranţei religioase şi mercenarilor.

Subcomisia pentru lupta împotriva măsurilor discriminatorii şi protejarea minorităţilor a fost creată ca organism subsidiar al Comisiei pentru drepturile omului la prima sesiune a acesteia în anul 1947. Este alcătuită din 26 de experţi aleşi de către Comisie pentru o perioadă de 3 ani şi care acţionează în nume propriu.

Sarcinile acestei subcomisii sunt:

  • efectuarea de studii în baza prevederilor Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi adresarea unor recomandări Comisiei drepturilor omului în legătură cu atribuţiile acesteia în lupta contra măsurilor discriminatorii de orice fel, împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ca şi în legătură cu protecţia minorităţilor rasiale, religioase şi lingvistice;
  • îndeplinirea oricăror alte atribuţii încredinţate de Consiliul Economic şi Social sau de Comisia pentru drepturile omului;
  • examinarea sesizărilor privind încălcările flagrante şi sistematice ale drepturilor omului şi înaintarea acestora Comisiei pentru drepturile omului, conform procedurii stabilite de rezoluţia ECOSOC nr.1503 (XLVIII) din 27 mai 1970.7

Subcomisia ţine reuniuni în fiecare an, timp de 4 săptămâni. La aceste reuniuni asistă, atât membri acesteia, cât şi observatori ai statelor membre O.N.U., reprezentanţii sau observatorii altor organisme O.N.U., ai instituţiilor specializate, organizaţii interguvernamentale, organizaţii neguvernamentale cu statut consultativ şi mişcări de eliberare naţională interesate în problemele care sunt înscrise pe ordinea de zi.

În scopul de a fi sprijinită pentru rezolvarea atribuţiilor care-i sunt încredinţate, Subcomisia a creat trei grupuri de lucru care se reunesc înaintea fiecărei sesiuni anuale a Subcomisiei pentru examinarea problemelor specifice. Aceste grupuri sunt:

  • grupul de lucru în problema comunicărilor, care are ca sarcină examinarea comunicărilor adresate Comisiei şi reţinerea celor care vor fi supuse atenţiei acesteia, respectiv cele care dovedesc încălcări flagrante şi sistematice a drepturilor omului;
  • grupul de lucru privind sclavia, care are ca atribuţii analizarea situaţiei în ceea ce priveşte practicile de sclavie, exploatarea muncii copiilor şi a prostituţiei;
  • grupul de lucru privind populaţiile autohtone, care are ca sarcină evoluţia situaţiei în ceea ce priveşte protejarea drepturilor acestor populaţii.

De asemenea, în cadrul fiecărei sesiuni anuale, Subcomisia poate să constituie grupuri de lucru pe sesiune, deci care să funcţioneze în timpul desfăşurării acestora pentru examinarea diferitelor probleme, care se consideră necesare dintre cele înscrise pe ordinea de zi a sesiunii. Exemplificăm din această categorie:

  • grupul de lucru pentru încurajarea acceptării universale a instrumentelor privind drepturile omului;
  • grupul de lucru privind drepturile persoanelor arestate sau încarcerate;
  • grupul de lucru în problemele persoanelor deţinute pentru motive de tulburări mintale.

Rapoartele întocmite de aceste grupuri de lucru sunt supuse examinării subcomisiei, care va lua decizii şi va adopta rezoluţii în acele domenii care sunt de competenţa sa. În celelalte situaţii, Subcomisia elaborează proiecte de rezoluţii şi decizii pe care le înaintează spre adoptare Comisiei pentru drepturile omului sau Consiliului Economic şi Social.

Subcomisia înaintează după fiecare sesiune un raport către Comisia pentru drepturile omului.

  1. Comisia pentru condiţia femeii – această comisie a fost înfiinţată în anul 1946 de către Consiliul Economic şi Social şi este alcătuită din reprezentanţii a 32 de state membre ale O.N.U. aleşi de către ECOSOC pe o durată de 4 ani. Sesiunile acestei Comisii se ţin în mod normal la 2 ani, pe parcursul a 3 săptămâni.8

Comisia are ca atribuţii prezentarea de recomandări şi rapoarte pentru Consiliul Economic şi Social privind promovarea drepturilor femeii în domeniile politic, economic, civil etc., precum şi prezentarea de recomandări în problemele drepturilor femeii ce au un caracter de urgenţă şi în vederea realizării unei efective egalităţi în drepturi a femeii cu bărbatul. Comisia elaborează rezoluţii şi decizii proprii sau proiecte ale acestora, care sunt supuse examinării de către ECOSOC.

La lucrările acestei comisii participă şi membri supleanţi. La ultimele sesiuni, pe lângă aceştia au participat şi un număr important de state membre şi nemembre ale O.N.U., precum şi reprezentanţi ai diverselor organisme şi instituţii specializate ale O.N.U., reprezentanţi ai unor mişcări de eliberare naţională şi observatori din partea organizaţiilor neguvernamentale, asigurând în acest fel posibilitatea creşterii reprezentativităţii acestei comisii şi o mai bună rezolvare a problemelor careîi sunt date în competenţă.

La sesiunea acestei Comisii sunt prezentate rapoarte şi din partea Comisiei interamericane a femeilor şi a Comisiei pentru condiţia femeii arabe.

În fiecare an, Centrul pentru dezvoltare socială şi probleme umanitare cu sediul la Viena, întocmeşte şi trimite Comisiei pentru condiţia femeii două liste referitoare la violări ale drepturilor omului.9 Prima dintre aceste liste cuprinde un rezumat al situaţiei sesizărilor cu privire la promovarea femeii în domeniile politic, economic, social, civil şi educativ, listă care nu are caracter confidenţial. A doua listă, cu caracter confidenţial, prezintă un rezumat al stadiului sesizărilor privind drepturile omului cu repercusiuni asupra condiţiei femeii.

  1. Comitetele speciale de experţi

 În cadrul ECOSOC mai funcţionează şi o serie de comitete care au atribuţii stabilite prin unele convenţii care reglementează anumite domenii ale drepturilor omului, după cum urmează:

  • comitetul pentru eliminarea discriminărilor rasiale;
  • comitetul pentru drepturile omului;
  • comitetul pentru drepturi economice, sociale şi culturale;
  • comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei;
  • comitetul contra torturii;
  • comitetul pentru prevenirea crimei şi lupta împotriva delicvenţei.

Comitetul pentru eliminarea discriminărilor rasiale este un organ înfiinţat în anul 1970, conform prevederilor art.8 din Convenţia internaţională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, compus din 18 experţi recunoscuţi pentru înalta lor moralitate şi imparţialitate. Aceştia sunt aleşi prin vot secret de către statele membre ale Convenţiei pentru un mandat de 4 ani. Trebuie să fie reprezentanţi ai statelor membre şi, pe timpul exercitării mandatului acţionează cu titlu individual.

Aşa cum prevede art.9 din Convenţia menţionată, Comitetul va primi spre examinare rapoartele prezentate de statele membre către secretariatul general al O.N.U. cu privire la măsurile legislative, juridice, administrative sau de altă natură pe care aceste state le-au adoptat în vederea punerii în aplicare a acestei convenţii. Aceste rapoarte trebuie să fie înaintate de către statele părţi la fiecare doi ani şi de fiecare dată când comitetul o cere. De asemenea, comitetul poate solicita informaţii suplimentare statelor părţi în vederea stabilirii tuturor detaliilor necesare.

Prin intermediul Secretariatului general, comitetul supune anual în faţa Adunării Generale a O.N.U., un raport asupra activităţilor desfăşurate în care face sugestii şi recomandări de ordin general rezultate din examinarea rapoartelor şi informărilor primite de la statele părţi.

În situaţia în care un stat parte consideră că un alt stat parte nu aplică dispoziţiile convenţiei, el poate atrage atenţia comitetului asupra acestei chestiuni.

Altă atribuţie a Comitetului, prevăzută de art.14 din Convenţie este aceea de a primi şi examina comunicări de la persoane sau grupuri de persoane care se consideră victime ale violării drepturilor din această convenţie de către statul ai cărui cetăţeni sunt. Pentru a primi aceste comunicări, comitetului trebuie să i se fi recunoscut în prealabil competenţa de către sattul parte respectiv, în lipsa acestei recunoaşteri Comitetul nu poate primi comunicarea. Până în prezent, 12 state au recunoscut competenţa Comitetului în acest sens.

De asemenea, se mai precizează că orice stat care face declaraţia de recunoaştere a competenţei Comitetului îşi poate crea un organism intern conform legii naţionale, pentru a primi şi examina cererile provenite de la persoane sau grupuri de persoane din acea ţară, care consideră că sunt victime ale violării vreunuia din drepturile enunţate în convenţie şi care au epuizat toate celelalte căi de recurs local.

Articolul 15 al Convenţiei prevede posibilitatea Comitetului de a primi copii de cereri, copii de rapoarte şi alte informaţii privind discriminarea rasială din teritoriile sub tutelă sau neautomate, precum şi din orice alte teritorii în care se aplică Rezoluţia 151410 (XV) a Adunării Generale. Acestea urmează să fie transmise Consiliului de tutelă şi Comitetului special pentru decolonizare.

Comitetul ţine cu regularitate două sesiuni pe an. La aceste sesiuni pot să asiste în general şi reprezentanţii statelor părţi atunci când sunt examinate rapoartele acestora, putând răspunde la întrebări şi furniza informaţii suplimentare.

În atribuţiile comitetului intră şi formularea de informaţii asupra situaţiilor de discriminare rasială şi supunerea lor atenţiei Adunării Generale. În ultimii ani, la solicitarea Adunării Generale, Comitetul s-a preocupat în mod deosebit de situaţia popoarelor care luptă contra regimurilor colonialiste şi rasiste din Africa australă.

Comitetul pentru drepturile omului a fost constituit în anul 1977, în baza art.28 al Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice. Este alcătuit din 18 membri, resortisanţi ai statelor părţi la pactul respectiv. Aceşti membri trebuie să întrunească condiţia de a fi personalităţi de înaltă moralitate şi cu o competenţă recunoscută în domeniul drepturilor omului. Candidaţii sunt propuşi de către statele părţi dintre resortisanţii lor şi sunt aleşi prin vot secret, fiecare stat neputând să aibă în comitet mai mult de un membru. La alegeri se va ţine seama de o repartiţie geografică echitabilă, de reprezentarea diferitelor forme de civilizaţie şi a principalelor sisteme juridice. Perioada pentru care sunt aleşi membrii Comitetului este de 4 ani. După alegere, aceştia îşi exercită funcţia cu titlu individual.

Sarcinile Comitetului pentru drepturile omului, aşa cum rezultă din art. 40-42 ale Pactului sunt11:

  • examinarea rapoartelor prezentate de către statele părţi atât asupra măsurilor adoptate şi care transpun în viaţă drepturile civile şi politice prevăzute în pact, cât şi asupra programelor care au fost realizate în folosinţa acestor drepturi. Aceste rapoarte sunt trimise de către state de fiecare dată când sunt cerute de către Comitet. Ele se înaintează Secretarului general al O.N.U., care le va transmite spre examinare Comitetului. Totodată Secretarul general poate transmite copii ale oricăror părţi din rapoarte altor instituţii specializate ale O.N.U., dacă au legătură cu domeniul lor de activitate;
  • înaintează statelor părţi propriile sale rapoarte, precum şi orice observaţii generale pe care le consideră necesare. Observaţii însoţite de copii ale rapoartelor pot fi trimise de către Comitet şi Consiliului Economic şi Social în vederea adoptării unor măsuri corespunzătoare.

Comitetul primeşte şi examinează comunicări din partea oricărui stat parte la pact care declară că recunoaşte competenţa comitetului şi care pretinde că un alt stat parte nu-şi îndeplineşte obligaţiile ce-i revin din prezentul pact. Condiţia care prevede ca statul parte care face comunicarea să fi făcut o declaraţie prin care să recunoască componenţa comitetului este de natură imperativă, lipsa acesteia punând Comitetul în imposibilitatea de a primi comunicarea respectivă.

       Comitetul nu poate lua în examinare o cauză decât după epuizarea tuturor căilor interne de recurs, cu excepţia cvazurilor când procedurile de recurs depăşesc termenele rezonabile.

       În cazul în care după 6 luni de la primirea comunicării originale de către statul destinatar problema nu a fost soluţionată spre satisfacţia celor două state părţi interesate, fiecare dintre ele va avea dreptul de a supune chestiunea comitetului, prin adresarea unei notificări, atât acestuia, cât şi celuilalt stat.

  • desemnarea unei comisii de conciliere ad-hoc în situaţia în care diferendul supus comitetului în conformitate cu art.41 din pact nu s-a soluţionat spre satisfacţia statelor părţi interesate.12Această comisie se constituie cu acordul preliminar al celor două state şi are scopul de a-şi oferi bunele oficii pentru a ajunge la o soluţie amiabilă a chestiunii respective, pe baza respectării prevederilor pactului. Ea se compune din 5 membri numiţi cu acordul statelor interesate şi nu trebuie să fie resortisanţi ai statelor părţi interesate, nici ai statelor care nu sunt părţi la acest pact şi nici ai vreunui stat, care nu a recunoscut competenţa comitetului în această materie. Dacă în termen de 3 luni statele părţi nu vor ajunge la un acord în privinţa membrilor comisiei, în întregime sau parţial, aceasta se va alege prin vot secret dintre membri comitetului, cu majoritate de două treimi, respectându-se cerinţa privind cetăţenia acestora menţionată mai sus.

În termen de 12 luni de la sesizare, Comisia trebuie să adreseze un raport preşedintelui comitetului, din care să reiasă rezultatul examinării diferendului, soluţia la care s-a ajuns, constatările şi observaţiile comisiei şi statelor părţi. Preşedintele comitetului va comunica acest raport statelor părţi interesate.

  • aşa cum prevede în art.1 al Protocolului facultativ la Pactul cu privire la drepturile civile şi politice, orice persoană fizică se poate adresa Comitetului în situaţia în care pretinde că a fost victima unei violări a drepturilor prevăzute în Pact.

Condiţia imperativă este ca statul al cărui cetăţean este persoana respectivă să fie parte la acest Protocol, în acest fel recunoscând competenţa Comitetului în materie.

Condiţiile de admisibilitate a comunicărilor sunt:

  • să se fi epuizat toate căile de rerurs interne;
  • să nu fie anonime;
  • să nu constituie un abuz de drept;
  • să nu fie compatibile cu dispoziţiile Pactului.

Orice comunicare admisă este adusă la cunoştinţa statului în cauză, care în termen de 6 luni va trebui să prezinte în scris Comitetului explicaţiile necesare clarificării problemei şi măsurile de remediere luate. Nu sunt examinate comunicările aflate în curs de examinare în faţa unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau în curs de rezolvare.

Comitetul pentru drepturi economice, sociale şi culturale a fost creat în vederea aplicării prevederilor Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale de Consiliul Economic şi Social în anul 1985. Este alcătuit din 18 experţi cu competenţă recunoscută în domeniul drepturilor omului, aleşi prin vot secret pentru un mandat de 4 ani, de pe o listă de candidaţi desemnaţi de statele părţi la pactul menţionat.13

Acest comitet are ca sarcini examinarea rapoartelor care ţi sunt înaintate de către statele părţi la Pact conform prevederilor art.16, cu privire la măsurile pe care le-au adoptat şi asupra progreselor obţinute în asigurarea respectării drepturilor recunoscute în Pact. De asemenea, comitetul ajută Consiliul Economic şi Social în îndeplinirea sarcinilor ce îi revin pentru supravegherea aplicării prevederilor pactului, făcând recomandări şi sugestii de ordin general în urma examinării rapoartelor trimise de statele părţi şi de instituţiile specializate interesate.

Statele părţi la punctul menţionat pot să participe prin reprezentanţi la sesiunile comitetului, în cursul cărora sunt examinate rapoartele lor, pot face declaraţii asupra acestor rapoarte şi pot răspunde întrebărilor adresate. Comitetul ţine o sesiune pe an la Oficiul O.N.U. de la Geneva.

La 1 septembrie 1989, 92 de state au ratificat Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, iar 7 l-au semnat fără să-l ratifice.

Comitetul pentru eliminarea discriminării faţă de femei este constituit în anul 1982 în baza prevederilor art.17 din Convenţia pentru eliminarea oricăror forme de discriminare faţă de femei. Este compus din 23 de experţi de o înaltă autoritate morală şi înaltă competenţă în domeniul la care se referă convenţia. Aceştia sunt aleşi de către statele părţi din rândul cetăţenilor lor prin vot secret şi vor acţiona în nume propriu. Fiecare stat poate să desemneze un candidat ales dintre cetăţenii săi. Mandatul este de 4 ani.

În vederea îndeplinirii scopului comitetului care aşa cum rezultă din art. 17, este acela de a examina progresele realizate în aplicarea prezentei convenţii, satetle părţi vor prezenta Secretariatului General al O.N.U., în vederea examinării de către comitet, un raport cu privire la măsurile de ordin legislativ, judiciar, administrativ sau de altă natură pe care aceste state le-au adoptat în vederea aplicării dispoziţiilor convenţiei şi asupra progreselor realizate pe această linie. Aceste rapoarte se vor prezenta la un interval de 4 ani, precum şi la cererea comitetului. Aceste rapoarte pot indica şi acei factori care influenţează asupra măsurilor de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în convenţie şi a dificultăţilor apărute.

Anual, prin intermediul ECOSOC, comitetul trebuie să prezinte un raport Adunării Generale a O.N.U. cu privire la activităţile desfăşurate. Totodată poate formula sugestii şi recomandări generale pe baza examinării rapoartelor primite de la statele părţi. Acest raport este trimis de către Secretarul general O.N.U. Comisiei pentru condiţia femeii spre informarea acesteia.

De asemenea, Comitetul poate invita instituţiile specializate să prezinte rapoarte asupra aplicării convenţiei în domenii din sfera lor de activitate. De altfel, aceste instituţii au dreptul să fie reprezentate cu prilejul examinării modului de aplicare a dispoziţiilor convenţiei în cauză, în domeniul lor de activitate.

Comitetul pentru lupta împotriva torturii s-a constituit pe baza Convenţiei împotriva torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante care prevedeau în art.17 constituirea unui comitet contra torturii, alcătuit din 10 experţi de înaltă moralitate, cu o competenţă recunoscută în domeniul drepturilor omului, aleşi de statele părţi la Convenţie din rândul resortisanţilor acestora, prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani, şi care acţionează în nume propriu. Acest comitet a fost înfiinţat în 1987.

Sarcinile acestui comitet, aşa cum sunt ele precizate în art. 19-24 din Convenţie, sunt următoarele:14

  • studierea rapoartelor prezentate de statele părţi cu privire la măsurile întreprinse pentru a-şi achita obligaţiile care le revin din Convenţie;
  • efectuarea de anchete confidenţiale, atunci când consideră necesar, dacă deţine informaţii din surse sigure că pe teritoriul unui sata partese practică tortura în mod sistematic;
  • exercitarea de activităţi concrete în vederea rezolvării diferendelor care pot apărea între statele părţi în aplicarea prevederilor Convenţiei, dar numai cu condiţia ca aceste state să fi recunoscut competenţa comitetului în ceea ce priveşte exercitarea acestor atribuţii;
  • constituirea de comisii de conciliere ad-hoc menite să-şi ofere bunele oficii statelor părţi interesate în vederea găsirii unei soluţii amiabile diferendelor dintre ele:
  • examinarea reclamaţiilor primite de la persoane particulare care pretind că au fost victime ale violării prevederilor Convenţiei de către un stat parte, dar numai în situaţia în care acest stat a recunoscut competenţa Comitetului în acest domeniu şi dacă au fost epuizate toate posibilităţile interne de rezolvare a situaţiei.

Comitetul întocmeşte şi înaintează rapoarte anuale cu privire la activităţile sale atât Adunării Generale a O.N.U., cât şi statelor părţi.

Până la 1 septembrie 1989 un număr de 45 de state  au aderat la Convenţia contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, iar 25 de state au semnat-o fără să o ratifice. Dintre cele 45 de state care au aderat la Convenţie, 18 au recunoscut competenţa Comitetului împotriva torturii în ceea ce priveşte art.20 şi 21 din Convenţie, iar un stat – Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord nu a recunoscut Comitetului competenţa conferită de art.20 din Convenţie, respectiv dreptul de a efectua anchete confidenţiale sau misiuni de anchetare pe teritoriul acestuia.

Comitetul pentru drepturile copilului

În baza art.43 al Convenţiei15 privind drepturile copilului adoptată la 20 noiembrie se instituie Comitetul pentru drepturile copilului, compus din 10 experţi. Comitetul are ca sarcină să examineze rapoartele trimise de către statele părţi la Convenţie în termen de doi ani de la ratificare şi apoi din cinci în cinci ani.

Comitetul se înfiinţează după şase luni de la data intrării în vigoare a Convenţiei, membri acestuia fiind aleşi prin vot secret dintr-o listă pe persoane propusă de statele părţi.

De asemenea, el poate propune efectuarea de studii în privinţa drepturilor copilului şi poate face cunoscute sugestiile, recomandările sale statelor părţi şi Adunării Generale O.N.U.

În acest sens, Comitetul poate solicita statelor părţi, informaţiile corespunzătoare privind aplicarea prevederilor Convenţiei.

La intervale de doi ani, Comitetul prezintă Adunării Generale, prin intermediul ECOSOC un raport cu privire la activitatea sa.

Comitetul pentru prevenirea crimei şi combaterea delicvenţei a fost creat la 1 decembrie 1950 de către Secretariatul General O.N.U. în baza Rezoluţiei Adunării Generale nr.415/5, fiind primul organ specializat al O.N.U. în această materie.

El are scopul de a sfătui Secretarul şi Comisia dezvoltării sociale cu privire la mijloacele care urmează să fie realizate pe plan mondial pentru prevenirea criminalităţii internaţionale. Totodată, trebuie să elaboreze studii şi progrese care să fie supuse O.N.U., spre aprobare şi aplicare.

El trebuie să înainteze rapoarte Comisiei dezvoltării sociale şi Comisiei drepturilor omului. De asemenea, el are competenţa specială de a aviza lucrările diferitelor grupuri consultative în materie. Până în 1965 a avut statut consultativ, după care a devenit un organism permanent.

Constatându-se faptul că, totuşi, rolul său era insuficient faţă de amploarea problematicii, ECOSOC a hotărât prin Rezoluţia nr. 1544(L) din 21 mai 1971, lărgirea compoziţiei Comitetului la 15 membri, precum şi atribuirea unor sarcini sporite pe linia pregătirii Congreselor O.N.U. pentru prevenirea crimei şi lupta împotriva delicvenţei, precum şi a unor planuri de acţiune la nivel internaţional pentru combaterea crimei.

Problemele pe care le soluţionează ajung la ECOSOC prin intermediul celor două comisii amintite mai sus, precum şi a Comisiei stupefiantelor, cărora le este subordonat.

 

5 Dr. Ion Suceavă, op. cit., p.38.

6 Ion Suceavă, op. cit., p.40

7 Sofia Popescu, Dragoş Iliescu, Probleme actuale ale metodologiei juridice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1979, p.43

8 Vasile Popa, Drept probator. Cum ne putem proteja drepturile recunoscute de lege, Editura As Computer, Bucureşti, 1990, p.54.

9 Vasile Popa, op. cit., p.55.

10  Ion Suceavă, Omul şi drepturile sale, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1991, p. 44.

11 Ion Suceavă, op. cit., p.45.

12 Vasile Popa, Ion Grecescu, C. Popeti, op. cit. p. 46.

13 Vasile Popa, Ion Grecescu, C. Popeti, op cit. p. 47.

14  Ion Suceavă, op.cit., p.49.

15 Ion Suceavă, op. cit., p.50.

Загрузка...