Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Istoria realismului începe cu perioada interbelică, odată cu venirea fasciştilor la putere în Italia, Germania, Japonia. Ideea puterii este o piatră de temelie. Realismul începe cu lucrarea Iui E. Karr " criza celor 20 de ani". Alt reprezentant al realismului pol, - H. Morghentan jurist de profesie în anii 30 fiind silit să emigreze în SUA.

Hoffman menţiona că nici un jurist nu poate deveni un bun teoretician în domeniul relaţiilor diplomatice. Se presupune că juristul este convins de existenţa unor "limite", îşi direcţionează atenţia despree norme de drept, el ar putea deveni un bun normativist.

Extragandu-si sevele din indelungata traditie a filosofiei politice, precum si din antropologia de nuanta pesimista, realismul politic face legatura dintre teoriile normative asupra relatiilor internationale si praxisul politic, care, cu precadere in SUA, cultivat ca model predominant, fundamenteaza o politica externa de succes. Realismul politic isi formuleaza asertiunile in incercarea de a atrage atentia asupra potentialului conflictual existent in cadrul relatiilor internationale.

Premisele antropologice, care indica permanenta eforturilor de autoconservare facute de individ prin acumularea de putere in detrimentul altora, au certe filiatii din conceptiile filosofice dezvoltate de Hobbes şi Nietzsche. Însasi situaţia sa existenţială, marcată de numeroase incertitudini şi incapacităti, explică tendinţa omului de a acumula putere ca aspiratie constanta spre siguranta.

Garantarea sigurantei si a libertatii existentiale poate fi realizata doar prin procesul de acumulare permanenta a puterii. Impulsul de a acumula putere ii vine omului din constiinta slabiciunilor sale naturale. Pentru exponentii realismului politic aceasta predispozitie antropologica se identifica intru totul cu scopul politicii, in definitiile lui Max Weber si Nietzsche politica fiind o expresie evidenta a luptei pentru putere.

Schema argumentativa centrala a realismului politic se construieste in baza definiţiei lui Hegel, conform căreia statul este o totalitate de indivizi şi se refera la raporturile dintre indivizi si stat, atat individul, cat si statul fiind entitati percepute in mod analog. Prin urmare, promotorii realismului considera ca suma calitatilor si defectelor omenesti se transmite statului, ca actor in sistemul relatiilor internationale; acesta se compune, la randul sau, din actiunile statelor nationale si consecintele acestor actiuni, cum ar fi, de exemplu, crearea organizatiilor internationale. Ca si individul, statul incearca sa isi asigure securitatea si protectia acumuland putere in detrimentul altor state

Загрузка...