1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Obiectivul suprem al acţiunilor statului pe arena internaţională îl constituie apărarea intereselor statului şi ale cetăţenilor săi, sau, în alţi termeni, asigurarea pe plan extern a tuturor condiţiilor necesare unei bune desfăşurări a politicii interne. Atunci cînd vorbim despre realizarea politicii externe a statului, evidem importanţa menţionării intereselor naţionale ca unul dintre premizele existenţei şi desfăşurării relaţiilor externe ale statului, în cazul nostru îndeosebi al celor economice.

Astfel, în acest context politica externă a oricărui stat este influenţată, după cum s-a menţionat, de un şir de variabile, inclusiv dezvoltarea social-economică, social-politică, amplasarea geografică, tradiţiile naţional-istorice, scopurile şi necesităţile de asigurare a suveranităţii, securităţii şi a integrităţii teritoriale etc. În opinia lui K.Gadjiev, totalitatea acestor determinante ale politicii externe se focalizează, în ultimă instanţă, în concepţia de interes naţional.

La etapa actuală, orice stat este preocupat de precizarea propriului interes naţional. Impulsul pentru formularea interesului naţional este dat, de regulă, de existenţa unor ameninţări imediate sau potenţiale. În practica politică contemporană sunt elaborate periodic coordonatele de bază, care delimitează interesul naţional al unei ţări. Interesul naţional, după S.Brucan, cuprinde dorinţele, care sunt stimulii fundamentali ai activităţii unei naţiuni în politica internaţională. James Rosenau consideră că interesul naţional este, în acelaşi timp, un instrument de analiză şi de acţiune. Ca instrument analitic el se foloseşte pentru a descrie, a explica sau a evalua sursele politice externe ale unei naţiuni sau caracterul ei adecvat. Ca instrument al acţiunii politice, el serveşte drept mijloc de propunere, justificare sau de condamnare a politicilor. Ambele semnificaţii au menirea de a indica ceea ce este mai bun pentru o societate naţională.

Pentru întreaga şcoală a „realismului politic" interesul naţional principal al oricărui stat constă în asigurarea securităţii, autoconservării naţiunii, poporului.

Asupra acestei abordări în cadrul şcolii respective a influenţat, în cea mai mare măsură, Hans Morgenthau, piatra unghiulară a teoriei sale fiind noţiunea de interes naţional, iar „indicatorul principal" al realismului politic - „conceptul de interes definit în termeni de putere".

În lucrările sale, în care examinează concepţia „interesului naţional", Morgenthau întrebuinţează noţiunea nominalizată sub cele mai variate forme: interes principal, interes secundar, interes general, interes conflictual, interes identic ce se completează reciproc, interes vital, necesar, permanent interes variabil. El atrage atenţia asupra faptului că ceea ce numim interes naţional este format din elemente variabile, care se manifestă în funcţie de împrejurările istorice concrete. Esenţa interesului naţional constă în păstrarea identităţii fizice, politice şi culturale a unei naţiuni. Oricând interesul naţional presupune asigurarea independenţei naţionale, conservarea integrităţii teritoriale, păstrarea ordinii şi a echilibrului intern. Acestea sunt interesele principale.ale statului sau conţinutul stabil al interesului şi ele nu pot fi un obiect al compromisului sau al negocierii politice.

Toate statele au interese principale identice şi trebuie să le apere cu orice preţ. Partea mobilă a interesului naţional capătă un conţinut concret în funcţie de evenimentele şi tendinţele ce îşi croiesc drum într-o secvenţă a istoriei. Conţinutul variabil al interesului este examinat în funcţie de o mulţime de factori, ca: tradiţiile naţionale sau idealurile spre care tinde majoritatea populaţiei ţării, caracteristicile personale ale conducătorilor, ideile politice ale partidelor politice rivale, conjunctura politică internaţională, tendinţele contemporane ale opiniei publice, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii. H.Morgenthau caută determinanţii interesului naţional, în primul rând, în mediul extern, luând în considerare poziţia statului în lume şi în istorie.

În cadrul interesului naţional al statului, referindu-se la aspectul lui extern, A.Pozdneakov evidenţiază, de asemenea, două niveluri esenţiale: nivelul principal al intereselor pentru politica externă şi nivelul specific al intereselor pentru politica externă. Primul nivel cuprinde interesele pentru politica externă a statului, ca o comunitate social-economică, politică, naţional-istorică şi culturală, scopul urmărit fiind asigurarea securităţii şi a integrităţii lui cu apărarea independenţei sale economice şi politice. Acest nivel reflectă obiectivele majore ale activităţii în domeniul politicii externe a statului şi raporturile între state. Cât statul există ca o comunitate determinată din punct de vedere politic, social şi economic, interesele lui principale rămân, în esenţă, aceleaşi, indiferent de faptul dacă se schimbă ori sunt păstrate regimul şi conducerea politică. O dată cu modificarea circumstanţelor obiective pe plan mondial se poate modifică şi conţinutul concret al activităţii statului în domeniul politicii externe, orientate spre asigurarea înfăptuirii acestor interese, forma ei de manifestare, mijloacele de realizare, însă în toate timpurile se păstrează şi interesele de asigurare a integrităţii şi independenţei statului, precum şi ale naţiunii.

Interesele principale ale statului sunt legate nemijlocit de aspectele „obiective" ale interesului naţional, în primul rând, de situaţia lui geopolitică şi de condiţiile corespunzătoare ale mediului de politică externă. în interesele principale ale politicii externe sunt reflectate atât natura social-politică a statului, cât şi cele mai importante condiţii sistemo-structurale pentru el. De aceea, statul este mai puţin cointeresat să facă unele compromisuri serioase, negocieri sau cedări. Se admite să negociezi cu statul pe plan internaţional până la hotarul intereselor lui principale, mai departe statul va înceta să mai fie conciliant şi va lua diferite măsuri pentru a-şi apăra interesele principale.

Al doilea nivel, cel al intereselor specifice, cuprinde interesele de stat ce au o semnificaţie aparte, care se deosebesc de cele principale şi au o importanţă deosebită în sfera relaţiilor internaţionale. Aici apar pe primul plan interesele de politică externă, în legătură cu anumite procese vizând relaţiile internaţionale: situaţii de conflict care nu ameninţă nemijlocit securitatea statului, diferite probleme internaţionale, a căror rezolvare solicită participarea statului ş.a. De acest nivel se apropie, de asemenea, interesele de politică externă, generate de relaţiile economice şi comerciale externe ale statelor, de relaţiile lor în domeniul ajutorului extern, în sfera colaborării culturale şi ştiinţifice ş.a. Interesele specifice de politică externă depind de cele principale şi sunt limitate de ele. Totodată, aceste interese sunt relativ autonome, determinând conţinutul activităţii de politică externă a statului, anumite direcţii şi servind ca orientare în acţiunile practice de politică externă în domeniile corespunzătoare ale relaţiilor internaţionale. Ele sunt mai labile şi variabile decât interesele din nivelul întâi, mai uşor sunt supuse influenţei din partea circumstanţelor interne şi externe, care se schimbă permanent, în cadrul lor existând un spaţiu mai larg pentru compromisul de politică externă.