1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Vorbind despre dezvoltarea economică şi distribuirea inegală a boţăţiei între statele lumii, vom începe cu faptul conform căruia accesul diferenţiat la resurse afectează relaţiile dintre state cu consecinţe dintre cele mai distrugătoare. Asistăm la o accentuare a dezastrelor naturale, epuizare a resurselor energetice, creştere demografică corelată cu reducerea resurselor de apă şi hrană, încălzire a climei etc., fenomene ce continuă să influenţeze stabilitatea şi securitatea globală.

„Prăbuşirea” unor state din cauza proastei guvernări, condiţiilor economice precare, tulburărilor sociale etc., răspândirea conflictelor de tip etnico-religios, precum şi inconstanţa relaţiilor transatlantice rămân o realitate a mediului de securitate actual ce impune dezvoltarea unor noi parteneriate, a unor noi forme de cooperare regională şi locală.

Un fapt de necontestat al secolului XXI îl reprezintă dependenţa din ce în ce mai mare a economiilor lumii de resursele energetice. Economia mondială depinde încă de petrol ca resursă centrală de energie, iar lupta pentru resurse domină geopolitica secolului XXI. Problema resurselor prezintă multe faţete, deficitul acestora având un rol important în declanşarea sau amplificarea unor conflicte, de polarizare şi/sau de catalizare a forţelor. Exemplele mai recente sunt cele din Cecenia, Angola, Irak, Sudan.

Competiţia pentru hidrocarburi pare a domina începutul de mileniu, cu polarizarea atenţiei pe statele Golfuui, bazinul Caspic, Siberia de Est şi de Vest, Africa de Vest, Asia de Sud-Est, nordul Americii de Sud, Canada etc. Interesant este faptul că şi competiţiile şi conflictele internaţionale se concentrează în spaţiile respective.

Resursele energetice şi de materii prime sunt, în general, limitate şi repartizate neuniform pe întinderea Terrei. De altfel, există şi o lege a rarităţii resurselor, care constă în aceea că volumul, structura şi calitatea resurselor economice şi bunurilor se modifică mai încet decât volumul, structura şi intensitatea nevoilor umane. Spectrul epuizării în următorii ani a resurselor energetice a făcut ca o parte însemnată a politicilor externe, dar şi a celor de putere, să fie preocupată, pe de o parte, de accesibilitatea conductelor şi terminalelor, viitoarele trasee ale rutelor energetice, parteneriate etc., iar, pe de altă parte, de identificarea celor mai eficiente căi de utilizare şi a posibilităţilor de substituire a acestor resurse, diminuarea dezechilibrelor de mediu determinate de exploatarea, condiţionarea, prelucrarea şi utilizarea resurselor. Poziţia unei ţări în sistemul economic şi politic internaţional depinde, de multe ori, de capacitatea sa de a produce petrol şi gaze naturale, de controlul pe care îl exercită asupra rezervelor de resurse energetice.

Amplificarea gradului de interdependenţă a ţărilor privind valorificarea acestor resurse duce la noi şi complexe probleme cu privire la necesitatea asigurării accesului tuturor statelor la ele. Cu toate acestea, marile puteri caută să obţină controlul asupra celor mai însemnate resurse energetice ale planetei şi, implicit, asupra preţurilor lor. Astfel, în ultimii ani, în peisajul petrolier, se remarcă câteva direcţii: tendinţa de reorganizare a pieţei mondiale pe blocuri şi alianţe energetico-economice, ce se confruntă cu cea de liberalizare completă a lor; tendinţa de modificare a sistemului de cote petroliere şi de fixare a preţurilor; tendinţa Federaţiei Ruse de a constitui un nou centru de preţuri de referinţă pe piaţa mondială. Iată cum problemele energetice devin probleme de securitate, iar securitatea alimentării cu energie a devenit o preocupare comună a marilor actori ai acestei competiţii dinamice.

Un studiu al ONU făcea următoarea apreciere: „Importanţa energiei pentru industrie în ansamblul său şi rolul vital al petrolului ca sursă de energie şi ca produs indispensabil pentru activităţile militare par a fi contribuit la transformarea problemelor energiei într-un element fundamental al securităţii”.

Pe scena internaţională, tendinţele economice şi politicomilitare sunt interdependente şi fără îndoială că există o legătură (nu numai corelativă, dar şi cauzală) între deţinerea, aprovizionarea, cererea şi utilizarea resurselor energetice, răspândirea lor geografică şi accesul la ele, afacerile regionale şi globale privind securitatea.

În continuare vom menţiona că resursele energetice sunt distribuite extrem de inegal pe suprafaţa planetei. Majoritatea statelor avansate economic dispun de prea puţine hidrocarburi pentru a putea susţine o economie şi un consum în creştere susţinută, iar statele mai puţin dezvoltate, mai ales cele din Orientul Mijlociu, posedă din abundenţă astfel de resurse. De altfel, este cunoscută opinia unor analişti că resursele energetice se găsesc acolo unde „nu trebuie” şi în posesia „celor care nu le merită”.

După unele estimări, cele mai mari rezerve mondiale de hidrocarburi se găsesc în:

  • zona Golfului Persic;
  • Federaţia Rusă – Siberia;
  • zona Mării Caspice – Asia Centrală;
  • America de Sud – Venezuela – bazinul râului Orinoco;
  • SUA şi Alaska;
  • Canada – New Found Land.

Alte rezerve mai puţin importante se află în Marea Nordului, nordul Africii etc.

Astfel, în regiunea Golfului se află peste 70% din rezervele petroliere ale lumii. Arabia Saudită dispune de 25% (circa 262 miliarde de barili) din rezervele mondiale, Irakul de 10% (112,5 miliarde barili), bazinul Caspic şi Asia Centrală de 7%, iar Federaţia Rusă de circa 5% (60 miliarde barili). În domeniul gazelor naturale, clasamentul resurselor este condos de Federaţia Rusă cu peste 47.000 de miliarde m3, urmată de Iran cu 24.000 miliarde m3, Qatar cu 17.000 miliarde m3, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite cu 6.000 miliarde m3 fiecare.

Загрузка...