1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Un rol emergent în soluţionarea conflictelor „îngheţate”, prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate (PEV) şi Politicii Europene de Securitate şi Apărare (PESA), revine UE. În cazul Transnistriei, materializarea sa deplină ar trebui să aibă caracter de urgenţă, Transnistria fiind cel mai apropiat conflict „îngheţat” de graniţele Uniunii Europene.

Extinderea din 1 ianuarie 2007 a adus Uniunea Europeană la o distanţă de 90 de km pe linie dreaptă de conlict, ceea ce va face ca în noul context regional de securitatea UE să fie grav afectată, aceasta semnifică că UE va căuta să se implice mult mai activ în soluţionarea situaţiei conflictuale. Şi acest lucru deja se face vizibil, mai ales în ultima perioadă, odată cu instituirea Misiunii de monitorizare a trecerii „cargo”-urilor transnistrene, cu scopul evitării contrabandei pe segmentul graniţei necontrolat de autorităţile centrale de la Chişinău.

Dar dependenţa UE de resursele energetice din Rusia o face pe de o parte, să fie extrem de precaută în acţiunile sale, iar pe de altă parte explică faptul de ce UE pînă acum a evitat să se implice şi să discute deschis despre această problemă cu Rusia. Interesele Uniunii largite, spre deosebire de cele ruseşti, prin hotarul comun cu Moldova, vor fi afectate în primul rînd de instabilitatea regională. Interesele Uniunii Europene au fost cauzate de mai mulţi factori:

  1. Elaborarea unei politici a UE pentru o “Europă largită”, în care UE să fie mai activă în soluţionarea crizelor de la periferia sa. În discuţiile privind “Europa largită”, Transnistria este menţionată drept regiune de conflict în care UE trebuie să se implice. În comunicatul Comisiei Europene privind relaţiile cu noii vecini se menţionează că “UE trebuie să îşi asume un rol mai activ pentru a facilita rezolvarea disputelor în Palestina, Sahara de Vest şi Transnistria. O implicare mai mare a UE în gestionarea crizelor, ar fi o demonstrare directă a dorinţei UE de a-şi asuma responsabilităţi mai mari în rezolvarea conflictelor din statele incluse în Politica Noii Vecinătăţi.
  2. Lansarea de către UE a primelor operaţiuni de gestionare civilă şi militară a crizelor din Bosnia şi Macedonia, fapt ce confirmă capacitatea operaţională a UE de a contribui direct la gestionarea crizelor de la periferia sa şi ridicarea rangului UE ca actor în domeniul securitaţii.
  3. Neretragerea trupelor ruseşti din Transnistria pînă la finele anului 2002, conform prevederilor OSCE de la Istanbul (OSCE Istanbul summit declaration, Art.19, 19 noiembrie 1999), a aratat că UE nu poate conta pe alte state atunci cînd securitatea hotarelor sale este afectată. Cu alte cuvinte, dacă UE doreşte să aibă vecini stabili, democratici, viabili si prosperi, atunci ea trebuie să se implice direct în atingerea acestor obiective. Neretragerea trupelor ruseşti din Transnistria a demonstrat Uniunii Europene că pentru rezolvarea acestei probleme e nevoie de acţiuni mai largi decît cele ce pot fi întreprinse în cadrul OSCE.
  4. UE înţelege faptul că “Transnistria este un magnet al crimei organizate, şi poate destabiliza sau submina complet procesul de edificare a statului moldovenesc, consolidarea politică şi dezvoltarea durabila a regiunii şi, prin urmare, a Uniunii. UE vede un interes clar în asigurarea rezolvării sfidarilor comune”.

În continuare vom menţiona că se cunoaşte că segmentul cel mai vulnerabil al frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina îl constituie sectorul său transnistrean. Misiunea Uniunii Europene de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM), a înregistrat o serie de succese pe timpul derulării primului său mandat (2005-2007), probleme ca migraţia ilegală, traficul de droguri, arme şi maşini furate din Occident, contrabanda cu ţigări netimbrate şi carne de pui, cunoscând un trend descrescător. Dincolo de toate acestea, misiunea a marcat prima implicare a UE pe dimensiunea de securitate a PEV în regiunea Mării Negre. Împrejurarea a oferit o mai bună cunoaştere de către Bruxelles a situaţiei în teren şi o orientare mai eficientă a proceselor de reformă a sistemelor vamale şi a managementului frontierelor în Republica Moldova şi Ucraina.

În martie 2007, durata mandatului misiunii EUBAM a fost extinsă cu încă doi ani (2008-2009). În opinia reprezentantului UE pentru Republica Moldova, extinderea duratei misiunii Uniunii Europene de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană ar putea contribui la soluţionarea conflictului transnistrean şi reluarea negocierilor în formatul "5+2". După cum a declarat generalul F.Banfi, şeful misiunii EUBAM, în această a doua etapă a misiunii va fi implementat proiectul BOOMMOLUK, în cadrul căruia 50 vameşi moldoveni şi ucraineni vor beneficia de instruire şi deplasări în ţările UE în vederea implementării practicilor europene de trecere a frontierei, iar la punctele de trecere a hotarelor moldo-ucrainene vor fi instalate sisteme performante.

În acest context, România, ca stat de graniţă al Uniunii Europene, ar trebui să îşi manifeste disponibilitatea de a participa la această nouă etapă, hotărâtoare, de derulare a misiunii EUBAM, aducându-şi astfel contribuţia la implementarea strategiei de securitate a UE în regiune.

În prezent este analizată posibilitatea trecerii de la PEV la „PEV plus”, care, între altele, ar urma să ofere ţărilor partenere PEV posibilitatea asocierii la declaraţiile de poziţie ale miniştrilor afacerilor externe ai statelor membre UE şi participarea la operaţiuni de gestionare a crizelor. Astfel, între PEV şi PESA ar urma să se instituie o relaţie de interdependenţă şi mai strânsă. Pe acest fundal, dublat de forjarea graduală a unei dimensiuni europene a Mării Negre, Uniunea Europeană şi-ar putea consolida prezenţa în regiune, conducând o misiune civilă poliţienească în Transnistria, ce s-ar constitui într-o primă misiune PESA în spaţiul ex-sovietic.

Luând în considerare precedentul experienţei UE în Bosnia şi Herzegovina, la această misiune ar putea participa nu doar state UE – între ca­re ar trebui să se numere şi România, ca stat de graniţă –, ci şi state nemembre ale Uniunii, dar cu interese directe în zonă, precum Rusia şi Ucraina. Faptul că în prezent este puţin probabil ca UE să-şi asume responsabilitatea conducerii unei astfel de misiuni, nu exclude posibilitatea asumării sale în viitor, într-un context geopolitic mai favorabil.

Nu în ultimul rând, România, ca ţară-mebră a UE de frontieră, interesată de a se învecina cu state stabile, democratice şi prospere, ar putea închega un parteneriat special pentru transferul de experienţă şi know-how în domeniile reformei sectorului de securitate şi democratizării instituţionale către Moldova şi, respectiv, Ucraina, în calitatea lor de ţări PEV partenere şi vecine.

În concluzie, vom spune că România trebuie să continue implementarea măsurilor impuse de acquisul Schengen şi statutul său de frontieră externă răsăriteană a UE. Pe lângă perfecţionarea sistemului de management integrat al frontierelor sale, România poate îşi manifestă disponibilitatea de a participa la cea de a doua etapă (2008-2009) de derulare a misiunii EUBAM.

Calitatea şi eficienţa controalelor EUBAM şi ale grănicerilor de la frontiera comună ucraineano-moldoveană trebuie îmbunătăţită. În acest scop sunt necesare intensificarea activităţilor de training a tuturor factorilor implicaţi în controalele la frontieră – grăniceri, poliţie, organe vamale, autorităţi sanitare şi veterinare –, introducerea de către Ucraina şi Moldova a sistemului integrat de control al frontierelor, precum şi adaptarea celor două ţări partenere PEV la standardele UE de control al acestora. România, Moldova şi Ucraina pot să promoveze măsuri de edificare a încrederii prin instituirea de puncte comune de control la frontiere.