1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În cadrul Uniunii Europene, procesul de acceptare a noi membri în valuri succesive, precum şi extinderea domeniului politic european prin transferul de autoritate de la nivel naţional la cel european, au contribuit la dezvoltarea politicii de dezvoltare regională cu un caracter special, realizată prin aplicarea de instrumente financiare, pe baza următoarelor principii:

  • Principiul compensatoriu - prin care politica de dezvoltare regională europeană s-a format în vederea compensării statelor membre pentru eventualele costuri sau dezavantaje rezultate din participarea la Uniune. Această abordare a politicii regionale europene presupune ca pentru anumite ţări sau regiuni participarea la Uniunea Europeană implică costuri specifice şi că acestea trebuie compensate de către beneficiarii participării la Uniune prin acordarea de compensaţii ţărilor sau regiunilor slab dezvoltate.
  • Principiul redistributiv. Pe baza acestei abordări, raţiunea pentru o politică de dezvoltare regională europeană constă într-o alocare mai eficientă a resurselor disponibile ţărilor membre. Alocarea de resurse zonelor slab dezvoltate printr-un sistem coordonat la nivel european reprezintă o investiţie în bunăstarea viitoare a tuturor statelor membre.
  • Principiul creşterii endogene. Măsurile propuse de această abordare prevăd susţinerea şi încurajarea mobilităţii factorilor de producţie (de exemplu, capitalul şi transferul tehnologic). În această situaţie, inovaţiile tehnologice locale pot fi puse în practică prin angajarea resurselor locale, cum ar fi foiţa de muncă existentă. Efectul acestor politici de îmbunătăţire a eficienţei productivităţii locale este acela de creştere a potenţialului de dezvoltare a regiunilor în cauză.

Obiectivul general urmărit prin implementarea acestor trei principii este acela de a reduce disparităţile de dezvoltare a diferitelor regiuni, prin suportul regiunilor slab ori sub-dezvoltate, pentru a le ajuta să atingă niveluri de dezvoltare similare cu regiunile dezvoltate.

La nivelul statelor naţionale, în Europa se disting câteva zone în care realizarea dezvoltării regionale are trăsături comune. Determinarea lor are la bază gradul de dezvoltare a regiunilor, specificul problemelor regionale, scopurile şi sarcinile politicii de dezvoltare regională, instrumentele prin care se realizează. În dependenţă de aceşti factori statele europene pot fi încadrate în cinci grupuri separate, fiecare grup având trăsături caracteristice distincte.

Primul grup este alcătuit din aşa-numitele „state integrate” (Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania). Aceste state au un nivel mai slab de dezvoltare în comparaţie cu celelalte state ale UE. De aceea aspectul dezvoltării regionale este inclus în cadrul dezvoltării naţionale. Grupul al doilea îl constituie Germania şi Italia, care se confruntă cu problema diferenţierii accentuate între nivelele de dezvoltare ale regiunilor italiene din nord faţă de cele din sud şi a landurilor est germane faţă de cele din vest. Ţările scandinave (Suedia, Finlanda), constituie grupul trei şi sunt caracterizate prin teritorii vaste slab populate şi îndepărtate din punct de vedere geografic. Grupul patru îl constituie statele Europei de Nord-Vest – Franţa, Marea Britanie, Olanda, Belgia, etc., care tradiţional promovează o politică de dezvoltare regională, care are o evoluţie istorică mai îndelungată. Statele ECE (România, Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Estonia, etc.) formează grupul cinci, unde promovarea politicii dezvoltării regionale şi dezvoltarea regională propriu-zisă în ultimul timp are o evoluţie continuă atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional.

Pentru „ţările integrate” este caracteristică promovarea dezvoltării regionale în concordanţă cu dezvoltarea economiei naţionale care este la un nivel mai jos de dezvoltare în comparaţie cu economiile celorlalte ţări ale UE. Din acest considerent scopurile dezvoltării regionale sunt secundare şi reies din scopurile dezvoltării economiei naţionale (de exemplu, în Grecia) sau le completează. În Irlanda accentul de bază se pune pe dezvoltarea industriei naţionale, încercându-se a realiza totodată şi o dezvoltare regională uniformă. Scopul principal al dezvoltării regionale în Spania este intensificarea integrării europene. Intensificarea integrării europene presupune existenţa unei economii care să poată concura cu economiile celorlalte state membre. De aceea sarcinile dezvoltării regionale constau în crearea condiţiilor necesare pentru repartizarea uniformă a veniturilor şi crearea unui nivel de dezvoltarea economică echilibrată între diferite zone ale ţării.

În ţările scandinave politica dezvoltării regionale tradiţional este bazată pe principiul egalităţii şi asigurării dezvoltării echilibrate a regiunilor în cadrul statului în concordanţă cu necesitatea soluţionării problemelor mai serioase ale zonelor nordice îndepărtate. În Finlanda sunt determinate trei scopuri de bază ale politicii dezvoltării regionale: (1) dezvoltarea echilibrată a regiunilor, (2) dezvoltarea economică independentă a regiunilor şi (3) crearea noilor locuri de muncă. De aceea, sarcinile dezvoltării regionale sunt orientate spre: (a) îmbunătăţirea condiţiilor de trai şi asigurarea prestării serviciilor de bază, (b) lărgirea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea regională, (c) reînnoirea structurilor de producere regionale, (d)  îmbunătăţirea condiţiilor de activitate ale agenţilor economici, (d) crearea locurilor noi de muncă, (e) fortificarea economiei regionale şi (f) creşterea calificării profesionale a populaţiei.

Germania şi Italia se confruntă cu problema diferenţei accentuate între nivelul de dezvoltare între regiuni De aceea, promovarea politicii dezvoltării regionale este mai mult bazată pe principiile creşterii nivelului economic de dezvoltare al regiunilor subdezvoltate şi participării lor efective dezvoltarea economică, socială şi politică a ţării. Sarcinile urmărite pentru realizarea acestor principii sunt:

  • diminuarea efectelor reformelor structurale,
  • îmbunătăţirea situaţiei pieţei forţei de muncă la nivel regional prin crearea locurilor de muncă concurente şi de lungă durată,
  • crearea locurilor de muncă alternative în regiunile care nu au fost afectate de reformele structurale,
  • perfecţionarea infrastructurii regionale ca o condiţie prealabilă pentru dezvoltarea ulterioară.

Dezvoltarea regională în ţările Europei de Nord-Vest are o tradiţie îndelungată şi a trecut demult de etapa orientării spre lichidarea dezechilibrelor interregionale. Ariile prioritare pentru programele de dezvoltare regională sunt localităţile rurale greu disponibile din cauza condiţiilor geografice, îmbunătăţirea situaţiei pe piaţa forţei de muncă, echilibrarea condiţiilor de trai, etc. De exemplu, în Franţa politica dezvoltării regionale are drept scop contribuirea la întărirea unităţii şi solidarităţii naţionale.

Dezvoltarea presupune şi două obiective de bază: (1) asigurarea posibilităţilor identice pe întreg teritoriul ţării şi crearea condiţiilor de acces egal la cunoştinţe şi, (2) asigurarea dezvoltării naţionale echilibrate. Sarcinile urmărite de dezvoltarea regională în această parte a Europei se orientează spre: Îmbunătăţirea continuă a infrastructurii de transport şi comunicaţii; O mai bună exploatare a potenţialului de dezvoltare specific regional; Diversificarea activităţilor în zone rurale pentru prevenirea migrării populaţiei; Îmbunătăţirea calitativă a resurselor umane; Rezolvarea problemelor de mediu, în special în zonele rurale.

Politica de dezvoltare regională este un fenomen nou pentru ţările ECE. Planificarea teritorială în perioada socialistă se efectua în cadrul programelor de dezvoltare a sectoarelor economice, iar în unele ţări cu economii mai liberale (de exemplu: Ungaria, Yugoslavia) dezvoltarea regională avea un caracter asemănător celei din ţările Europei de Vest, cu toate că nu în aceleaşi proporţii. Începând cu anii 1997-98 politicile de dezvoltare regională sunt în plină desfăşurare practic în toate ţările ECE. În majoritatea acestor ţări au fost deja aprobate actele normative necesare iar la nivel naţional şi local sunt create un şir de instituţii de promovare.

Legislaţia Cehiei în acest domeniu determină politica regională ca fiind un model integrat de dezvoltare economică şi socială cu accentuarea restructurării industriei, dezvoltarea sectorului de producere şi dezvoltarea prioritară a comunităţilor locale.

Dezvoltarea regională în Estonia este concepută ca politică de stat promovată cu scopul de a crea condiţiile pentru dezvoltarea social-economică echilibrată a tuturor regiunilor ţării având în vedere interesele regionale şi naţionale şi este orientată spre: Crearea condiţiilor de viaţă adecvate în toate regiunile; Acordarea sprijinului pentru dezvoltarea economică optimală a tuturor regiunilor; Asigurarea dezvoltării continue; Dezvoltarea integrării teritoriale la nivel naţional prin asigurarea populării echilibrate a teritoriului şi micşorarea migraţiei populaţiei.